oda marelui sacrificiu

- doina unei excursii interioare-

evadare unde nu-s metrouri microbuze cu teroare.

mi se impun canoane, închinările la burți sfidătoare,

colosale ca un ogor menit să fie pâinea celor mulți,

ca o turmă de mioare pălmuită, tâlhărita,

doamne, astăzi să nu mă citești să nu mă asculți

spaime de monstruozități, lumea cu explozii de teroare,

capitala marilor minciuni e zguduită din temelie

(bulversare de credință la o lume somnolentă)

axa crezului meu e invadată de dispreț

precum axul timpului atacat de rugină

eu la radioul din mașina răstimpului

nu-ți pot transmite Oda Bucuriei - te-aș minți...

E fenomenală această lume- nebunie suită la ceruri,

nimeni nu mai știe să aleagă între îngeri și demoni,

preaeleganți toți belzebuții timpului bogați stăpâni

pe munți și ape de sudori- zadarnice povesti cu zâne

cu lorzi, cu feți frumoși, cu sfinți încondeiați pe ouă .

Un singur fapt mai este pur, lacrimile florilor

în zori de zi să se rostogolească beznele prin rouă.

Doamne, vino miracol postmodernism mineral

să nu mă lași să uit să exersez

admirații cu muguri în corelele luminii salvatoare

e săptămâna patimilor mari- întreg pământul dacă-l înconjor

îndură suferința lui Cristos ...

cultura trupurilor să se mântuiască cu moarte de miel

crema cuvintelor albe fie fericirea pentru pască .

Doamne, privește codrul meu ce te-a iubit,

te-a desenat pe aer pe scoarța suferințelor ascunse când lumea din afară - tropotire sub o gură cască

te-a strivit în goana după desfătare.

vino, codrul cu arhangheli vegetali au suit

în nervuri rafinate vremuri, vârste cu licori de sărbătoare.