haiku

Primul mi se pare cel mai reusit. E o imagine nemaiintalnita ( cel putin de mine ) pana acum.
In cel de-al doilea, ma abtin de la comentarii, pentru ca n-am reusit sa imi dau seama ce ai vrut sa spui, nu pot construi imaginea.
Ultimul e mai simplut..

\"Muntele mai grabit decat viata...\" Frumos spus. Mi-a placut mult primul tau haiku. Are talc!

ultimul e mai aproape de haiku, celelalte exceleaza in poezia scurta occidentala.

imi place amurgul care intra cu pasi inceti. asta e o imagine foarte bine surprinsa.

al dolilea text e prea direct, metafora portionata in silabe

primul text are primele doua versuri bune, dupa care, te arunci in abisul abstractiei. :-)

una peste alta idei bune.

La 35? Mai rau decat la 40, pentru ca nu exista www.poezie.ro.
De fapt, draga Victoria, varstele pleaca, varstnicii raman... Sau, cum spui si tu:
viața încredințată
unui timp flămâd

Frumoase haiku-uri: ”să fie muntele/ mai grăbit decât viața?”- eu am învățat că într-un haiku nu se folosesc figuri de stil , ci doar simbolul, alterația, varianta aluzivă, elipsa sau paradoxul pe care îl regăsesc în ultimul vers din primul haiku: ”Plonjon în abis” și Mono No Aware adică extazul poetic în fața frumuseții efemere a naturii și vieții.
În cel de-al doilea haiku al dv., întâlnim unele elemente estetice ale haiku-ului precum : Ryuco-Fuenki, adică eternul reprezentând dimensiunea atemporală a naturii și a artei, sugerată de imaginea toamnei, și, respectiv, efemerul ce reliefează dimensiunea trecătoare a naturii adică ceea ce este trecător ”viața”, iar Sabi redă tristețea singurătății și a trecerii ireversibile a ”timpului flămând” ce este atotdistrugător, căruia îi este ”viața încredințată”.
” Doar umbra toamnei/ Viața încredințată/ Unui timp flămând ”.
Deasemeni, eu am învățat că primul cuvânt al fiecărui vers într-un haiku trebuie scris cu majusculă.
Mi-a plăcut foarte mult, cum ați descris amestecul umanului în natură punând în legătură sentimentul uman față de natură. În cazul de față, mă refer la melancolie, dezolare care, din fericire, aparține doar dimensiunii trecătoare a naturii.
În ultimul haiku regăsim atât aceea filozofie ”Mei”, adică frumusețea naturii, descriind un ”amurg de toamnă”, redată de inteligența umană prin naturalețea și eleganța descrierii, punând în legătură sentimentul uman față de natură, cât și „Wabi” ce sugerează frumusețea austeră.
”Sfidând lumina/ a intrat cu pași înceți/ amurg de toamnă”.
Eu aș scrie invers, ultimul haiku a cărui structură interioară în trei trepte trebuie să redea ecuația simplificată a haiku-ului –Ce/Când? sau Ce/Unde? , iar aici avem două verbe-”a intrat” și ”sfidând”, dar noi știm că haiku-ul , întotdeauna, trebuie scris doar la prezentul lui: aici și acum, adică verbul trebuie folosit la indicativ prezent , la gerunziu, sau la participiu trecut numai atunci când are valuare adjectivală, deci putem spune că cele două verbe sunt folosite corect, cu toate că folosirea a două sau a mai multe verbe într-un haiku deja stârnesc proteste vehemente cum că ar fi ”Abuz de verbe, nu e haiku !” conform uneia dintre regulile estetice ale haiku-ului .
” Amurg de toamnă —
A intrat cu pași înceți
Sfidând lumina ”


Haiku-urile dumneavoastră excelează prin a fi redate într-o formă de poezie scurtă de tip occidental, spun acest lucru, deoarece eu am învățat de la domnul Ion Lazăr Da Coza că haiku-ul este ceva simplu, cunoscut și savuros, el nu trebuie să fie o metaforă sau o definiție a ceva, ci o stare de spirit într-un anumit moment care exprimă sentimentele poetice ale scriitorului într-o formă concise, scurtă, ce are menirea de a stimula imaginația cititorului și trebuie să aibă cel puțin o imagine sau un cuvânt care să exprime anotimpul (ki) în care acesta a fost scris, ceea ce dv. ați redat doar în ultimele două haiku-uri:”Doar umbra toamnei” și , respectiv, ”Amurg de toamnă”.