Filip Razvan Constantin

Am uitat cum se \"scrie\". Cum se trăiește. Am strivit munți de iubire sub un desen. S-au transformat norii diafani de poezie într-o gamă de culori PANTONE. Mi s-au uscat cuvintele,

Nu. În sfârșit,până acum trei ani, când a început totul. La trei ani de la acel eveniment m-am hotărât că ar fi timpul să scriu ce s-a întâmplat pentru ca lumea să înțeleagă, căci puțini știu, iar

Acolo unde sufletul nu-și mai zărește rădăcina firavă acolo când materia se fragmentează în particule esențiale de iubire acolo cum mintea zăbovește asupra nimicului, rarefiat până în

Mitocondric gândul ce îl poartă către lumină, e pas pierdut printre nori - e sfâșietorul glas ce nu a rostit CUVÂNTUL. Aripa lui(ei) frântă curgătoare peste Styx s-a prelins infinită în

Un gând integrală triplă din timp, un val imens sărat, haotic și distant = țipătul peștilor eșuați în estuar... Alegorie

În ceața smulsă strâmb din drumul norilor zace imobilă ascuțimea adâncurilor. Peste răceala din umbrele celor duși cade retorica mercenarilor ascunși.

Peste liniaritatea crescândă a valurilor plutește nestăvilită, liniștea cumplită din țipătul pescărușilor morți. Doar superficilitate debordanță...

Rupt și sfâșiat carsticul gând de libertate luptă în plasma imensă din mintea obosită de adolescență târzie a bătrânilor din noi.

atemporal, miliarde de molecule de sfințenie se coagulează incerte în Matricea ultimă, a eternității. rigide, pastile de lumină uriașă se unesc infinite in Mișcarea albastră a iubirii.