Poezie
avânt pe culmea înălțării.
sau armonizarea unei frățietăți
1 min lectură·
Mediu
aici întotdeauna cineva pe demoni va amnistia,
un cult va teoretiza lumea de junglă și de vagabonzi,
ca pe nimicuri le vom procesa cu inimă de pudibonzi,
chiar dacă moartea cu ostașii ei în cefe ne va respira,
vom ști constant să exersăm avânt pe culmea înălțării.
aici întotdeauna cineva prepară un menu în gura presei,
vulturi pe migdale dulci, șoric și tobă pe platou de aur,
specialiști de festivism mai cugetă îmbelșugarea mesei,
cu caracatița ce s-a extins mai vast ca miticul balaur,
ne-am specializat să exersăm avânt pe culmea înălțării.
aici întotdeauna cineva e un erou cu zâmbet de final
când cerul murmură însingurat ca un izvor blocat de stânci,
precum un diamant pe pieptul zilei răsare licărul moral,
unește neamuri și părinți se reorientează prunci,
prelungind la infinit credințele pe culmea înălțării.
001.321
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- FLOARE PETROV
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
