FLOARE PETROV

mă vreau cântecul din inima verii să-l poarte vântul în lumea întreagă să rezoneze în multiple materii iubiri solare să-l umple de vlagă. inima mea este fabrică de emoții pe buzele nopții să

m-a invadat dorința de săruturi tandre să scap de senzațiile contradictorii de încordările dintre oarbe clepsidre alerg printre ritmuri după victorii. timpul curge în mine ca un izvor aș vrea

zori-s înveșmântați cu salopetă roz pictează pe tapet o zi însorită vântul vesel scutură praful de rogoz timpul își etalează mintea iscusită. pleoapele naturii sunt fardate cu verde inima-i

mă strecor abilă prin jungla umană dau la o parte hățișuri de invidii lumea cu șerpi și lupi lumea profană nu mă las rănită de tăioase perfidii. crinii mă înconjoară cu farmec divin grația lor

nu este fantezie este certitudine iubite ești zilnic în gândurile mele împotriva năpastei iau atitudine transform în speranțe dorurile grele. păstrez cu sfințenie amintirile noastre iubirea

îmi trăiesc destinul simplu și comod în zbor de pasăre vreau să mă înnod liberă și fericită să plutesc pe vânt de pe un curcubeu să îmi iau avânt. visul mi-l trăiesc la marginea lumii la

zdrențe de gânduri cu meșteșug cârpesc Cămașa de lumină s-o îmbrac de Paște în altarul soarelui mă spovedesc sărutând icoane și sfintele moaște. acul suspinului străpunge și lemnul din cuvânt

lumea se distrează, este Revelion milioane de lumini orașul îmbracă anul nou răsare ca fluturele din cocon prin inimă și suflet lin vreau să treacă. mesele sunt pline cu bucate

bat silențios secundele-n pendulă vestesc o primăvară minunată sunt mai voioasă și mai credulă în glia cu lumini încununată. în sufletul meu s-a topit un fiord în locul lui au răsărit

e vremea când oamenii devin Lumină când îngerii și sfinții cântă pricesne când rugăciunile țâșnesc din albumină când vântul adoarme printre flori lesne. vrăbii vesele ciripesc la ferestre toți

sunt poetul nopților albastre lumină pe pâine consum la cină gândurile mele sunt scânteieri de astre și nimănui în lume nu-i caut pricină. împart cu lumea tot ce am mai bun optimism și iubire

în cuib de rândunele sus pe o cornișă mă furișez să-nvăț cum pot zbura ascund melancolia într-o nișă să știu că nu mă va mai tulbura. eu nu am aripi dar visele au în care cred că sunt și eu un

zorii mângâie alene muguri somnoroși timpul renașterii e o sfântă comoară scoate zilnic în parcuri oameni frumoși să strângă amintiri care n-o să moară. viața asta-i sublimă, este tot ce am am

timpul e bizar și destul de prozaic scrie povești pe frunze de leurdă eu adun semnale în sufletul laic duc la împlinire visele o ciurdă. șterg cu buretele pasiuni prăfuite fac curat în mine

iubitul meu tu veșnică ispită iubirea noastră nu o voi uita voi rămâne mereu de tine vrăjită știu că în ceruri mă vei aștepta. până la tine mă poartă dorul și te implor să-mi vii în vis să

viața fiecăruia începe cu lacrimi visăm îngeri de când suntem mici toți trecem prin nenumărate patimi ne fericim în luminiș de lunci. învățăm istorii cu spiritul vizionar cu pasiunea umplem

mă metamorfozez în fel și chip sunt soarele care topește munți de zăpadă mă transform într-un ecou când țip cerului mângâietor îi fac o serenadă. adesea cu spirit abil jucăuș mă avînt în

mentalul meu trăiește incredibil gânduri transcend în subliminal cerul meu din suflet e indisolubil cu horoscopul zilei nominal. lacrimi din inimă sting focul karmic să nu-mi ardă iubirea

din surâsul dragostei m-am născut și eu și mângâierile mi-au fost hrană să cresc în brațele mamei zâmbea Dumnezeu alături de mine cu suportul ceresc. de mică am crescut univers de

poezia e adagio la sufletul meu îmi umple conștiința cu stări emotive pentru cer senin e un real releu captează stele cu trăiri senzitive. poezia trece pragul când mi-e greu mă face fericită