FLOARE PETROV

muzica din suflet cerul o ascultă îi dă o strălucire ca piatra de safir inima adăpostită în ritmuri exultă voia bună, veselia pe câmpuri răsfir. cred în valorile care mă definesc altarul

vara a plecat, palmieri somnoroși se leagănă în vântul calm și domol țărmul e amprentat de albatroși care au în lume un romantic rol. valuri de smarald se sparg la mal au adus din mare nisipul

noi doi suntem legați de-un fir albastru desprins din vers stelar deloc întâmplător am sprijinit tot cerul pe-un pilastru să-mi fie mai aproape ca un dor. noi suntem câte-o treaptă spre

am așteptat tot anul să vină Crăciunul e noaptea când în lume se petrec minuni când nimeni nu e singur și nu e trist niciunul când oamenii ca îngerii devin mult mai buni. orașe luminoase ca

fă-mă Doamne te rog să înțeleg de ce e viața mult prea complicată? și nici un anotimp nu e întreg se zdrobesc între ele cu forță nemăsurată. de ce e lumea plină de viruși și bacterii? de ce se

sunt conectată cu stele puzderii mistifică în mine bezna și abisul nu am să arunc în univers mizerii cu obediență îmi urmez visul. nici un dram de ură să nu mă ocupe printre teroriști și

îngrop coșmarul la rădăcini de busuioc să rămân doar cu visul de calitate tu ghicește-mi viitorul într-un ghioc îl aștept cu liniște și cu stabilitate. m-aș ascunde-n cântecul de trubadur o

am doborât la pământ încă o pacoste este liber drumul meu spre fericire vatra sufletului este plină de dragoste gânduri captează din soare strălucire. în oceanul de iubire mai cuceresc o

cântecul ploii răsună în stradă stropii mari cântă pe frunze duios copiii aleargă către o bravadă sar în băltoace de sus în jos. mâinile diafane a ploii de vară mângâie suav arbori

lumina toamnei blândă pe oameni îi invită la plimbări prin parcul plin de crizanteme prin ambientul lacului o lebădă privită plutește ca un dans suav pe valuri boeme. trăiesc în sânul vieții

istoria țării a fost scrisă cu sânge tratate meschine i-au schilodit trupul Basarabia suspină neîncetat plânge dar mai sunt lumini să-i mângâie chipul ani lungi de chin revoluții războaie au

fericirea sublimată lacrimi îmi usucă e un revers al focului din soare alung coșmarul, iluzia năucă am un dor de ducă până la mare. în flux nemărginit precum o maree să cuprind țărmul cu

e vremea pură pentru gesturi de iubire s-a pogorât din ceruri vrăjita seară nu e loc de regrete și dezamăgire cu veste de miracol magii coboară. haideți prieteni voioși să colindăm să-l

în balconul nopții compun o serenadă pentru mândra Lună ce visele-mi veghează o invit la o șuetă cu o dulce limonadă simfonia luminii în lume proiectează. din magnetismul ei revarsă energie ea

în cartea vieții scriu și eu un verset în care cuvintele reflectă universul eu nu am să pun iubirea în corset să se extindă ca lumina ca versul. cu câțiva firfirici în portmoneu îi dau vieții

e toamnă înafară și înlăuntrul meu descopăr caracterele în profunzime. privesc mereu către sfânta treime să-l recunosc în toate pe Dumnezeu. învăț și de la cerul plin de nori și de la frunzele

timpul trece ca un tren prin gară, frumusețea verii a rămas în urmă, azi știu că fericirea este fugară, dar mi-a produs emoții, o turmă. nostalgia iar în mine se coboară, purtând o lacrimă în ochi

inima mea bate ca un clopot de turn trezește la viață fiecare celulă face să vibreze gândul taciturn să zboare printre nuferi ca o libelulă. inima transmite sângele spre glezne energii din