FLOARE PETROV

între mine și vioară este numai un arcuș mângâie strunele, naște o rapsodie dau la o parte al tristeții frecuș și mi se face tare dor de-o comedie. între mine și ține e un poem minunat ca o

ninsori blânde se aștern pe brazde magia iernii se transferă-n povești vestiți colindători bucură gazde colinde răsună sub bolte cerești. pruncul luminii se naște în iesle să aducă mântuirea

luna mușcă din genune, stele sfâșie tăcerea întunericul se frânge printre norii singuratici doar iubirea se extinde înlesnind razei căderea peste toți îndrăgostiții emotivi și enigmatici. dorul

sunt trează dialoghez cu Luna toate remușcările s-au spulberat regină între stele pentru totdeauna cu vise colorate mereu m-a bucurat. în poala lunii cu sclipiri de argint mă cuibăresc ca o

Hristos răstignit sus pe crucea iubirii a iertat norodul rebelii și zbirii trei zile blestemate a stat în agonie a sângerat și cerul cu sfânta armonie. a treia zi El s-a trezit din

cu angelică lumina pregătesc o apărare contra întunecimii ce îmi dă târcoale să îmi trăiesc viața fără supărare fără alte revoluții și răscoale. de moarte nu mă tem sufletul nu moare dar

prin bâlciul cu iluzii dau și eu o tură să îmi procur un strop de fericire n-am mai avut de mult o aventură în zile cu soare și cu strălucire. m-aș cuibări cumva pe-un curcubeu să captez

tot ce am mai bun lumii îi ofer de-o vreme sunt amanta cuvântului mă încălzește ca un calorifer uneori zboară pe coama vântului. las amprente pe poteci neumblate îngeri pictez pe stâncile din

duc cu boala o luptă nedreaptă s-a-ncolăcit pe oase mă ține la pat dar trăiesc o resemnare înțeleaptă Dumnezeu e-n suflet m-a extaziat. văd tremurul luminii prin perdele sunt părtașă la multe

miresmele iubirii s-au strecurat în sânge puternic vibrează ca un argintiu diapazon acum focul din inimă îl poate stinge frenezia vieții să-i devină ozon. magia visului mi-au dat-o prieteni îmi

pe muntele credinței izvoarele curg ca sângele prin mine- făptură de carne îi urmez pe sfinți s-ajung la Demiurg lumina izbăvirii pe frunte s-o toarne. pe valea suspinelor am creat un pod să

nu pot să stau departe de tine iubite tu ai fost mereu fericirea mea pură cu tine toate visele mi-au fost împlinite viața mea fără iubire nu are anvergură. fiorii mângâierii coboară spre

s-a întors iarna cu viscol și ger ninsoarea ce cade produce fuioare abia se mai vede lumina din cer tristă, întunecată e întreaga zare. se strâng nămeți imenși pe autostrăzi doar crivățul mai

un munte de probleme tot urc și cobor doi pași înainte și trei înapoi bătrânețea e obstacol nu pot să-l dobor stă în calea mea cu nori în convoi durerea intensă se ține scai de mine spatele

curg amendamentele din vârf de pix, trec liderii cu buzunarul la control treburi serioase nici vorbă de chix, hăhăieli pe limbă mai fac un rotocol. e anotimpul fenomenelor fără pereche, cu

Săptămâna Luminată a trecut prin mine mi-a deschis ferestre către infinit fluturi mi-au băut parfum din stamine izvoare de liniște duios m-au primenit. de Iisus Hristos m-am simțit

melancolia mea devine tot mai pură o grație voluptoasă a nesfârșirii o fântână de lacrimi în adâncuri susură cu dulci reverii pe culmea iubirii. sclipiri fermecătoare din izvor

mi-ar plăcea să fiu un sunet de argint într-un cântec vesel pur și minunat înconjurat mereu de vorbe de alint cu lumini stelare sublim încununat. mi-ar plăcea să fiu un cântec de vioară cu

cred că educația e cheia succesului învăț din patimi și învăț zâmbind voi strânge minuni până în clipa decesului sfere cu stele vreau să cuprind. cred că credința e o poartă spre cer și

iubirea e minune pentru vremea săracă este forța care face durerile să tacă iubirea e miracolul ce întregește timpul și face să se umple de recolte câmpul. iubirea e răsfăț din sacră bogăție e

caut printre stele ideale visuri lumea actuală e avidă și rea la întrebări mai caut răspunsuri dezamăgiri intense nu m-ar mai durea. mierlele soprane au încetat să cânte în stare de alertă

la răspântie de drumuri este visul urcă Golgota cu crucea cea grea ajută-mă Doamne să ocolesc abisul care se tot cască înaintea mea. sunt transfigurată de noaptea albastră stelele își ning

printre amintiri dorurile mă plimbă să mai resimt iubirea din tinerețe chiar dacă bătrânețea chipul mi-l schimbă inima mea e dornică de multă tandrețe. și am credință mare în Iisus că nu mă