distihuri diafane

azi îmi voi exprima ființa printr-un consens neoplatonian

Dragostea știe că nu există breșe intre oameni,

Lumina știe că teroarea nu vine din sinele adevărat,

Infinitul știe pentru ce suntem conexiuni galactice cu Dumnezeu

suntem zefiri distihuri senzorale și toți vom ști diafan acest lucru,

de la Aris ton până la Hristos triumfător preafericit,

iubind ne-am rugat să ne manifestăm iubirea intactă

marcând timpul cu vindecări de multiforme energii

mereu la un capăt de lan mirosind a porumb copt

( etern picnic etern deliciu)

burdușind găuri de șoareci cu vesele profeții să nu mai roadă ,

din sufletele care ne-au păzit cu viața

să cuprindem ere infinite

-?oare cine ne-a gândit atât de mici să încăpem

în cutiuțe de prefabricate și chibrituri fosfori, înghesuiri multicolore de aprins forme de ceară

cu pretenția (mincinoasă) de energii iluministe.

memoria dramelor lumii încape într-un micron,

nimic abstract alarmant în afară de măștile

tiranului Ares ce ne-au rânit până la recviemuri

dar nu-i nimic vom arde măștile ca vreascuri...

scriptura ne conduce spre alte întrebări ,

(epiloga nu-i sfârșitul povestirii) fără granițe începem alta

ne vom ruga să nu existe nimeni să nu-l putem ierta,

abia acum simțim o sfântă relaxare,

deasupra zilei guvernatoare Cloșca cu puii de aur

microuniversul cuibărit în inimi crește adorat vegheat

toți centru din lan mirosind a floarea soarelui,

cu divinația consemn să ne rotim după soare structurile- sudorile să fie mir

să auzim dincolo de fizic exegetic

( magicianul- magnificul- ubicuitatea serenă )

aici și pretutindeni epifenomen democratic.

munții și câmpiile multiplică surâsuri de copii

Dumnezeu Tatăl se joacă neobosit cu noi

preferatul joc de-a v-ați ascunselea

a toate trist când ne ascundem ca nebunii în grote cu șerpi, cu gorile

expuneri la sălbatice bolnave puteri- mulți încântați că pot uri.

a toate fericit când e descoperit facil și râd viori, piane , muzicuțe, octave de ecouri.