Bestiar no.1

vanam prin tarc cu streasina in gene
silfide moi, zburdalnice nimfete...

si-un veveritz zurliu imi susura-n antene:
\"renunta, sir, ca toate-s obsolete\"...

:)

vai, recunosc cu rime de-astea seci în buzunar
ocheam o crisalidă roz cu silicoane-incluse
dar buburuza mov cu rezidență-n insectar:
îmi zise:\" hai vino, sir...să-ți dau sirop de tuse!\"

Fiecare se naște cu sindromul barbilian al propriei încifrări, vreun corespondent al codului genetic decodificat generic prin cornul inorogului de serviciu când îl înțeapă în fesa virtuală și scoate țipete personalizate transfigurate poetic conform neconformului.
Avem aici un astfel de țipăt al eului neconvențional, care pe mine mă binedispune chiar dacă nu pot dobândi sarea de ipocrizie necesară facerii pe deșteptul și zicerii că am înțeles chiar tot. Dar nu e și asta ceva? să vezi că nu înțelegi și poate ajungi să te întrebi de ce? eu o numeam într-o poezie \"înțelepciunea de-a nu ști\".
Personal, codificarea încirării necunoscutului personal existențial, o ciufuleam mai gnostic, ceva de genul:

eram un pic albastru în structură
și mă codau infatuate rime
să-mi dezoseze de pe osatură
slănina ce-ascundea profane crime

dar mi-a ieșit zurliu din cap o poamă
și înjura albina fecundistă
rupându-și coaja și zburlind din coamă
într-o dilemă existenți a listă

și cum eterul papă întâmplarea
m-am scuturat și eu de analiză
și-am renunțat a pritoci mirarea
sunt accesoriu pentru hipofiză

Abel să ne-nțepe-n bucă vreo licornă Enigel, poa\' să fie și-o baionetă la Bayonne
Ms de citire da\' n-am priceput decît atît \"dar mi-a ieșit zurliu din cap o poamă\"

o fugăream prin lobodă pe nașa,
și ea mă gâdila c-un reverenț
de câte ori îi scărpinam cireașa.
da unu\' creț s-a ofticat: \"e henț\".

atunci i-am dat o labă-n antepriză
cretinului. a behăit: \"remiz!\"
fugind în pătrunjel cu o marchiză
amabilă, scutită de acciz.