Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Bahica fostului primar din Ghiroda Miloș Petru

1 min lectură·
Mediu
Umorist de talent pe Agonia.net
Un primar cu muza-n sticlă
Și strofe între butoaie,
Bea-n altar cu popa Gică
Vin, rachiu și secărică.
În altar puțin e-n sticlă
Sângele lui Dumnezeu,
Dar în beci ai opt butoaie
Și te-mpărtășești mereu!
Fl. Voican
Avea spirit, avea har,
Avea ritm și rimă, dar
Miloș cât a fost primar
N-a ajuns miliardar.
Acum scrie pe-Agonia
Și-are muza mai fecundă,
Șapte rime-ntr-o secundă,
De-l cunoaște România.
Miloș Petru
care nu scrie pentru bani,
ci de dragul artei.
Banii, banii-i vrea oricare,
Cine are, cine n-are,
Căci de două mii de ani
Legea lumii este bani.
Bani și mie, bani și ție,
Numai trențe de hârtie,
Căci de două mii de ani
Legea lumii-i numai bani.
Poet sau epigramist?
Bănățeanu-i optimist,
E stilat și e discret.
Unii zic că e poet,
Alții că-i epigramist.
El e o figură nouă
Scrie bine-n amândouă.
Miloș, mare jucător de șah
și cărți, care dacă pierde
își dă valeții afară din joc.
E-n tandem cu toți atleții,
Pune-n joc atâta foc,
Iar când nu are noroc
Scoate vinovați, valeții.
032.684
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
180
Citire
1 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Filip Tănase. “Bahica fostului primar din Ghiroda Miloș Petru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/filip-tanase/poezie/13928126/bahica-fostului-primar-din-ghiroda-milos-petru

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@milos-petruMPmilos petru
Don Felipe văd că ști multe, nu mă mai băga în gura lupului, sunt un penzionist care mă bucur dacă ajung pe la atelier, și dacă mă mai înjură cineva pe aici. Nu ști ce înseamnă să stai acasă și să nu te simți singur! Da am făcut de toate câte puțin. Am jucat șah binișor, se rugau maeștrii din capitală să nu cadă cu mine când aveam catII-a, pe unii îi văd acuma mari pe la TV, suportam câte o damigeană de vin dacă era bun, jucam poker la fel ca șah, am fost \"broker\" vreo 10 ani, și cumpăram de la oamenii necăjiți toate ciurucurile și am rămas cu ele și nu-mi pare rău. Nu am ținut la bani dar nici nu i-am batjocorit și Dumnezeu nu m-a uitat niciodată.
Îmi vine să râd de D.N.A. Când am dat declarația de avere am spus că sunt acționar la peste 10 firme, majoritatea erau falimentare, am zis că am zeci de tablouri, erau ale ficei mele care era studentă, așa că nu mă mir că-mi zic unii că-s șmecher, am rămas curat și respectat în zonă, uneori pe aici pe Agonia , o mai scrântesc, dar e bine că viața încă merge!
Don Felipe, nu mă mai lăuda că-s bănățan și s-ar putea să se prindă , măcar că atunci când lucram îi dădeam afară pe toți care făceau asta. Dar nu-i lăsam șomeri!!
Multă sănătate și inspirație îți dorește unul care își dorește și lui. Mă grăbesc că am primit un mesaj de la Calimero!
mitru
0
@filip-tanaseFTFilip Tănase

Dragă Miloș
Toți trăim prin comparație, că nu se poate altfel, nu-ți mai repet că eu am necazuri uriașe față de ale tale și mă apropii de un drum fără întoarcere, totuși mă strădui să dispun atâta cât mă pricep cu umorul meu mai modest decât al tău și aș putea să spun așa la figurat că te invidiez pentru el. Cine crede că are merite și n-a cunoscut niciodată invidia, n-are nici un merit. Intenția mea cu umorul primarului, adică cu tine a fost să-ți evoc acele amintiri ca după noi să vină marii artiști ai condeiului și să le persifleze o țâră că asta face bine tuturor. Ca să-mi fac așa un fel de poartă de intrare ți-aș zice să treci în peisajul tău ce va urma nu înainte de a-ți spune două chestii drăgălașe.
Prima se referă la trufie , de care ne ciocnim zilnic toți, este un catren cu adâncă filozofie, citez:
“ăștia sunt niște bolizi/care-n lume strălucesc…/ par măreți, par și solizi/ câtă vreme nu pleznesc.”(C. Amargo).
A doua este: Epitaf unui vânător “ care a împușcat, dar n-a ucis nimic, citez:
“Stingher, uitat în colț retras/de ani și ani îl ține huma/doar iepurii în care-a tras/sunt fericiți. Trăiesc și-acuma” N. Badea.
Aceeași sănătate ți-o doresc și ție. Filip
0
@filip-tanaseFTFilip Tănase
Încă ceva Miloș(umor modest)

Miloș de ce-ți tace pliscul/ești în criză cu moșia?/te-a prins așa tare riscul/nu-ți pierde dar, veselia.
Bunicul ce-i zici tu as-ul/își pune astăzi ventuze/nu-i în deficit de muze/n-o să-și scrie parastasul. Miloș poți să te aștepți/că așa cum suntem noi/doar artiști de rangul doi/noi n-avem indiferenți.
0