Mediu
Noaptea e atat de luminoasa in noaptea aceasta!
Am sentimentul prabusirii.
Am sentimentul cert al sfarsitului meu.
Ii simt aroma pe buzele arse.
Ma intorc in timp.
Pe atunci priveam cum apa trece peste pietre, slefuindu-le.
\" Trec anii cu ceasuri lungi pe sesuri...
Si niciodata n-or sa vina iara\".
Asta mi se derula atunci neincetat in minte, ca aripile unei mori de vant, provocand ameteala.
Stiu ca a venit si il accept.
\" Nu credeam sa-nvat a muri vreodata.\"
Asta gandesc acum.
Nu uit si (poate) nu regret.
Nu voi spune adio.
Adio mi se va spune.
Am vazut culoarea eternitatii. Nu are nici una, dar o simt, densa asfixianta, intangibila.
Amintirea pare fada acum. Sfarsitul a estompat-o. Nu mai sunt drumuri de ales.
Calea este trasata. Invizibila.
Dragostea? N-o cunosc. Pasii ei nu mai deranjaza nisipul desertului meu. Desertul meu ce nu infloreste niciodata.
E atat de luminoasa noaptea mea.
Vor veni zorile, fara sa o mai alunge vreodata.
Noaptea e atat de luminoasa in noaptea aceasta.
(Si eu care \" Nu credeam sa-nvat a muri vreodata.\")
023101
0
așa spuneam și eu...că sunt pregătit!
imaginează-ți-o ca pe o izolare!...
mie atunci mi s-a făcut dor de oameni!nu că n-aș putea trăi acolo ori că m-aș plictisi și prin urmare mi-ar fi dor de imperfecțiune(de om!)Așa cere firea-mi!
-ar mai fi instinctul de conservare-dacă cineva cade într-o apă adâncă!(accidental)
Oricum toți suntem conștienți de condiția noastră efemeră...dar e așa de greu!