Florentina-Loredana Dalian

Felicitări și lansare frumoasă!
Păcat că de doi ani aici n-ai mai publicat nimic.
Cu stimă,
Loredana

Norică, sper să nu te superi pe mine. Și dacă te superi, îți tăiem barba:))
Oricâte reguli ar respecta aceste poeme, oricât de mândru ai fi (bravo ție!), ca o necunoscătoare în ale teoriei haiku ce sunt, pot spune totuși că acestea nu sunt haiku-uri. Păcatul meu să fie dacă greșesc! Nu au ceea ce Codrin numea paradox (ca să te convingi pe tine dacă au valoare sau nu, ai putea să i le trimiți, cu rugămintea de... așa și pe dincolo). În primul rând, dincolo de toate teoriile din lumne, un haiku trebuie să transmită emoție. M-oi fi nesimțit eu între timp, dar zău că nu m-au emoționat în vreun fel. Tot eu am fost răutăcioasa care ți-a spus să scoți iubita din barca aia, asta nu înseamnă că-i musai s-o înlocuiești cu cineva. Dar pur și simplu nu merge. Dă-mi voie să cred că cei care te-au votat (să mă ierte) ori sunt novici (ca și noi, de altfel), ori n-au avut variantă mai bună. De exemplu cum îți sună cuvântul ”gaură ” în haiku. Exact ca o gaură. Ce-i aia gazon cu găuri? (Știu, terenul de golf, dar...) Și-acuma poți să dai. Am zis:
:)
Cu aceeași admirație,
Florinel
PS Vrei o consolare? Tu ești foarte bun la senryu !

Asta încercăm, cu adevărat, să facem cu textele noastre - să aprindem stele. Când reușim, lumina lumii crește și în noi.
Mulțumesc și vă mai aștept,
cu admirație

Doruleț, și tu mă impresionezi prin maturitatea comentariilor și texteleor tale.
E bine că ești atent la tot ce mișcă sau nu din natură. Și să te bucuri de ea cât mai mult. Și inspirația literară tot de acolo vine, nu dintre pereți (eventual vopsiți cu grafitti). Eu consider că am fost deosebit de norocoasă că am crescut la țară, deși la vremea aceea mi-aș fi dorit la oraș.
Cât despre zgârciți, să n-ai parte de ei vreodată!
Mulțumesc, cu drag,
Loredana

Încântată de-așa prezență VIP-oasă:)
Acum fă-te Norică și-ascultă ce vreau să-ți spun! Eu aș încerca să-mi explic această zgârcenie (inexplicabilă de altfel) și prin altă prismă: să zicem că cireșul acela e tot ce i-a mai rămas bătrânei, nu doar material, ci ca o prezență ”omenească”, un prieten căruia să-i vorbești, cine știe? Doar ceea ce iubim nu e de vânzare, la niciun preț.
Cât despre vinovăție, e poate mai mult milă... Când provoci o astfel de suferință, singura alinare e zâmbetul de încântare al copiilor care privesc cireașa râvnită, aproape neîndrăznind s-o mănânce.
Mulțumesc, bucuroasă că ți-a plăcut.

Mulțumesc, Tincuța, și mă bucur că am adus puțin vara pe monitorul tău. N-am intenționat să fie umoristică nici măcar la final, vroiam să filozofez puțin pe tema nimicului pe care și-l apără unii oameni, dar nu m-am putut abține:) A ieșit altceva. Și mi-am zis că pesemne așa trebuia să iasă.
Cu prietenie,
Loredana
PS - Pentru că ești din Bacău: m-a bucurat, pe lângă marele premiu, și cel al revistei Ateneu. Și frumusețea locurilor și a oamenilor. Acest text mi-a fost inspirat de casa memorială Eusebiu Camilar. Și de baba de dincolo de gard:), cu cireșul ei cu tot.

Chiar daca am maini fermecate,
Sa scol morti nu se prea poate

:)

”De-ai fi fost tu, mă bate gîndul,
Aș fi fugit mâncând pământul”
(Florin Rotaru)

Curajos ți-e textul,
Dar nu-mi ține predici!
Fuga-ți e pretextul
Doar ca să te-mpiedici.

”Eu bine-n căsnicie stau”
(Florin Rotaru)

Florin afirmă cu tărie,
(Deși detalii nu prea dă)
Călcând peste a sa mândrie,
Că el, în căsnicie, stă.
:)

Trebuie să mai prind și eu ziua asta până se termină; obosită și grăbită vin să-ți spun La mulți ani, fericiți și plini de împliniri!
Cu deosebită admirație pentru exemplarul rar care ești (nu care este:) al generației tale,
Florentina Loredana

Mulțumesc; o prezență mereu agreabilă în pagina mea. Vă mai aștept și cu alte haiku-uri.
Loredana

M-am delectat și eu cu aceste frânturi din viață, frumos încondeiate. Ce să zic? O surpriză foarte plăcută, dar eu eram cea care spuneam (nu știu dacă și ție) că cine scrie poezii minunate e musai să scrie și proză bună.
Felicitări și... la mai multe!

De titrat haijin ce sunt, tocmai ma gandeam că nu te-am sfătuit corect. Poate ar suna mai bine sub teiul bătrân:) A, și cafeaua o dai tu!

”Umbra de tei” sună cam forțat. Știu că umbra teiului te-ar fi obligat la mai multe silabe. Dar puteai împăca oarecum și capra și varza - ex. sub bătrânul tei...etc.
Cel de al doilea senryu e chiar drăguț (teiul lui Mihai și pupăza din teiul lui Creangă). Ei or fi știut c-au avut o pupăză împreună? :)

Recomand spre lectură această pagină de jurnal (aș zice de roman, întrucât contextul este mai larg), presărată cu umor dar și cu un strop de amărăciune, un fel de vin-pelin dulce-amărui. Despre ședințele UTM-ului (devenit ulterior UASCR)aș spune că nu difereau substanțial pe la anii 80-90 de cele din perioada la care se face referire aici. O astfel de incriminare (doar motivată diferit) mi-a rămas și mie vie în memorie, am scăpat de ea (de obsesia ei) doar scriind proza scurtă ”Brahms”.
Felicitări pentru text(e)!

Norică, citindu-ți ”geneza”, mă uimesc cu câtă luciditate decurge la tine actul creației. În viața mea nu cred că am să scriu un text (și mai cu seamă un haiku) gândindu-mă conștient la cunoștințele teoretice la temă. Cred că nu mi-ar ieși nicin rând. Eu las imaginile să mă năpădească, apoi eventual mai umblu puțin la formă. Totuși te felicit că printr-un astfel de procedeu, apoape ingineresc, ai reușit să scrii un haiku bun, care să nu pară forțat. Felicitări și pentru locul 2 la Romanian Kukai!
Și pentru că m-ai întrebat, la ultimul meu haiku, de superstiții, îți răspund aici - nu , nu sunt superstițioasă. 13 e un număr ca oricare altul, nici nu mă dau trei pași înapoi când văd pisica neagră, nu-mi înrucișez degetele când văd vreun popă. Da-mi scuip în sân când mă-ntâlnesc cu câte-un jaijin inginer:)

Ioane, Ioane, toată lumea doarme...nu asta-i din alt cântec:)Uite, vezi, p-ăsta nu l-am cântat la Buzău.
Dacă m-ai fi votat, asta conteză. Adică nu pe mine, poemul, că doar nu candidez la vreo primărie. Cât despre dragoste, cred că ar fi mai confortabil sub tei, decât în el:)
Mulțumesc pentru semnul lăsat.

Dane, Dane, hai că te iert de teiul din strada mare și aglomerată, dacă tot îmi faci publicitate pe gratis. Mulțumesc mult pentru felicitări. Ce să zic, am scris și eu 13 haiku-uri în viața mea, și din alea unul s-a cocoțat pe locul doi. Onorată, dar tot sceptică în privința talentului meu de haijin. Că vorba lui Codrin - mai scrie și tu, dragă, vreo două trei sute, și-ai să devii o mare poetă:))
Până atunci, mă mulțumesc să fiu o mică anonimă, cu voi prin preajmă.

încăpățânez, desigur
:)

Norică, ar trebui să se dea o lege - scriitorii și cititorii de poezie să se fi născut musai la țară. Cum Dumnezeu a putut să-ți treacă prin minte că teiul ăla ar putea fi în vreo stradă - oricare ar fi ea - dintr-un oraș, fie el Constanța sau Slobozia? Un tei nu-și are rostul într-un oraș, cu atât mai mult într-unul aglomerat. La ce-i bună imaginația, îm? Pe chestia asta ai nota patru (cu indulgență). Să nu-mi spui că și scorbura ta din haiku-ul premiat era tot într-un oraș, că-mi retrag votul! :)

George, asta era esența, bine surprinsă - pentru nimeni (anume) și totuși oricine se poate bucura de o minune din drum. Drum e cuvântul pe care l-aș fi folosit dacă nu eram forțată de forma fixă, năucitoarele silabe 5-7-5, pe care eu mă încăpățânesc să le respect.

Mulțumiri vouă, Norică orășeanul și George cel (sau Von) astaloș.

Dan Norea, felicitări pentru participare, inspirație creatoare epigramicoasă și text. Mă bucur că ai reușit să-l publici până la următoarea ediție a festivalului:)
Maria Gold, Daniel Bratu, mulțumesc pentru felicitări. Numai că eu nu mi le-aș acorda; e drept că am citit un text bunicel, dar am avut niște emoții... de-mi venea să șterg cu mine pe jos.
Hm, Daniel, până la urmă nu-i rău să fii floare printre atâția grădinari - de dincoa și de dincolo de Prut(sau te refereai la Norică?:). Singurul lucru pe care-l regret e că n-am profitat de ocazie să mă îmbogățesc de pe urma pozelor pe care le-am făcut :)
Se cuvine să subliniez și eu - în calitate de participant - ceea ce a spus și autorul textului referitor la organizarea impecabilă și standardul ridicat la care s-a desfășurat întrunirea. Și atmosfera caldă și prietenească de pe parcursul festivalului. Doar la urmă de tot, o lacrimă mi-a atins sufletul, când i-am văzut plecând pe Ion cu ”gașca” lui, atât de aproape...și totuși....atât de departe.