FLOARE PETROV

Luna mă răsfață dar uneori mă ceartă că risipesc lumina pe furia oarbă când gândurile negre prin lume mă poartă suferă cu lacrimi înnodate în barbă. Luna-i împodobită cu mărgele turcoaz toarnă

ochii tăi iubite lumini cu ape line mă cheamă să mă oglindesc în ei în brațele tale drăgăstoase caline căsnicia noastră a căpătat temei. ia-mă de mâna și du-mă în extaz zâmbetul tău mereu îmi

am spălat coșmare în fântâni albastre să-mi rămână visul curat fermecător stau ascunse-n poze amintirile noastre azi constat că dorul nu e trecător. melancolia iernii nu pot să o destram s-a

m-am eliberat de negre constrângeri dar totuși am rămas în stare de alertă chiar dacă sufletul este vegheat de îngeri speranța mea de viață este incertă. destinul meu romantic visător

vreau să răspândesc speranțe și bucurie călare pe măgar precum Iisus Hristos dar vremea câteodată este prea surie și conținutul vieții nu este gustos. aș vrea să am puteri vindecătoare să curm

se naște Versul fără trucuri fără secrete și face să răsară zâmbetele pe buze se asociază doar cu lumini discrete când se separă de gânduri confuze. Versul face lumea mai umană mai

am devenit lucidă clară senzitivă bătrânețea mi-a adus înțelepciunea care dezvoltă-n mine latura creativă prin extaz poetic resimt vioiciunea. sunt precum fântâna cu ape cristaline nesecată-n

îmi simt trupul vibrând cu ardoare într-un dans știut numai de el cu iubire nesfârșită scăldată în soare la margine de vis cântă un menestrel. nu știu ce e ziua fără soare-n cuvânt nu știu ce

sărbătoresc viața în lumină astrală sărbătoresc iubirea pe un colț de rai îmbrac poemele într-o haină de gală timpul fericirii este un fel de crai. se scurge prin artere dantelărie

cu nostalgia toamnei compun un bolero în pași de dans desferecând emoții am cumpărat din Mall bucurii angro să le împart în taină cu poeții azi știu ca fericirea are chipul tău îmi zâmbește-n

ninge tăcerea pe ramul ce plânge dezgolit de frunze tremurând în ger vitralii pictate cu roua din sânge pământul trimite suspine spre cer. ninge pe alei cu sensuri interzise umbre de felinare

ne-am visat rostogoliți în iarba din dumbravă aveam pe cap cununi din flori de maci timpul ținea cu noi demn de ispravă te învăța să mă iubești să mă împaci. cu sufletele încălzite de o rază

poemul luminii l-am tatuat pe suflet să-mi țină de urât când am insomnie când șoapta nopții se transformă-n urlet când inima doare și trec prin agonie. poemul luminii este ca

mai dă-mi o speranță mai dă-mi o veste Doamne Dumnezeule ce grea e bătrânețea azi din melancolie mai fac o poveste și vieții mele ii gândesc frumusețea. Bunule Părinte doar tu le știi pe

trandafiri și fluturi imprimați pe cearceaf îmi dau senzația de primăvară inima plămădește emoții cu perdaf visul plutește pe-o coardă de chitară. o scânteie o sclipire a reaprins

o de-aș putea să dau timpul înapoi să aud vocea mamei plină de iubire să fiu iar copil zburdalnic vioi plin de puritate în grai și vorbire. să mă mai ducă tata la pădure pe umerii lui

e vie amintirea când ne iubeam în mare acum e doar tăcere între mine și tine îmi vibrează pe buze o dulce chemare să-mi vii în visul cu sclipiri diamantine. iubitul meu nicicând nu voi uita să

poezia are cântecul vecin se împletesc cu vesele raze azi acompaniate de clavecin sunt pentru suflet ca două oaze. am în posesie un năzdrăvan condei umple pagini cu pofte de viață cu optimism