Flavia Muntean

noapte cu febră - prea îndeaproape veghea unui țânțar

sala oglinzilor - paznicul șterge de praf luna târzie

crizantema – luminând soarele rămas pe crucea de lemn

se strâng iar norii - soarele atinge blând umbrela neagră

noapte de iarnă - dintr-un petshop pustiu cântec de greieri

tot ger și astăzi - un nor ca un fluture se subțiază

liniștea serii - o frunză de tei cade prin inima mea

nouăzeci de ani – îl vizitează pe rând câteva stele

cer fără stele – hoinarul se-oprește în câmpul de mentă

ploaia de toamnă - lângă liniștea ei liniștea pietrei

un vierme în măr - ce parfumată singurătate

ninsoare lină - fierarul bate alt ritm pe nicovală

cerul limpezit - vântul închide poarta în urma lunii

vântul prin ramuri - într-un târziu o frunză cade-n tăcere

sala de ședințe – acustică perfectă pentru tăcere

bătrânul singur - lumina lunii împarte pâinea în două

casa pustie – ploaia de primăvară singură pe străzi

râpa adâncă - luna ajunge prima la mielul pierdut

cutremur ușor - o carte se închide iarăși în sine

ce noapte clară un guvid înoată prin valul de sub val

salcâmul pitic – ce greu își mută umbra plină de parfum

burniță în zori - un străin își plimbă tristețea pe străzi

drum părăginit - se pierde în ceață cu primul străin

seară de toamnă - vântul sprijină ușor fiece frunză