FLOARE PETROV

din ce n-avem ni se mai ia și dreptul de a mai spera că pe aici vor trece zîne, cu cavaleri de maniere fine. povestea zilei cu ciocoi cu sufletele pline de noroi trece pragul negru plaiul

ce dacă pe afară vremea burnițează în visul meu e doar lumină și iubire melodii angelice ascult sus pe o rază de pe steaua mea cu cerul în privire. ce dacă timpul mă apasă cu griji mari eu fac

dacă poți când cazi să te ridici de jos înseamnă că Hristos este cu tine va vedea în tine un suflet valoros urmează-l te va duce pe cărări creștine. dacă poți mereu să fii generos inocent ca

( poate un cuget pentru o simfonie de turcoaz solemn expus) sub bolta albastrului de Voroneț libertăți cu uzanțe exacte, abstracte. de-o parte vântul scotocind prin buzunare, pe altă parte

- patrupede mai aud sunet vital ? beneficii- surprize de club diplomatic am votat repetat cu talent poematic? mai există formule pentru gol permanent puterea-i cu hotarul în deceniu

pulsațiile nopții ating o încleștare până la nivelul unui extaz organic avântul poetic este intensă fremătare cu codrul de vise cu spirit cucernic. poemele nopții atâtea prilejuri de

florile grădinii se scaldă în rouă zori mângâietori ating petale fine primăvara-i senzuală și când plouă cu fiori romantici trece și prin mine. primăvara e magie spectacol de splendori greieri

să crezi că viața te-a primit ca pe un rege chiar dacă ai ales slujirea ei necontenit să lupți, de pe spiralele dorinței să rezonezi frumoasă lege geografie carnală vitalitate pentru viața celor

nu mai recunosc coordonatele cu blănuri de vulpi, regina morții se camuflează iar în prototipul rubicond ticluind farmece și picură magii de foc spre-a vieții stâlpi prin diorama uneltirilor a

muza cu vioara din miraj a descins... la kilometrul zero a micului Paris dezolant animă un refren din simfonia cu prestigii, picamere și bidinele solfegii cuplează cu durabil mortar. șapte

copacii amuțesc sub scrâșnet de topor munții-s despăduriți cât vezi cu ochii glia sărăcește sărmana n-are spor trecută prin blestemul babei Dochii. nemulțumirea crește în popor iarna își

aici întotdeauna cineva pe demoni va amnistia, un cult va teoretiza lumea de junglă și de vagabonzi, ca pe nimicuri le vom procesa cu inimă de pudibonzi, chiar dacă moartea cu ostașii ei în cefe

rece războiul moliilor... fierbinte războiul cotoilor înfrânabilă adrenalina salturilor toante, din gropi în boscheti de noapte pădureață, statornice-s doar dijmele de neviață crescătoare-s

cu vii și cu morții mereu laolaltă, splendori, prescură, vin și anateme, trec anii prin mine fericiri se-arată, luptă, dezrobire, mulată pe vreme. extind spre ceruri aripi exersate, scântei de

pe frecvența dilemei roșcovane... nu știu dăcă-i bine să mă bucur de noul partid răsărit din valuri cu solzi cu mici dințișori, asemeni unui guvid ițit năstrușnic din vid să tachineze rechinii

iubirea noastră ca o primăvară făcea și gândurile să înflorească astăzi în inimă suspină o vioară și viața are parcă gust de iască. iubitule tu ai pierit ca un martir și eu nu am putut să-ți

vise renasc din cenușă ca pasărea Pheonix să simt iar paradisul aproape de cord mă desfășor în viață cu credință de onix revelații mă umplu de la Sud la Nord. cântecele vârstei și iubirii sunt

o noapte austeră o să-mi închidă ochii cândva, până atunci mai pot visa ca sunt femeia de mătase, și pot broda luminile pentru mai marii de mucava, ce propagă scabroase trăiri cu senzații

nici o durere nu mai pot curma, cu indezirabila mea libertate, când zilnic simt teama pentru ce va urma, tremur în rime pentru sensul de soră de frate. năvalnic și de neoprit ca o

Bachus pe mare divan golind cupele cu mari emoții, capricioasa Circe unduita clopoțindu-și nurii astrologul binelui a început să chelească de furii că Fortuna și Pandora duc la nufărul

gata, cu potirul flegma grea și leneveala din borduri, azi vreau să râd cu pro f m, tăifăsuind cu Oul își scoate pliscul fredonând- cu el alai de trubaduri sub panasonic discobol exersând reanimă

sub o bulă papală, sub o veselă bulă de aer doamne, mă ilustrezi răsad cu albe confirmări ? mă hrănești cu lingurița de viață spectaculară... cuminți răsăririle lumii în lumini de

nu-i nici o îndoială sunt menestrel șoptit printre tarabe și vitrine pline cu manechine, biete creații, nu spun nimic, nu fac nimic niciodată, nu simt nimic, doar prezintă costumele cele mai

Este o singură cale spre Dumnezeu- venerația, este o singură cale spre artă - venerația, străbătută coerent fără fariseism până la capăt abia atunci vom fi oameni, până atunci mimetismul uman