FLOARE PETROV

fac elucubrații, mai fac câte-o prostie, călătoresc mereu cu gândul haihui, azi un avion construiesc din hârtie, să zbor în necuprinsul cerului. mai improvizez, mai fac acrobații, mai calc pe

graiul luminii vibrant l-am primit de la soare, iubirea face parte din limbajul solar, împerechează inimi, este fermecătoare, destine unește, veșnic, spectacular. o forță e iubirea plămădită-n

compunerile toamnei cu litere de aur, reflectă că viața este un miracol, că fiecare suflet este ceresc tezaur, descris de dumnezeu într-un oracol. dealuri îmbelșugate cu ciorchini rubinii, așteaptă

am închis singurătatea cu argintiu zăvor, stau cu luna la povești pe-al nopții pridvor, îmi transferă în suflet visuri siderale, îmi răsfață inima cu dulci iubiri, regale. îmi place s-o privesc, să

în liniștea nopții mă conectez cu steaua mea, lecții de strălucire vreau să mă învețe, să-i gust lumina dulce ca o caramea, să-i captez iubirea plină de noblețe. da, am steaua mea cu reflexe de

de mult nu m-am simțit atât de bucuroasă, toamna mă inspiră cu chipul de muză, îi simt în piept iubirea languroasă, care nu mă lasă mohorâtă, confuză. cu festivalul florilor privirea îmi

admir spectacolul toamnei multicolor, candoarea luminii în suflete pătrunde, mi-a scris în jurnal povestea frunzelor, dansează cu vântul pe-a sunetelor unde. codri desfrunziți sunt acum

Indiferent de religie, oamenii din întreaga lume iubesc sărbătorile, fie ele tradiționale, fie cele moderne, sunt așteptate cu mare interes și entuziasm, sunt respectate cu sfințenie mai ales la

prin visele mele iubite, călătorești, dar lipsa ta nu încetează să mă doară, oriunde-ai fi te rog să-mi dăruiești, din liniștea care iubirea o măsoară. eu te doresc cu fiecare gând, supinele mă

amintirile, iubirea este tot ce am, comorile de suflet, prețioase psihoze, păstrate cu grijă în albumul cu poze, alături de lumina pătrunsă pe geam. că te-am pierdut iubite mi-e greu să accept, ai

lacrimi curg pe fața palidei lumini, căci și Dumnezeu plânge câteodată, oamenii au devenit reci și străini, cu o credință strâmbă, alambicată. s-au îndepărtat de planul divin, sunt mânați de ură și

Fizica cuantică demonstrează faptul că totul în jur este materie, energie și spirit. Gândul este energie, emoția este energie, apa este energie, aerul este energie, focul este energie, pământul este

pădurea a tăcut, gândurile își pierde, cad ca frunzele de vânturi smulse, sufletul meu ar vrea să o dezmierde, dar nu știu cum, mi-s ideile plânse. doar brazii mai spun a vieții poveste, cu cetini

în zorii dimineții din rugă de iubire, plămădesc câte un strop de fericire, atunci simt lumina de suflet aproape și toată deznădejdea într-un surâs încape. dar fericirea o mai simt și atunci, când

curg doinele izvoarelor în munți, să acopere a pietrelor suspine, simțind durerea codrilor cărunți, eu mă încred în binele de mâine. Luceafărul a răsărit impetuos, deasupra munților de gânduri

multă lumină e în jur și parcă aud, viorile stelare cântând la fereastră, ca să uit că timpul e războinic zălud, mă strecor în vis, în noaptea albastră. parcă aud și Luna cântând la harpă, refrenele

între pământ și apă sub boltă de lumină, cu un far într-un port mă identific, aprind noaptea rece și străină, trasez precum o stea noul drum mirific. o urmă de lumină las pe unde trec, să nu se

privesc îngândurată cum cad frunzele din ram, nostalgia neagră mă ține la geam, arborii sunt triști nu spun nici un cuvânt, dar parcă se lasă mângâiați de vânt. aș asculta romanța iubirii târzie, se

toamna, vremea nostalgiilor adevărate, când doruri, dureri, visuri și iubiri, toate se transformă în vaste amintiri, care se adună în sertare preacurate. dar am prieteni cu care zilnic