Poezie
Imi amintesc de tine, doamnă...
1 min lectură·
Mediu
Din piatra cubică de pe trotuarul
Călcat de pașii fără nume,
Eu m-am născut și sunt vârtejul
Ce se invârte printre lume.
Tu ești aceeași întâmplare
Din fericita zi de mai
Când mi-am întins șuierul care
Þi-a spus s-aștepți și să mai stai.
Și-am fost doi pasageri prin viața
Asemuită unui tren,
Pe un traseu ce n-are capăt
Ce tinde vesnic spre etern.
Și poate ar fi fost mai simplu;
Eu - un vârtej, tu - întâmplare,
Să-și aibă fiecare drumul
Pe infinitele trotuare.
Acum sunt singur și roiesc
Prin blondele frunze de toamnă,
Mă strecor dulce printre oameni
Și-mi amintesc de tine, doamnă...
013.750
0
Simti greseala?
In rest, un bonus pentru ritm, e acelasi, impecabil. Armonioasa, finalul este corect, ca un exercitiu de patinaj artistic executat fara greseala, 10 la impresia tehnica. Impresia artistica nu se ridica insa la acelasi nivel, iar explicatia e simpla: cu un astfel de subiect si poate cu o mare teama sa nu iesi din format nu ai indraznit nimic personal. Iti lipseste, cel putin in acest poem acel \"dare\". Daca vrei sa scrii poeme corecte, ai gasit reteta, daca vrei sa scrii poeme care sa se distinga, inchide-te cateva zile in laboratoarele alchimistilor.