Florentina-Loredana Dalian

Mai e puțin și-mi devi simpatic. Și am motivele mele să nu-mi doresc asta:) Așa că eu tot cu vitriolul pregătit. Nu am nimic cu părerea ta, e foarte bine că ți-o spui. Atâta doar că nu sunt de acord cu ea. O să râzi, dar eu chiar cred că am scris un text bun. Dacă despre altele am dubii, cu ăsta n-am (desigur, cu micile retușuri pe care va trebui să le fac). Și nu e deloc telenovelistic. Nu mi-o lua drept îngâmfare, nu e asta. Nici dorință de a mă contrazice cu tot dinadinsul. Pur și simplu, mie îmi place acest text. Indiferent că e scris de mine sau ar fi fost scris de altul. Sigur, depinde f. mult și de pretențiile cititorului. Probabil tu ești unul cu pretenții mari. Și e bine să fii așa.
Cât despre cărțile mele, nu mi-a trecut niciodată prin cap să le vând. Obișnuiesc să le ofer. Așa că nu-mi fac griji dacă sau nu se vor cumpăra vreodată.

Eu sper să nu fii în off-topic, și părerea ta trebuie expusă. În ce mă privește, răsuflu ușurată. Abia dacă ți-ar fi plăcut m-aș fi îngrijorat și m-aș fi întrebat ce nu e-n regulă cu scrisul meu. Nu dezvolt. Îți mulțumesc pentru înștiințare și ești oricând binevenit. Dar te previn că la otrăvuri sunt mai pricepută decât tine. Cred că te-ai prins că sunt inginer chimist:) A, și nici eu n-am nimic cu comentatorul, cu atât mai mult cu cât am convingerea că atâta poate.

Nicolae, vai ce m-ai certat! Și acum mă resimt. Ceartă-mă, Nicolae, că merit. Nici eu nu agreez (asta ca să nu zic că nu pot să sufăr) titlurile în engleză. Chiar mă gândeam până să văd comentariul tău cum aș putea reintitula textul acesta. Dar nu de modă m-am lăsat furată, am vrut să zic de acel SOS. Asta e, inițialele, ne place sau nu, vin din limba engleză. Puteam să zic în română (dacă, mă rog:) - Salvați sufletele noastre, dar atunci nu mai era SOS, ci SSN. Ia să-mi spui tu mie cum traduceai morse asta? Că, dacă nu mă înșel ai fost pe la transmisioniști (ori nu ești ing. electronist?). Tare-mi e că, dacă nu bați trei puncte - trei linii - trei puncte, nu pricepe nimeni ce vrei să zici:)
Hai, dă-mi o sugestie de titlu! Și ia să te cert și eu: tu de ce nu mai scrii? Că tare bine le ziceai într-o vreme? Și, dacă tatăl tău a fost popă, de ce te cheamă Diacon-escu, și nu Pop-escu? Mai vrei? Mai am:)

Anni, vorbele tale mă apasă. Mă bucur că am salvat, cum zici, pentru o vreme sufletul tău (chiar fără să știu ce fac), dar nu trebuie să fie doar pentru o vreme. Hai, te rog, fii mai optimistă! Eu știi ce fac atunci când sunt supărată rău, rău? Scriu proze umoristice (nu-i umor negru, chiar îmi reușesc!). Cu alte cuvinte, când nu are cine să mă înveselească, mă înveselesc singură, scriind... Ia pune mâna pe stilou sau pe tastatură și scrie! Eu îți citesc toate textele și mă bucur, mult mă bucur.

Vă mulțumesc, dragii mei!

Ce faci, Petrică, mă ispitești cu statuia? Ne, ne, ne, nu mă sui! Că, dacă aș face-o, de a doua zi, n-aș mai putea să scriu două rânduri, darămite un text. Dar trebuie să recunosc că m-a bucurat comentariul tău, așa cum mă bucur ori de câte ori ceea ce născocesc eu place acelora care citesc, fiind acesta un semn că simțim la fel. Îți mulțumesc de înștiințare! (Și, dacă-mi pui o pilă la MECT să mă bage în manual, facem câștigul pe din două:))

Te referi cumva la un cetățean al Romei? :) Ce-ai, Norică? Eu de-abia am scăpat de presiunea unui așa-zis roman (Scrisorile lui pește), dornică să mă întorc la prima mea iubire - proza scurtă, și tu visezi romane? Nu cred că va fi cât de curând. Sau mă rog, când/ dacă va vrea Dumnezeu. Eu vreau, tu vrei, noi vrem, voi vreți, mai rămâne să vrea și El. Nu știu, sincer. De altfel, cum remarca domnul A. D. Rachieru, romanul cere „oase tari”. Ale mele încă-s fragile.
Textul acesta va face, probabil, parte din viitorul volum de proză scurtă - A unsprezecea poruncă.
Îți mulțumesc mult pentru comentariul atent și elaborat, pentru steluță și pentru prezența și cicăleala ta constantă:) Roman, auzi!

Vă mulțumesc și, desigur, aștept și observații/ obiecții.
Până și eu m-am emoționat în timp ce l-am scris. Povestea e una inventată, dar trăirea e autentică.

Norică, numai tu și Codrin puteți avea asemenea gărgăuni! :)
Ca semn că mi-a plăcut, îți dedic și eu o tanka, de influență noresciană:)

Întinerire -
chiar și coada de topor
înmugurită...
așteptând o minune
chelia lui Norică

:))

Mă bucur, Sorin, că ești membru al acestei comunități literare, că te pot citi, că ești realizat în State, că ești fericit, că nu te-ai rupt deloc de limba română, că mergi la Biserică, etc. Pentru toate acestea, primește o stea virtuală, mare cât Țara noastră Românească.
Îmi plac atât poeziile, cât și epigramele tale. A propos de cei care consideră epigrama gen minor, cum spui și tu, să încerce să scrie. Mi-am amintit de „strănutul literar” al lui Călinescu. I-aș răspunde astfel: E-adevărat că epigrama e un strănut literar, dar ai văzut ce greu e când îți vine să strănuți și nu poți?
:)
Felicitări și realizatorului interviului!

M-a părăsit subit viroza
Și m-a năpădit nevroza:)

Miros de cărbuni -
amintirea altei ierni
la gura sobei

Frumos, George. Mă iartă că n-am rezistat tentației de-a relua ultimul vers. Mă încântă exercițiul acesta.

„Crăciunul și Paștele, care se țineau în umbra societății, toți le serbam chiar așa interzise cum erau.”
Fie și numai această frază dă textului o încărcătură grea, apăsătoare. Au vrut să ni-l interzică până și pe Dumnezeu, dar n-au reușit. Chiar dacă ceva, ceva, mici „victorii” trecătoare tot au obținut comuniștii (a se citi sataniștii).
Textul tău, ca de obicei, cu parfumul său aparte, bine scris, bine documentat, bine... trăit/ simțit. Bravo!

Claudia, deoarece eu mi-am permis să te tutuiesc, te rog să o faci și tu. Dacă nu, atunci mă voi adresa și eu așa cum se cuvine, adică politicos. Mulțumesc:)
Apoi, mă gândesc la ceea ce mi-ai spus legat de text; e o perspectivă demnă de luat în seamă. Numai că, mie, expresia \"a lăsa baltă\" nu mi se pare a fi una specifică celor pe care îi numim cocalari. Și bunica o folosea, și zău că nu era cocalar! Dar am reținut ideea, că expresia e prea vulgară, comparativ cu momentul sensibil dat de înmugurirea magnoliei. Îți mulțumesc pentru opinie, dar mă voi mai gândi. Mie - ciudat! - tocmai acest \"las baltă\" îmi pare sugestiv în context. Dacă aș fi spus, de exemplu, \"abandonez cititul\", mi s-ar fi părut prea pretențios. Cred că, și dacă ar fi să înlocuiesc expresia, aș face-o tot cu una gen \"dau cu cartea de pereți\" :)

Un text religios în versuri cu mesaj puternic, frumos, cald. Poezia religioasă se citește într-o anumită cheie. Fondul este bun, iar, din punctul meu (neavizat) de vedere, nici forma nu are de suferit. Cât privește valoarea artistică, tu vezi-ți de drumul tău, că nu-i nimeni atât de specialist încât să dea verdicte.
Felicitări!

Norică, ești de-a dreptul „comicos”! Auzi, noroc că nu era o magnolie, că nu-mi mai citea haiku-ul. Ai un stil al tău de-a extrage umorul din tot ce mișcă sau stă pe loc.
Dar eu, astă-seară, am chef să fiu serioasă.

Mână în mână -
nici măcar magnolia
nu-mi mai trebuie

Mulțumesc, Nicolae!
Sunt lucruri care dau altă valoare, alte dimensiuni și alt „parfum” timpului. Înflorirea unei magnolii, trilul unei păsări, atingerea unei mâini... Sunt clipe în care ai lăsa baltă nu doar cititul, ci totul.

M-am liniștit, dacă zici că erau „buboși”. Trebuie să te cred, că doar ești doctoriță. :) Dar eu cred, mai degrabă, că aveau neveste (cu mustăți) de a căror frică nu îndrăzneau nici măcar să lopăteze (na, c-am inventat un verb!) pe lângă mașina alteia.
Aprecierea ta mă bucură mult și te rog, mai scrie! Chiar dacă îmi imaginez ce ocupată poți fi în plan profesional.

Optimistă, desigur.

Dacă erai tu acolo, n-am nicio îndoială că ți-ai fi folosit toți mușchii din dotare (sau aproape, mă rog) pentru a-mi sări în ajutor. Să nu crezi c-am uitat cine mi-a cărat și mutat cărțile de la Cluj:) Vezi că anul ăsta îmi apare o nouă carte! Norocul tău că Galațiul e mai aproape de Slobozia decât de București:)
Și nu sunt de acord că \"toți bărbații e porci\". Doar jumate:) Dar eu sunt o potimistă și \"mă uit\" doar la jumătatea care merită.

Aprecierile a doi prozatori de marcă mă onorează o dată în plus.
Emil, am senzația (și nu cred că e doar o senzație) că personajele masculine îmi reușesc mai bine decât cele feminine. Nu doar în textele umoristice, ci și în cele serioase. Chiar dacă tu ai spus-o ca glumă că nu poți scrie proză adevărată fără a folosi ca personaj principal un bărbat, eu cred că nu aș putea scrie deloc fără a folosi măcar un personaj bărbat. Am eu așa o slăbiciune. La personaje ... :)
Anni, tu nu ai nevoie să scrii despre prezent, întrucât ai un întreg arsenal al trecutului, de care te folosești cu măiestrie. Deși sunt convinsă că, dacă te-ai decide, ai scrie la fel de bine și din viața de zi cu zi. Cu portarul te-ai descurca tu... :)
Vă mulțumesc, vă aștept oricând și vă doresc o zi frumoasă! Se-arată un pui de primăvară.

Dacă trăznăile mele v-au amuzat, nu pot decât să mă bucur.
Claudia, ai grijă că râsul cu lacrimi zice-se că îngrașă. Și, după aia, dăm vina pe legile fizicii:)
Mihai, eu chiar am o părere bună despre bărbați! Dacă mai sunt și exemplare care fac „specia” de râs, asta e:) Uite, exemplul tău vine să întărească părerea mea bună. Și zici că era atât de urâtă? Nici nu vreau să mă gândesc la ce performanțe ai fi ajuns cu mașina aia, dacă „pațachina” mai era și frumoasă:)
Vă mulțumesc, dragi cititori, și sper să mai am inspirație și pentru alte asemenea texte!