FLOARE PETROV

fac drum prin întuneric lumini să descopăr goliciunea metafizică să mi-o acopăr fascinații învăluitoare culeg de la stele conștiința lucrează broderii, dantele. dialectici îngerești picură din

armoniile nopții sunt dans în lumină senzații grandioase cu stele pe tâmple patos de viziuni vibrează-n albumină nostalgii ordonate ca lucrurile simple. ritmurile vieții sunt săruturi de

doruri, speranțe, amintiri plăcute fac din toamna mea magie de scris înfloresc pe buze zâmbete tăcute în brațele luminii mă simt în Paradis. în oceanul de vise mă scufund adânc trăiesc ca un

visul din miezul zilei o minune albastră trăit cu ochi deschiși care privesc spre cer mănunchi de raze îmi bate la fereastră muzici îngerești mă ajută să sper. universul meu răsună ca o

atingerile calde amplifică fiori toate par normale și firești iubirea topește ghețuri și ninsori aleanuri de mătase depănate-n povești. trăiesc explozii de lumină și culoare visul primăvăratec

sentimentul meu crește ca o floare fecundată de fluturi în zări minunate farmec discret plin de candoare melancolie topită în zâmbete voalate. fremătare suavă ca frunza de toamnă trece prin

cântecul ploii este purtat de vânt printre arborii cu sete fremătândă mâini diafane pe clape de pământ mângâie crizanteme cu fervoare crescândă. fluturii ascunși sub corole de flori așteaptă

îi voi plăti morții tributul generos am să-i las trupul să-l îngroape în lut dar sufletul meu liber va pluti-n absolut în universul cuvântului melodios. în viitor să fiu cântec pe roata

oglinda îmi spune că am îmbătrânit dar în sufletul meu am rămas un adult sunt vii amintirile a tot ce-am iubit navighez cu fantezia pe oceanul ocult. trăiesc beatitudini cu iubirea

melancolică în galben romantică în verde sentimente ce mă duc în zări îndepărtate candoare planantă care-n soare se pierde sete maladivă de zbor spre libertate. am absorbit în mine fericiri

în grădina vieții eu mă simt o roză împletită în cunună cum nu s-a prevăzut nu sunt spinoasă nu sunt o mimoză în leagănul angelic mereu am șezut. soarta mea se-ndreaptă spre apoteoză poeți și

zori mângâietori mă trezesc din coșmar energizez dimineața cu o dulce cafea ce sublim e timpul când nu este amar când cerne peste mine lumini de catifea. mă las purtată de visul real speranțe

pecetluiesc iubirea cu un tandru sărut o păstrez în lumina soarelui absolut mă simt o Afrodită din vremuri de demult în spectacolul vieții simfonii ascult. în numele iubirii pornesc către

pentru lumina pură trebuie să lupt să ating nivelul de iluminare cântul de-ncurajare este întrerupt de geamăt de suspin de încordare. am escaladat un munte de probleme dar speranțele mi-au

destram întunericul cu umbre de spaimă drumul spre steaua mea e pavat cu iubire pe rețele sociale mă bucur de faimă tăcerea de piatră o curm prin zdrobire. când vine furtuna mă ascund în

în spatele problemelor reușesc să zâmbesc trecând prin bruma toamnei cu mare credință am un tainic vis cred c-am să reușesc să-l împlinesc, să-l duc la biruință. calc pe tristețe cum calc pe

păcatul primordial îl port în chintesență am mușcat și eu din fructul oprit șarpele înșelător face-n mine prezență cu plăcerile vieții mereu m-a ispitit. soarbe miresmele pure ale sângelui

savurez o fericire pe tăvița de argint dulce ca fraga coaptă în câmpie cu dărnicia vieții zilnic mă alint îmi trăiesc soarta cum îmi place mie. bucurii mai cumpăr de la second hend îmbrăcată-n

mă scufund în mine ca-n oceanul Pacific să caut mărgeane, perle și corali dau și de gânduri negre vreau să le purific întâlnesc și demoni urâcioși imorali. mă scufund în suflet ca într-o

vânez extazul, nu apelez la drog știu fericirea vine în forme diverse întâi mă liniștesc apoi mă rog ploi de lumină în mine să se verse. de când mă știu cu lumini mă hrănesc pâinea sufletului

mi-ai presărat iubite petale pe cearceaf în iubirea noastră fericirile curg voi scrie în versuri povestea cu perdaf cu amintiri strânse din frumosul burg. cu străzi decorate cu castani

cred în mine cred că-mi surâde norocul să mă înalț pe aripi de îngeraș să zbor spre soare să-i înțeleg jocul care arde veșnic cu-al luminii făgaș. când zâmbesc sau cu lacrimi pe față sufletul

iubitul meu astăzi dansez pentru tine un cadril căci mă simt o prințesă lumini angelice îmi joacă în retine fericirea în roz e joc dintr-o piesă. în teatrul toamnei mele sunt actor

o parte din sufletul meu e în doliu după părinții dragi care-au murit pământul i-a acoperit ca un lințoliu dar ei sunt împăcați cu fața spre zenit. așa e viața cu moartea sfântă lege ne naștem