FLOARE PETROV

dureri transfigurate devin mari bucurii ca o răscumpărare pentru înfrângeri treptat lumea se umple cu euforii soarta mea-i însoțită de îngeri. Dumnezeu nu mă lasă chinului pradă irezistibile

castanii-și proiectează florile spre cer cu rafinament cu multă elegantă zâmbesc fericiți că au răzbit prin ger că au în rădăcina eroică substanță. fiecare floare parcă-i o făclie aprinsă de

mi-e dor de satul cu casa bunicii de jocul cu cocoșul cu caprele cu câinii de hora veseliei cu bătuta opincii de cireșul din poartă și din fundul grădinii. mi-e dor mereu de liniștea din

trăiesc muzica stelelor și farmecul nopții văd lunci împodobite cu corole de flori primăvara sufletului produce mari emoții mă umple de iubirea minunaților sori. lumini îngerești mă mângâie pe

prieteni dragi azi vă trimit bezele din colivia mea de aur și lumină mi-am făcut provizii cu franzele și ignor problemele ce nu se termină. prieteni dragi azi va compun un cântec și vi-l

întind mâna la cer să ating o stea să o cuceresc ca un conchistador să fie întotdeauna numai a mea să încep din nou viața s-o ador. aș vrea să pot striga ura-am reușit visul măreț să se

tristețea îngustează conștiința dar face parte din destinul meu melancolii îmi domină ființa păcătuiesc astfel față de Dumnezeu. caut pe ceruri luminile eterne să scap de amăgirile

grindina zdrobitoare distruge recolte averse mari de ploaie gospodării inundă furtune și tornade iar dărâmă bolte pe mări și oceane corăbii scufundă. Doamne Dumnezeule dă-ne climă blândă să

doruri au bătătorit multe cărari de viață așa e soarta mea veșnic în căutare de splendori și de lumini- sfântă povață arborii mi-au transferat febrilă fremătare. vântul și ecoul m-au însoțit pe

lasă-mi toamnă strugurii dulci și arome de castane coapte lasă-mi florile în văi și lunci nori ruginii se strecoară în șoapte. lasă-mi toamnă frunzele verzi în codri ce adăpostesc atâtea

nopți întunecate nu ne-au despărțit gândurile noastre sunt ceruri cu stele sub bolte de lumină fericiți ne-am iubit trecând cu ușurință prin vremurile grele. să nu mă lași iubite cu speranța

moartea e pretutindeni necruțătoare nici o armă nu o poate băga în pământ fericirea este mult prea costisitoare și pentru speranțe mereu mă frământ. îmi pun nădejdea în Sfânta Treime nu cer

înțelepciunea toamnei e proverbială cutia Pandorei descarcă surprize lumea mea devine tot mai jovială nu vreau să aibă parte de crize. livezi de gânduri își transferă rodul în cămări de suflet

un cântec solar ne-a adus împreună și ne-am iubit cu dragoste nebună mereu îndrăgostiți mereu optimiști ne-am jucat destinul ca doi artiști. te voi iubi la infinit dragul meu amintiri solare

prin suflet trec furtuni anxietăți mai erodează maluri spre aval aluviuni de spaimă- visceral pătrund în cord străbat singurătăți. n-am irosit sentimentele-n van penița-n sânge am înmuiat-o