florian abel

Îmi spun vecinii că am harul,
Să-mi placă foarte mult paharul,
Dar, ce-i esențial le scapă:
Urăsc paharele cu apă!
Ion Ruse

Zărind Ion în toiul verii
Că, într-un foc, o șiră-i piere,
Urgent el roagă pompierii:
"Umpleți cisternele... cu bere!"

Pesemne n-ai cântat în strună
(chiar poți să juri și pe icoane?)
Dar văd că ai "orchestră" bună
Și sigur ne servești tromboane.

El o mișcă, cu măsură,
Dar mă tem că, într-o zi
Când o vrea să dea din gură...
I-o retează Sarcozy.

Românul e nefericit,
Că, nu ca-n țările din rest,
Conducătorii l-au silit
Să se închine doar la ..Est!
LG


Românul e creștin, în rest,
Nu-i înțelege nimeni ritul,
Că se închină către Est
În timp ce-njură Răsăritul.

chiar e culmea, în primul rând Laurone, faptul că te adresezi la pers. a 2-a, plural, "vă faceți că nu înțelegeți adevăratul reproș. Nu că ironizați opțiunea politică e problema, ci felul tendențios în care o faceți mă deranjează", mă încriminează în mod nejustificat, repet, care din intervențiile mele jignesc pe Tataia? Din catrenul Icăi pot să spun că m-a deranjat doar formularea "bătrân", se puteau găsi multe cuvinte, "un acerb", "un etern" etc.
Formularea P.D.(L)ofil trimite la "pedofil"? Doamne ferește, asta înseamnă că și "zoofil", "gerontofil", "columbofil", "Caranfil" înseamnă tot pedofil. Din moment ce fiecare conotație este evidențiată de cuvântul care o reprezintă, nu văd de ce P.D.(L)ofil nu se citește "adept al unei relații cu PD(L)-ul".
Repet, cel mai în măsură să dea un răspuns corect este Tataia. Iar Ica, dacă a sărit un pic peste o biată mârțoagă autohtonă, n-ar trebui să-și facă atâtea reproșuri. La urma urmei, alții au sărit peste cai pur sânge, și nici în codirlă nu-i doare.

Cu siguranță că te știm
Și nimeni nu îți zice hoț;
Sperăm cu toți să chefuim
Cu fi...scul, la tăieri de moț.

Cândva, la capăt de tunel
Având putere și răbdare,
Sperăm să ne aștepte el
Și să aprindă-o lumânare.
Ica


Cândva, la capăt de tunel,
Cum nu mai am deloc răbdare,
Mai sper doar să-l găsesc pe el
...și să-i aprind o lumânare.

Ai dreptate, Cornel, dar sunt sigur că Dan a gândit corect când a pus "originali" între virgule (dacă punea în paranteză era și mai clar), se subânțelege prin asta că trimiterea se referă la general, adică peste tot e așa, numai la ei, italienii, originali băieții, punctele sunt cardinale.
Deci eu zic: merge!

Cu toată stima,

Nu cred că ai să găsești în catrene mele sau în commm-uri o expresie jignitoare la adresa lui Tataia. Chestia cu baba de la bloc îmi aparține și e tocamai aspectul de care credeam că ne ferim. Dacă cineva are afinitate pentru un partid politic, în special pentru cele care ne-au condus în ultimii 20 de ani, atunci merită ironia intregului univers, iar eu nu cred că un intelectual de talia lui Tataia ar putea simpatiza cu aceste nimicuri, doar l-am citit de atâtea ori în catrene acide la adresa lor. dacă între timp și-a schimbat opinia și recunoaște asta, atunci, da, îmi voi permite să-l bocăluiesc oricând, consider că măcar atâta drept și satisfacție mai am, că în curând o să iasă legea care ne va interzice să mai bălăcărim pe cei mari și abia aștept să merg la pușcărie pentru asta, să trăiesc și eu mai bine și să lupte alții pentru drepturile mele.
Iar chestia cu P.D.(L)ofil, hai să fim serioși, a ironiza pe cineva prin analogie pentru înclinațiile politice, dovedite sau bănuite chiar e jignire? Una e să spui că este pedofil și cu totul alta PP(L)ofil, adică iubește sau are relații cu un partid, doctrină, dogmă, etc.

Mi-ar place să ne spună Tataia părerea lui, și chiar sunt curios dacă tocmai dânsul simpatizează pe Boc. Auzisem că există cineva în România, dar nu știu despre cine e vorba.

Ne vorbești de bazilică,
Pizza, papi, plimbări, amore...
Fie-ți milă, domn' Norică,
Știi, "nessun magior dolore..."

Asta cu canibalii e mortală și suculentă, am râs cam trei minute, e epigramă de sine stătătoare (adică o să stea in sertar împăcată cu sine dacă nu scoateți o carte).

Ai înțeles, din vîrf, matale,
Acele puncte cardinale
De ce-s atât de mititele?
Că doar (s)e papă între ele!

Întreaga poezie e în prima parte, între "toți oamenii pe care i-am cunoscut vreodată
pot încăpea între pereții camerei mele"
nefiind "oameni pe care i-am cunoscut cu adevărat" e o singurătate transmisă dinspre capătul strofei, acolo unde povestea bunicii, acea pasăre speriată, își întinde spaima și damnarea până în prezent, de aceea se caută iluzia unei liniști, a unei călduri de cămin, până dincolo de teama de a vorbi despre funie...
Cred că "iar soarele devine la randu-i o floare" e cam romanțios, contrastează prea tare cu sfârșitul strofei, dar nu în sensul bun (pentru mine) dacă "trage să moară arămiu" ar trebui mai degrabă să se teamă de propriul amurg, decât să înflorească, dar, în fine, poate e un sens care îmi scapă, trebuie să citesc în altă stare sufletească, acum sunt prea introspectiv.

Oricum, poezia place, asta e cert. Cu stimă, F. Abel

La un semn, pe metereze,
Pentru dragu' lui "copil",
A venit să te-amendeze
Un bătrân P.D.(L.)ofil.
Ica Ungureanu

Îmi cer iertare, am pus numele Icăi sub epigrama lui Mitru, treabă de copy-paste și de numitor comun în ce privește fracția aia de la guvernare.

Nu te mai căina Abel de aia,
Că versul tău, la țintă, zis cu foc,
Îl mai aprinde-oleacă pe Tataia...
El are-o slăbiciune(pentru Boc).
Ica Ungureanu

Cum micșorează tot ce prinde
Boc, cel mai sexy-ntre români,
De-ai ști ce de fantasme-aprinde
Și la copii, și la bătrâni!!!

Chiar eu l-aș invita odată
Să-i demonstrez o kama-sutră,
Deși mi-i karma micșorată
Cu douăzecișicinci la sută.

Nu te mai căina Abel de aia,
Că versul tău, la țintă, zis cu foc,
Îl mai aprinde-oleacă pe Tataia...
El are-o slăbiciune(pentru Boc).
Miloș Petru

Nu poate fi o slăbiciune,
C-ar fi prea peste legea firii,
Dar de, Tataia, asta spune,
Îmi fac eu singur harakiri.

Nu prinzi rădăcină
În țară străină...
E.S.

Iubind, sperând, prin flori și spini
Am prins, în vremuri, rădăcini.
De ce azi, bunule vecin,
Mă simt, în țara mea, străin?

Ne sugerezi că în catren
Elanul tău ar fi un ren.
E.S.

Ai înțeles, prin empatie,
Că văzul poate fi auz,
Amenda poate fi simbrie,
Dorința poate fi refuz.

Nu ți-am mai cutreierat de mult prin suferințe, Brady, de fapt m-am abținut să comentez, în ultima vreme observasem o învoalare a versului tău, dar nu aveam percepția intenției, am considerat că încerci un experiment, o evadare din răstriștea de până acum, pentru a privi din afară, tangențial propria cădere în vers.
Sedimentarea la care ai ajuns aici, acest stil sincopat în care mesajul este franjurat conștient și expus cumva aleator (anumite secvențe surprind esențialul în timp ce celelalte doar pregătesc "ecranul" pentru viziunea lapidară dar cu imprimare definitivă pe retina conștientului) pare să dezvăluie o "doctoriță a poeziei" hotărâtă să treacă de la medicina generală la chirurgie.

Trecând la represalii, "Ales după gust, dragostea mea e a
celuia care spune: „Nu poți tu greși,
cât pot eu ierta"
superb grăit, dar de vei găsi gena Alzheimer și-o vei sădi inimii, acela va putea uita căci iertarea e doar întoarcerea ochilor de la durere.
E bine că piatra din dreapta a pălit, dar în stânga e doar inima, ambuscada se poate opri. Dacă nu, chiar sunt curios unde vei ajunge în acest război al înțelegerii.

Succes, F.

Când eu te-am atacat
Să nu gândești, senin,
C-a fost resuscitat
Și biblicul Cain...
C.I.Tataia

Resentimente sigur n-am
Dar m-am simțit -pricepi contextul?-
Precum copilul lui Avram
...iar Dumnezeu uitase textul.

Într-adevăr "la tine e noapte, la mine e zi" e de ajuns pentru a defini depărtarea, fie peste ocean fie peste lume;
"roșu doar iedera înflorește" superbă sugestia în contextul restului
aș avea doar o părere,
"adormeam numărând în gând
oi duse de stăpân la iernat"
e o imagine asociată nesomnului, neîmplinirii, nu caracterizează acele timpuri de armonie despre care e vorba până aici.

În rest, o lectură incitantă, felul cum pornește expunerea amintirilor crează o tensiune deosebită din start, știu că la sfârșit va fi ceva care sfâșie, aș vrea să nu știu nimic despre asta, dar nu mă pot înfrâna... și aflu. Și doare.

Cu considerație, F. Abel