FLOARE PETROV

îngrijesc un vis de fericire cu noi doi îl feresc de eșecuri și de ochii plânși de vântul turbat, de spaime, de ploi senzualitate dobândită de la aștri atinși. iubesc liniștea noastră de

voi iubi lumina până în ultimul moment cu voaluri de brocarte cu parfum și sclipiri la bogăția ei nutresc vehement permanent cu soarele iubirii trăiesc contopiri. ultima mea lumină e o

cu zâmbete pe față întâmpin zorile mirată de atâta lumina și căldură mă completez cu fluturii și florile știind că Dumnezeu de mine se îndură. mă duce la izvoare să-mi primenesc chipul la

ciupesc lira toamnei să cânte frumos mustul de afine cu sete mare sorb spre codrul poeziei privesc languros în desiș de cuvinte se-ascunde un corb. Doamne mă închin la picioarele tale mâini de

mă rotesc în jurul magicei iubiri parcă aș dansa cu soarele un vals în pieptul meu tresaltă amintiri în viața mea nimic nu este fals. strâng pe aripi parfum de crizanteme să mă scald în

mi-ar fi plăcut să stau la povești cu Cioran despre rolul vieții la îndumnezeire să montez cuvintele-n aurit filigran sufletul să n-aibă teamă de pieire. aș fi vrut să se împlinească tot ce

vreau cu suflet curat pace-n lume să fie rugăciunile să fie daruri pentru Dumnezeu inimile să trăiască sărbători cu bucurie să creadă în zboruri cu aripi de zeu. Mesia s-a născut și în sufletul

n-am să arunc cu ironii în semeni nu calc în picioare ronduri de lumină sunt mai generoși azi flucșii lumeni îmi alungă norii viața mi-e senină. plutesc peste nuferi ca o libelulă și mă scald

trec de răscruce pe drum de costișă se înseninează dragostea fățișă răul trece-n grabă murmurând povești muntele îmbracă straie preoțești. mă scald la izvorul cu nobil cleștar inima doinește

au răsărit la viață ghiocei și brândușe zâna primăverii surprize ne face aduce zefirii plutind pe arcușe arbori înmuguresc cu firea vivace. din depărtare vin berze și cocori se umple toată

mi-am scris numele pe a timpului tablă versuri de iubire am gravat în stâncă ce dacă bătrânețea mea e oablă dragostea de viață înaltă-i și adâncă. până la Lună am înălțat credința și fiecare

mă fălesc în ia cu flori de lavandă azi sărbătoresc faptul că trăiesc azurul fericirii alunecă în glandă ororile vremurilor nu mă înrăiesc. am dobândit victorii pe mai multe căi viața mea este

norocul e un joc de barbiturice la colțul străzii îl vânează credulii armonia zilelor nu vreau să se strice puii fericirii să nu-i fure ulii. Dumnezeu mi-a dat un har prețios și mi-a pus

nevoia mea cu cea a lumii coincide e nevoie de pace și de multă iubire dar ce păcat că războiul ucide speranța libertății lumina din vorbire. mă simt ca străjerul la hotarele gliei deschid o

arborii au nimbul arămiu ramuri se leagănă în vântul calm eu îmi urmăresc dorul candriu cu existența mea mai scriu un psalm. sufletul se pierde-n amintiri cu raze solare pe tâmple. nu știu de

sufletul meu împrumută din verdele pădurii urnit să străbată poteci neumblate refrene pe ramuri au compus trubadurii la izvoare susură iubiri imaculate. iepuri veseli zburdă printre tufe aerul

din principii solide am construit un fort nu las întunericul să pătrundă în el mi-am asigurat un minim comfort are la temelie credință de oțel. mă susține universul în faptă și cuvânt un

ce-i viața mea acum? simt fericirea din medicamente, stau pe patul meu ca pe un tron și mă îmbogațesc în sentimente. îmi ascult sufletul, știu ca moartea mă seduce lent dar joc un rol

cresc în inimă iubiri purificate dar și melancolii deopotrivă este dependentă de serenitate de pasiuni sublime ce o face activă. cu puls sonor e centrul vieții muzica divină o îmbărbătează să

sunt irezistibile avânturile vieții Dumnezeu mi-a dat o soartă fericită mă transfigurez alături de poeții ce îmi dau bucuria adâncă nesfârșită. cu grandoarea spiritului sunt lumină pentru