Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

De-a v-ați ascunselea

1 min lectură·
Mediu
Atâtea, Doamne, ne rămân nefăcute în viața aceasta,
trec clipe, ore pe care le umplem cu nimic;
nicio floare de mirosit, niciun pom de sădit,
atâția copii nenăscuți...
Ce-am să răspund când mă vei întreba:
Ce-ai făcut pentru sufletul tău, duminică, șapte iunie
anul Domnului două mii și ceva?
Am dormit, Doamne, știi, eram obosită...
Știu că-n timpul acesta se pot reface imperii,
se poate schimba destinul omenirii,
se pot produce ciocniri intergalactice;
dar eu aleg să mă furișez în somn,
ca și când m-aș ascunde de viață.
001.603
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
88
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Florentina-Loredana Dalian. “De-a v-ați ascunselea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentina-loredana-dalian/poezie/14072862/de-a-v-ati-ascunselea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.