Stăpână blondă a sufletului gri,
M-ai subjugat de-ndată ce-ai spus că nu mai vii,
Și poate de aceea îmi pare mai ciudată
Chemarea spre iubirea-a nopților târzii.
Stăpână blondă a sufletului
Privește-mă bine căci maine
S-ar putea să nu mai fiu eu
Cel ce îți va mângâia părul,
Sau cel ce îți va săruta ochii mereu.
Mâine s-ar putea să fiu departe
Dar ziua de azi atât de aproape
Privește... orașul ăsta mare și noi atât de mici,
Ca două lacrimi crude căzute în târziu,
Privește... cerul ăsta atât de apăsător...
Sunt trist, tu nu mai ești aici...
Simte vântul de vară cum
Ști bine că ți-am spus din prima seară
“Hai, mai rămâi o noapte și atât”,
Dar neputința-mi de a te opri, amară,
Mi te-a luat, și mi te-a dus… o știi.
Văd că deși nu am mai rupt cuvinte,
Ce
În ochii tăi se vede marea
Ca o gigantică tăcere,
În ochii tăi se văd apusuri,
Și bucurii dar și durere...
Ce-ai mai făcut ? De unde vii ?
Ce vești mi-aduci din depărtare ?
De ce ți-ai
Din piatra cubică de pe trotuarul
Călcat de pașii fără nume,
Eu m-am născut și sunt vârtejul
Ce se invârte printre lume.
Tu ești aceeași întâmplare
Din fericita zi de mai
Când mi-am întins
Spune-i iubitului tău să te sărute pe colțul gurii,
Căci ști prea bine cât de mult îți plăcea,
Să îți sărute buzele cu focul
Ce arde și acum în inima mea.
Spune-i iubitului tău de azi să îți
Eu sunt avântul crivățului rece
Și mai sunt lenea toridului de vară
Sunt ziua lungă și noaptea ce nu trece,
Sunt Soarele tomnatic, un zâmbet intr-o doară.
Eu sunt a nopții teamă și voalul ce
Dacă aș putea să cuprind într-un singur sărut
Tot ce nu ți-am spus până acum
Citește-l bine si el îți va spune
Despre mine.
Dacă aș putea să îmi arunc inima dintr-o îmbrățișare
Așa cum nu am
Sa nu plangi in asta seara
E tarziu si noaptea asta
Ar fi fost a noastra.
E tarziu si nu a mai ramas
Decat o noapte-albastra.
Sa nu strigi in gand numele meu,
Sunt pretutindeni si
FB