FLOARE PETROV

iubirea noastră a devenit legendă trecutul mă bântuie ca o stafie amintiri regrete mai trec în agendă sărutându-ți chipul într-o fotografie. îți trimit iubite mesaje în eter să nu uiți

ștrangulez tristețea cu îngroșate funii nu vreau speranța să o vlăguiască mocnește-n conștiință precum tăciunii nu aș vrea viața să mi-o înăsprească. s-a așternut ca bruma peste

sunt îndrăgostită de Cuvânt de Poezie de lumina hristică din spiritul meu m-am desprins de veacul de erezie lucrez umăr la umăr cu Dumnezeu. Doamne mi-ai pus pe limbă vorbe de duh mi-ai pus în

fără iubire nimeni nu poate trăi ea face din viață un sublim spectacol ea este precum steaua din zori de zi lumina-ncununată cu timpi de miracol. fără iubire doar disperarea crește ca un

măiestria separă grâul sfânt de pleavă cum separ și eu binele de rău ce bine că în suflet nu e lavă să-mi ardă comorile să le arunce-n hău. e magic cum munții plămădesc curajul murmure de

floare de-argint și de petale cuibul tău e sus pe creste visul lin coboară-n vale la izvorul de poveste. floare de colț minunea mea freamătul tău atinge misterul roua dulce curge ca o

o colindă în zare se aude cu vești de an bun și noroc bucurie pentru prieteni și rude Crăciunul ne adună pe toți la un loc. lerui ler răsună până la stele cerul se pogoare în sufletele

geme muntele cu coasta schilodită plânge pădurea la moarte osândită doina brazilor ucisă-i de topoare suspină văile cuprinse de teroare. se prăvălesc la vale valuri de noroi atunci când plouă

eu nu sunt superficială în iubire mă mlădiez pe ea precum o floare vibrațiile inimii absolută trăire senzații ondulate pe raze de soare. evadez în poezie din coșmarul sumbru obsesive emoții să

ești soarele meu cântec de amurg ființa mea e completă cu tine fericiri albastre ca izvoarele curg când mă săruți sub zări diamantine. mâini diafane mă ating ușor precum lumina o floare de

înot printre valuri ca o mangustă îngrop în nisip temeri și frustrare mă bucur de iubirea nobilă augustă care mă îndeamnă la înviorare. în inima nopții ca într-o colivie închid visul meu verde

îmi repet rolul pe a vieții scenă dar cel mai greu e să lupt cu abisul și cu tristețea strecurată în genă care mă împiedică să-mi urmez visul. învăț să fiu o bună creștină să urmez învățături

în noaptea Învierii Lui Iisus Hristos am primit Lumină liniște și pace este darul sfânt cel mai prețios sufletul flămând să se împace. mă contopesc cu iubirea cerească într-o Lumină sacră mă

a înflorit focul în spiritul meu tristețea răbufnește precum o magmă brodez lacrimi pe-al zilei macrameu oare de unde vin din care tagmă? calamități exprimă neputința rugilor și Dumnezeu a

mă adâncesc în gânduri cu ritmuri vesperale de pe un umăr pe altul mut dorul să nu-mi mai răscolească armoniile sacrale prin care iubirea plămădește viitorul. gestionez destinul cu simț

Iisus Hristos, mântuitorul nostru tu ești iubire absolută, am primit lumina ta sfântă, lumina ta este sănătate este înțelepciune, lumina ta este noroc și fericire, lumina ta este pace și liniște în

mă păstrez în elanuri pure de suflet ridic intensități poetice pe înălțimi cunoașterea vieții a căpătat răsunet ca un ecou care grăiește în mulțimi. prin logosul meu exprim iluminarea nicicând