FLOARE PETROV

în lunci e toamnă sumbră, greieri au tăcut. mișcarea e o drujbă, entuziasmul numai codrul, dar în coarnele de zimbru tăria magică e forul ca focul cald din inimi să fie calm și revolut. sub

mierle umplu orizontul cu un lied superb florile de cireș ning pe alei umblate prin codrul de vise aleargă un cerb îndrăgostit de viața cu zile fermecate. lalele și narcise zâmbesc în

primăvara-i adormită într-un cânt de greier izvoarele iubirii treptat se dezgheață tărâmuri de poveste vreau să mai cutreier cu garoafe-n par cu lumini pe față. în grădini de vis cu fluturi să

slove de iubire pe raze am pecetluit și mi-am ascuns tristețea sub stâncă să nu mă știe munții că m-am jeluit copil al cerului speranțe mai am încă. aripi de hârtie versului i-am dat să zboare

am visat azi noapte vacanță la Monaco marea dansa cu mine pe finul țărm m-am răsfățat cu deliciosul Delaco soarele îmi trimitea zâmbete cu șarm. fluturi mângâiau petală cu petală florile

sunt entuziastă flexibilă spontană optimismul este legat de speranță bucuria zilei dulce napolitană și normalitatea este în siguranță. doruri de mare în buzunar îndes aș vrea cu valul să

pe spirale de gânduri cuceresc emisfere universul nu-i orb nici mut și nici surd spectacol de lumini vreau să îmi transfere să prefacă-n pulbere sentimentul absurd. iubesc în amintiri în vis în

trăiesc singurătatea de o vreme încoace dar îmi urmez drumul pe care l-am ales nu aș vrea moartea pe deget să mă joace să-mi umple sufletul și inima cu stres. mă sprijin de slovă ca de un

prețuiesc credința ca pe un trofeu dobândită odată cu harul poetic sunt pentru lumea mare epocal corifeu plămădesc lumină cu atomul genetic. semăn speranțe pe întinse ogoare cu servitutea unui

iubirea de viață vreau să sporească să nu mă mai stresez cu griji și probleme gânduri ca trandafirii să înflorească să mă întărească sacrele teoreme. vreau să fiu activă ca argintul

pentru ca viața să fie un continuu miraj,e necesar ca sufletul și inima să fie pline de de iubire și credință concentrată în Dumnezeu și în natura înconjurătoare. semne și semnale bune optimiste a

ador zilele de primăvară calde prietenoase cînd mugurii vorbesc despre jocul cu vântul cînd proaspătul parfum de flori intră-n case și sensibilizează până-n rărunchi cuvântul. ador înflorirea

când vine dimineața și zori îmi bat în pleoape mă trezesc din visul ce m-a plimbat prin lume am ajuns la stele de-acum le simt aproape ca pe niște surori, le-am alintat pe nume. mă-ndrăostesc

mă îngrijesc de flacăra nestinsei iubiri să ardă în suflet suspinul, mâhnirea timpul îmbătrânit și-a ieșit din firi plimbă ca pe-o nălucă în mine amintirea. un infinit de vise trimit în

nu risipesc vorbe nu le-arunc în pustiu cuvintele-s comoară si eu o prețuiesc dezvolt un spirit luminos cu sentimentul viu că numai iubind viața pot să mă sfințesc. Cristos îmi este reazem la

îngerul neurochimic, este Prietenia cu ochi luminați, cu chipul rotund fără fisuri între sinapse, învață exegetic dansul ei urcă-l din glenzne prin coapse și-n inimă cu ultrasunetele ei toți

ancorez trecutul lângă o dună de coral valuri învolburate vreau să le limpezesc cu lacrimile mele dintr-un destin moral în care și cuvintele se înverzesc. cu optime lucidități am făcut

ies din zona de confort cu zbucium intens dar în crezul meu simt că evoluez mă lupt pentru lumina cu halou imens primesc și lovituri dar eu nu cedez. cuvântul scump e singurul avut gânduri

nutresc să calc pe urmele lui Eminescu el a umblat mereu prin pulbere de stele descopăr fericită că m-am ales cu amintiri complicate și bune și rele. Luceafărul mă-nvață patria s-o iubesc s-o

a trecut cenușa plutitoare, a venit o ploaie, să facă terapii vracilor goliți de har, cu masaje repetate la turbincă și cimpoaie plopii îmbracă-n puf călduț cântecelul amar. ciudate

cinstesc România cu prețios omagiu o pomenesc mereu în sfânta rugăciune să nu aibă dezastre și vre-un ravagiu Carpaților uniți le fac o plecăciune. Carpații stau de strajă ca niște

înaintez în timp cu târâș de salamandră acum nu mai am de cine să mă sprijin s-a înălțat la cer iubirea mea tandră tăișul durerii spintecă gândul blajin. o mare de flori acoperă