Florentin Cristian

erai șoaptele luminii trăiam lângă tine un ceas împlinit tu-mi vindeci norocul cu o floare pe care o duci la buze să o săruți eu nedumerit sărbătoarea ce licărește sub zodii apărate tu vorbești

ajunsese cristalul gros să zvârcolească inima ei am simțit cu ochii pumnul în masă și nu există cuvinte pentru scena care se depărtează și se apropie dar magul ducea undeva spre

a căpătat sensul așteptat viața lângă casa mea legătura zilelor când ai venit să locuiești fără să pui la îndoială mirările care există între noi nu mă pot dezarma de concluzii

stau eu așa mă gândesc și deodată vreau să scriu o poezie sau ea insistă se vrea scrisă despre retina mea care e obosită și nu înțeleg eu o obosesc pe ea sau ea pe mine împreună citim un

o amintire veche din satul meu m-a vânat în această dimineață memoria îmi este plină de alicele gândului pomenit pricinile tale memorează fiecare mișcare ca prin lunetă semnificația acestui

gerul naiv coborât din stele lungi cascade artificiale sursură argintiu lumini siluete mi-au mers pe gene lumini siluete pe palma dreaptă a sufletului ei două linii ale ceasului felurite iubiri

se coboară lumina între oameni o întrebare se desprinde este plinătatea verdelui pe arene și pajiști ș-atâta debordare s-aprinde energia în sufletele noastre stă drojdia în toartele pentru

ceasul alb aplecat peste stânci mai are mult de aici înainte în verdele care se întinde și pare că nu se mai sfârșește poarta dorințelor privește în vale și apa este tânără râul în care mă

citisem desigur poeme adunări fugisem desculț ca un copil ca să văd rezultatul în care mă implicasem sufeream de limite mecanice ale stabilirii cremenului de mirări în care să rămân creația

încet un vânt bate în geamuri și la ham încă nu sunt puși caii odihniți în plictiseala geroasă a iernii venită clipind de pe o stâncă omul își trage respirația lupilor de prin păduri le

știu că tu ești astăzi undeva departe doar avioane care poartă pe aripi m-ar putea duce la tine se încălzesc vise din serile cu iubire pun apă pentru o cafea sufletul tău mă duce în

Frică de tot frică de nimic- nu totul suie.

întins apropiam codrul rămas brațul în odihna mea un mers de căprioară mintea se încordează ochii erai tu morgana apropie-ți tâmpla pe instinctul captivat atingerea ta cripta

draga mea care ușor calci pe somnul meu cu o margine de pantof colorat de paloarea cerului ca să ții luna în primul pătrar până-mi trag sufletul eu o să îmi port haina chiar dacă mi-ar curge

Detaliile mesei tocite structura pe care se strecura catalogul răsucire de gândul înțelept în stilul lui scriind o dâră de creion. Fermenta și galben coborând și notele scrise rostire de la

sunt tulpina de liniște a codrului picur amenințări de cumințenie la adresa bârfitoarelor păsărele temelia dă să tresară revărsând ca o mare și vântul nopții foșnește speriind izvorul iar

ca o clepsidră zadarnică nemaiântoarsă secundă plantez transforme cine vrea hai cu toții spre cerul pentru albastrul unui copac planetă ajunsă la înțelepciune văd oameni ce se închină unui

sunt negre murele coapte de culoarea ochilor tăi care par să izvorască când am nevoie de minuni atunci o flacără mă cuprinde e atâta pasiune când stăm ochi în ochi și izvorăsc fluviu care se

un soare, un vânt de seară raze erau în văzduhul topit căzut din gerul venit de aprinderea serii nu puteam să mă feresc anunță pătrunderea unui izvor de nea am picat privirea în viața

visul se confundă cu realitatea priveam pe geam speranțe că voi recunoaște zona și după câteva semafoare îmbrac unde mă aflu îmi dorisem să fiu liber și acum acest sentiment îmi juca feste îmi

gerul naiv coborât din stele lungi peste rugina melancoliei dar lumini siluete mi-au trecut pe gene ca niște râuri pe care lungeam urmând detaliile încă așteptând legăturile care vor

poemul care are ca limbă timpul se luptă cu el însuși făcut în zilele de acum se ciocnește, se sparge de frumosul care se împarte în secunde și ore în sine urlându-și reproșuri care eul nu

îmbujorat de vârsta copilăriei care își dorește aventuri speriat de lunecosul din povestea cu măr șarpele pe care l-am întâlnit în luncă pe drum ierbărie care se punea în calea mea și

când mâinile geometric amintesc îndoiala prin lumina cerută ca de pe la tropice surori acoperișe pătrund respirația ei în imposibilitatea gândurilor în stare continuă de pe râuri de oglinzi nu