FLOARE PETROV

frământările se reduc la regrete târzii sufletul nu mai rezolvă contradicții gânduri mă poartă spre spații pustii iarna nu face cu candoarea conjuncții. în codri nu se-aud triluri de

trandafirii se deschid în soare iubitor zâmbesc și ne doresc o vară fericită răpândesc parfumul suav îmbătător cu mirajul lor viața e povestită. ne însoțesc cu splendoarea în vise în roua lor

iubesc profeția ce nu înghite timpul întâmpin viitorul cu zâmbete pe față în formă absolută azi rodește câmpul lanuri de fericire voi secera în viață. elanul irumpe ca dorul de extaze valuri

pe țărmul iubirii nu e loc de furtună doar valuri albastre să umezească urme de săruturi tandre sub clarul de lună șoapte mângâieri nicicând să se curme. plutesc pe valul mării liniștite și

credința e resortul ce sfințește principii dantelării sangvine se țes în lumină de Dumnezeul dragostei mereu mă apropii doar cu evlavie mare cucernică, senină. toate gândurile mele ajung în

mânuiesc condeiul cu talent de scrib literele dalbe se scaldă în cerneală transpun în memorii tradiții de trib cuvintele transcend în forma ideală. versuri cu picioare cu clopoței

ce am strâns în suflet e sublim tezaur amintiri și vise fără de sfârșit dragostea intensă sculptată în aur zborul printre astre lin și reușit. împart cu lumea gânduri montate -n poeme dar știu

undeva în cer mă așteaptă părinții mă gândesc la ei cu puterea minții mult aș vrea să mai fiu o dată copil într-un ambient drăgăstos stabil ce mult aș vrea tată să mă mai duci în pădure pe la

poporul se zbate să scape de nevoi fără de arme și fără vicleșug eu scriu o rugăciune pe frunza de trifoi să fie sănătate pace și belșug. freamătul vieții aievea ca a codrului pune în mișcare

doruri înflăcărate se foiesc în minte nu îmi dau pace nu mă lasă să dorm cern pe o pagină ninsoarea de cuvinte iluzii deziluzii vreau să le transform. nesiguranța timpului tulbură

am un dor nebun de o seară de bal să dansez cu craiul meu elegant menuet în cartier răsună acorduri de țambal se mai înveselește timpul desuet. mi-e dor de-o aventură în pădure să trag cu

cum viața e un dar suprem nu-l irosi zâmbește zilnic moartea s-o ții departe fii bun și demn și nu te înjosi cinstea și onoarea să te ducă departe. răsfață-te dar nu îți crea vicii nu îți lăsa

umilă mă supun legilor universale mă străduiesc să fiu un bun exemplu răspândind poeme pe alei provensale din sufletul consolidat un templu. poeți și filozofi se perindă prin mine am câte-o

în povestea de iubire suntem două personaje ne completăm perfect unul pe celălalt fericirea noastră nu cunoaște trucaje emoții albastre ridicăm în înalt. angelice lumini ne sărută pe

ard ca lumânarea pentru sufletul pereche lacrimi se întrupează în sfânta lumină îmi regăsesc liniștea în scriptura veche înțelegând că moartea e o stare divină. aș răsuci timpul ca pe un

mă atrag chemările luminii infinite cu nesfârșiri mai calde și mai dulci îmbrățișează conștiința misiunii împlinite respectând în tihnă divine porunci. reflecții în lumină găsesc la tot