Mediu
Privește... orașul ăsta mare și noi atât de mici,
Ca două lacrimi crude căzute în târziu,
Privește... cerul ăsta atât de apăsător...
Sunt trist, tu nu mai ești aici...
Simte vântul de vară cum arde în noi,
E prima noapte caldă dinspre Răsărit,
E noaptea poeților pierduți în lanțuri oarbe
Și eu sunt unul, cu tine am fi noi...
Auzi, Marea se sparge în tainice cuvinte,
Cuvinte cu mii de ințelesuri reci,
Întrebări fără răspuns și urlete zdrobite...
În mine ești tu... în noapte, e liniște.
002443
0