a fost...iarna...

A venit iarna.... A venit din nou visul acela pur...delicat.... M-a imbracat din nou din cap pana-n picioare, fara sa-mi ceara nimic in schimb.... In afara s-a topit totul...au mai ramas fulgii care continua sa cada in inima mea...neaua care s-a asezat atat de confortabil in sufletul meu... Oare ea nu shtie ca nu trebuie sacreasca plante - shi ca nu am nevoie de irigare? Oare nu shtie ca eu nu sunt pamant? Eu nu am nevoie de caldura ei de gheatza.... Nu ma mai incalzeshte acum nici focul ce danseaza printre lemnele triste, sacrificate... Dansul lui salbatic ma duce cu gandul spre triburi uitate de civilizatie.....spre paduri tropicale unde natura comanda shi domina. Ma simt uneori acolo, privind jocul focului, ma simt goala, despuiata de ura,minciuna ...de durere, ... imbracata doar de viata inshashi. Vad reflectzia lumanarii in geam, deshi vad ca lumanarease reflecta, shtiu ca nu e aceeashi, niciodata nu ar putea fi: e doar o imitztatzie, o intamplare, un accident... Accident sa fie shi iarna de afara? Accident sa fie ca nu imi pot tine gandurile laolalta? ca privesc afara, prin geamul rece si impersonal, si vad totul uniform, dar gandurile se imprashtie odata cu fulgii ce cad intr-o dezordine...uniforma... Pare ciudata, poate inoportuna, alegerea cuvintelor, dar au fulgii de a se asheza fiecare unde vrea,cand noua ni se pare ca totul e foarte ordonat... Incerc sa imi incatushez gandurile,dar, dupa nenumarate incercari, am inceput sa abandonez ideea...e ca shi cum m-ash sabota pe mine insami....si,poate asta shi fac... In fond, de ce sa nu-mi las gandurile sa zboare odata cu vantul, cu fulgii cu ploaia, cu norii....chiar shi cu tine...dece nu?... Sting lumanarea....e trist shi e tarziu... E timpul sa dormi shi tu, Odihnindu-te pe perna ce ti-am daruit-o! Eshti orb! Shi eshti nepasator! E inima mea! Dar tu nu ai observat, nici n-ai sa faci, Atat cat in nepasare zaci! O sting...e trist....e prea tarziu....