Bolnav de inimă

Inima mea s-a copt. S-a desprins de pe artere și vene și a căzut printre intestine. Medicul și-a pus ochelarii și s-a lăsat pe speteaza scaunului. - Nu pot să fac nimic, imi pare rău. - Bine, dar nu mai pot mânca, nu mai pot bea, i-am zis ținându-mă de stomac. Rămase o clipă pe gînduri apoi spuse: - Am putea încerca ceva... Imi arătă un loc lîngă perete și mă rugă să stau în cap. Și inima mea a căzut în cap. - Vă simțiți mai bine? Am vrut să-i spun că n-aud nimic, dar n-am putut să-i zic decît ta-ta...ta-ta... Doctoru a înțeles imediat. S-a făcut palid, și-a șters fruntea și mi-a spus: - Trebuie să vă operez imediat, și m-a condus pînă în sala de operații unde m-a așezat pe-un pat alb. - Nu doare, mă asigură el și aduse un clește lung. Nu m-a durut. La plecare mi-a dat inima învelită într-o pungă, mi-a strîns mîna și m-a asigurat că de acum înainte n-o să mai am probleme. Am fluturat un zîmbet, l-am salutat, și am ieșit avînd grijă de buzunarul stîng al hainei unde bătea inima mea.