Eugen Sfichi

Faina chestia cu distihul, mersi. Astfel ai facut dovada muzicalitatii si ritmului acestui catren.
(Sorin Olariu)

Sunt unii care enervează
Dintre acei ce nu-și țin gura:
Chiar dacă ritmul îl păstrează
Au întrecut demult măsura.
(Florin Rotaru)

Citindu-te când ai postat,
Am râs puțin și m-am calmat.
E.S.

Care poanta?
(Sorin Olariu)

E poanta pe care n-ai înțeles-o tu.
Păstorel Teodoreanu ne-a sfătuit să nu explicăm epigramele. Unii le pricep, alții nu. Așa s-a întâmplat și cu tine.
Tradu-o în engleză, poate acest exercițiu te va ajuta.
Îți traduc eu în românește comentariul tău. Sună ca un anunț la mica publicitate :

"Pierdut simțul umorului. Îl declar nul.
Sorin Olariu"

Închei citatul traducerii.
E o o traducere literară, după cum observi, sau după cum nu observi. Chiar epigramatică. Am surprins exact sensul comentariului tău.
Faptul că traducera nu are rimă, e o licență poetică. De altfel ultimul vers, cel din două cuvinte este în întregime licențios.
În schimb poți fi mulțumit: ultimul vers este cel mult jumătate din celălalt. Chiar și așa e prea mult.
E.S.

... e atata de fumata asta cu vinul ca nici daca scrii un roman nu mai impresioneaza pe nimeni.
(Sorin Olariu)

Sorine, tema ta era fumată când ți-ai postat textul.
Știi tu ce știi și vrei să eviți:
Cincinat Pavelescu spunea că un epigramist trebuie să aiba capacitate de sinteză.
E ceea ce ți-am propus eu. Dar tu crezi că e un roman în 4 versuri de câte 3 silabe...
"Un epigamist trebuie să fie în stare să abordeze chiar și teme uzate în manieră nouă"
Cine a spus-o, Sorine? Să nu spui că nu știi !!!

1.
Eu n-aș mai spune azi nici: pâs!
Dar vezi matale, altu-i show-ul;
Găinile se sparg de râs
Că vrea să le invețe oul.
(Sorin Olariu)

La temă

Sorine, cu dedicație, pentru că te asimilzi singur cu găinile:

Din cuibul său din empireu,
Rugând pe bunul Dumnezeu,
Un ou de vultur se închină
Să nu-i dea minte de găină.
E.S.

2. "Catrenul ramane asa cum l-am publicat in cartea prefatata de presedintele U.E.R. macar pana cand il vei inlocui din functie."
(Sorin Olariu)

Sorine, nu ți se pare o ingratitudine din partea ta să vorbești despre schimbare președintelui UER, după ce a avut bunăvoința să-ți scrie prefața?
Când nu va mai fi președinte, imediat vei schimba catrenul. (Așa ne-ai declarat)
E.S.

Eu aș mai sta, dar nu mă lasă
Nevasta, care, din senin,
La orice chef mă ia acasă
Cam pe la zece… beri și-un vin.
(Sorin Olariu)

Sorine, nu voi comenta strofa ta, pentru că nu vreau să te autoflagelezi iar, degadând-o și pe aceasta la categoria "Catrene". (Acum nu e o strigătură populară.)
Hai să ne jucăm puțin pe o temă bahică, dând sens dublu ultimului vers:

Draga mea, dragă

Sunt la șef
La un chef,
Bând din plin...
Nu-mai vin.

Nu ai nevoie nici de mai multe silabe și nici să-ți faci inventarul.
E.S.

1.
Măi fraților, nu mai creați confuzii involuntare.
Nea Mitrule, am pimit câteva telefoane în care cei care m-au sunat au crezut, din felul în care te-ai exprimat aici, că te referi la vreo carte de-a mea pe care ți-am trimis-o. Nu e cartea mea. Eu numai te-am ajutat s-o obții.
Sunt întrebat de ce nu deschid focul asupra lui Florian Abel. Florian mi-a spus clar la telefon că în comentariul său de aici nu s-a referit la mine. Că dacă s-ar fi referit, m-ar fi nominalizat.

2. Răspunsuri

Re: Prundoiu Dan

Încep cu tine, pentru că abia acum te-am văzut. Ai apărut mai târziu decât Atropa Belladona sau caternul lui nea Mitru, dar ești plasat chiar înaintea Atropei.
Mulțumesc. Există și intuiție masculină.
Cât de mult ai citat din mine, ca să-mi dai dreptate!

Re: Milos Petru

a. Încercarea lui Sorin nu e licență poetică tocmai pentru că e anti-prozodică.
b. Ai dreptate, chiar și în antologii sunt prea puține epigrame și prea multe catrene. Procentul depinde de cel ce face antologia.
Din păcate se tinde spre o șablonizare a epigramei. Dar făcut după șablon, un catren nu mai e epigramă. Nici măcar surogat.
c. În legătură cu lungimea răspunsului meu anterior: Au fost mai multe probleme de atins. Sorin s-a descurcat altfel: a dat mai multe răspunsuri, numai mie vreo trei. Dacă le aduni pe toate ale lui...
Ești inginer și ești obișnuit cu limbajul tehnic și acesta e concis. Dar și așa ai creat confuzia cu cartea. Nu voi face teoria limbajului tehnic și a celui artistic. Noi ar trebiu să-l folosim aici pe al doilea, care nu e tocmai concis prin definiție. În epigramă, adaptăm limbajul artistic rigorilor genului, dar în proză nu ne putem exprima la modul lacedemonian.
d. În catrenul tău ai făcut o observație bună în legătură cu epigrama Atropei Belladona. Limba română are sensuri diferite despre râsul curcilor și râsul găinilor. În catrenul Atropei, sensul nu e cel de râsul găinilor, așa cum s-a exprimat ea, ci e cel de „râsul curcilor” așa cum ai observat tu, astfel că, nea Mitrule, îți dedic distihul:

Ai o boală gravă, frate,
Suferi de... subtilitate.
E.S.

Re: Atropa Belladona

Văzând polemica bizară
Ce s-a-ncheiat aici c-un fâs,
Găinile, (de-alaltăseară!)
Nici azi nu s-au oprit din râs.
(Atropa Belladona)

Și replica lui nea Mitru:

Se vorbește prin vecini:
Gripa a adus belele,
Vrajbă mare-ntre găini,
Că râd curcile de ele.
(Petru Miloș)

Atropa, aici e o discuție deschisă pe care nu aș numi-o polemică. Fiind deschisă, ea nu s-a încheiat nici cu tine și nici cu nea Mitru.
Punctul pe i l-a pus la modul concret Cornel Rodean, propunând clar forma de distih pentru ieșirea din impas. Atunci s-a încheiat așa-zisa polemică asupra „bizareriei” lui Sorin. Termenul l-am preluat de la tine. Dar discuția a mai continuat până la intervenția ta și chiar și după aceea.
Spusesem despre Cornel că a preluat și liniarizat forma propusă de mine când am scris cu literă mică versul 2, nu mai citez, dar propunerea clară pentru distih a venit din partea lui Cornel. A fost o dezbatere în grup și o soluție în grup, concretizată de Cornel și acceptată de Sorin.
Hai să-ți dau și ție un răspuns la temă. Hai să fie în amfibrah:

Văzând că devii înfocată,
Prietenii mei dintr-o dată
Cu glumele lor mă apasă,
Că-mi cântă găina în casă.
E.S.

Pacienți cu fel de fel
De probleme neuro
Vin cu sutele la el...
De dolari sau euro.
(Sorin Olariu)

Eu aș face puțin altfel replica ta:

Neurologul

Oameni, cu știutele
Suferințe neuro,
Vin la el cu sutele...
De dolari sau euro.
E.S.

Sau

Oameni cu acutele...

Oricum, o variantă pe acest gen.
E.S.

1. Adaug un „l” comentariului meu anterior, acolo unde mă refeream la „romanul Răscoala al lui Liviu Rebreanu”.
M-am grăbit și nu am observat lipsa lui.
2. Dacă tot am mai intervenit, hai să mai vorbim despre experimentul tău.
Zici că nu e epigramă, că e numai catren și îl compari cu o strigătură populară:

Când aud ce zace
'N boala cea haină
Zău că mi se face
Pielea de găină!...
(Sorin Olariu)

Corect este:

Când aud ce zace-n
boala cea haină,

Și pierzi rima între versurile 1 și 3.
Aici e vorba despre o liniuță de unire, tocmai pentru că unește două cuvinte. Nu confunda cu lipsa unei litere, caz care nu ar duce la contopirea a două cuvinte. Uite o srigătură populară unde este redată pronunția locală:

’Naltu-i badea, ca un brad,
Poate fi, că nu mi-e drag!
Moale e ca o muiere,
După țucătură, piere.

Exemplul de mai sus e cu totul altceva decât ai făcut tu.
Iată și o strigătură populară unde, pentru a păstra ritmul, sunt contopite câteva cuvinte, așa cum ai contopit și tu:

Bade, nu te mai gândi,
Că ce-a fost nu va mai fi,
Că ce-a fost de-amu-i trecut,
Și cu alta te-am văzut!

„De-amu-i trecut” e ca în cazul tău. Autoarei anonime nu i-a trecut pe sub năframă ideea de a pune „De-amu” într-un vers și „ 'i” la începutul celui următor.
Uite încă două exemple, tot de strigături populare:

Frunză verde castravete,
N-ar mai fi pe lume fete!
De-ar mai fi, or să se gate,
Că-s doar bune de păcate!

Și:

Toarce, furca mea și-adună
Și mă fă pe mine bună!
Toarce, furca mea, fuior
De cămașă, la fecior!

Nimeni nu a început un vers nou după unirea a două cuvinte, ca tine.
Așa cum ai scris tu, e vorba despre contopirea a două cuvinte. Altfel nici nu ai putea pronunța. Nu poți spune, împiedicându-te în consoana „nî”:

Când aud ce zace
'N(Î) boala cea haină.

Singura variantă posibilă pentru versul doi, dacă nu vrei contopirea între „zace” și „în”, este „În boala cea haină”. Și atunci ai avea o greșeală de ritm. Dar tu nu ai scris așa.
Citește încă o dată exemplele strigăturilor populare de mai sus: nimeni nu greșește ritmul.
E.S.

(Păi tocmai: nu este epigramă, ci este catren. Și încă unul din acela făcut în joacă, o strigătură populară, iar versul "'N boala cea haină" e chiar pus anume, așa, acolo, de către autor. Altfel îi găsisem și eu variante. Mie însă imi place ruperea de ritm.)-
(Sorin Olariu)

Aha, ai scris numai un catren. Zici că ai vrut să scoți o strigătură populară. Dar de ce ai strigat tocmai la rubrica "Epigrame"?
Pe malurile Dâmboviței, Bistriței sau Potomacului, ortografia limbii române este aceeași. Iar aici, corect este:

Când aud ce zace-n
boala cea haină,
Zău că mi se face
Pielea de găină!...

Niciodată după liniuța de unire nu se scrie cu literă mare. Singura excepție sunt substantivele compuse de genul Sfarmă-Piatră, sau Strâmbă-Rime.
Niciodată după liniuța de unire nu se trece la un nou rând.
Uită-te la versurile populare. Autorii, așa anonimi cum au fost ei, s-au străduit ca ele să fie cât mai bine făcute, așa cum s-au priceput.
Iată o strigătură din romanul "Răscoala" a lui Liviu Rebreanu:

Foaie verde păpădie
Viața-i numai bucurie
Pentru cine nu-i Ilie.

Zici că nu ai vrut să faci o epigramă, ci o strigătură populară.
Hai să chiuim împreună:

Foaie verde de sulfină
Gripa asta-i o jivină,
Mi s-ar face, de-o să vină,
Pielea de găină.

Și dacă tot chiuim, punem și de o horă?
E.S.

Când aud ce zace
'N boala cea haină,
Zău că mi se face
Pielea de găină!...
(Sorin Olariu)

Epigrama are potențial și ar putea fi bună, însă e un experiment cel puțin curios.
„Zace'n”, prin dispariția lui „î” de la „în” unește în pronunție „e”-ul cu „'n”
Avem numai două silabe. Nu putem coborî „'n”-ul în al doilea vers.
Pronunțăm „zace-n”. Și citind cuiva catrenul, prima sa remarcă ar fi că nu are rimă între versurile 1 și 3.
Revenind la forma sa grafică, versurile 1, 3 și 4 sunt în trohaic. Ce facem cu versul 2, unde accentul cade pe o de la „boală și nu pe „'n”?
Hai să renunțăm la acest experiment și propun o altă variantă:

Efectul gripei aviare

Iar o să atace
Boala cea haină?
Zău că mi se face...
Pielea de găină!
E.S.

„Dane, scuză-mă, nu știu la ce demonstrație te referi invocând numele meu, dar eu știu (și am mai discutat-o cu mulți alții) că, începând cu ultimul DOOM se scrie "motto" (...) Această formă este preluată și de ultimul DEX al Academiei, care, (...)la pagina 678, este trecut tot "MOTTO". Pe de altă parte (nu mă refer neapărat la tine, Dane), toate aceste discuții ar fi de prisos dacă toți cei care lucrăm mai mult decât alții cu cuvântul scris am avea grijă ca, în permanență, să ne procurăm cele mai noi dicționare (bineînțeles cele editate de Academia Română, prin Institutul de Lingvistică.
(Rodean Ștefan-Cornel)

Îți răspund eu, Cornele, tocmai pentru că eu nu sunt neapărat Dan.
Cornel, nu te-ai uitat atent în ultimul DEX, exact la pagina pe care o invoci: 678. Acolo mai e și o paranteză pe care o citez, cu tot cu paranteză:
„(scris și moto)”.
Închei citatul
În consecință, sunt acceptate ambele forme: motto, dar și moto, prima formă fiind cea recomandată.
Te-am studiat cu atenția cuvenită și am devenit un adevărat Rodeanolog.
Era vorba despre demonstrația ta pe care ai postat-o pe 29.09.2010 la textul lui Dan Norea, afișat la aceeași dată și întitulat „De impozitul plătești nicicum nu te procopsești”
Atunci, susținând contrariul, ai făcut următorul comentariu:
„-referitor la cum se scrie "moto, sau motto", părerea mea este că avem de-a face cu o discuție inutilă, din moment ce reglementările actuale sunt foarte clare și nu permit decât o singură variantă (vezi DOOM, pag. 656, adică "MOTO").”
(Rodean-Ștefan Cornel)

Ai susținut ambele ortografii după apariția DOOM 2 din 2005.
E o calitate că ești sensibil la ambientul ortografic și ortoepic.
- Adaug o completare comentariului meu anterior. Și anume adaug bibliogafia, iar aici te trec pe tine, Cornele, și intervenția ta din 2010.

- Profit de ocazie ca să afișez aici modificările pe care le-a adus DOOM 2, comparativ cu formele vechi din DOOM 1.

DOOM 1 ....... DOOM 2 (din 2005)
acciz ........ acciza
aragazuri .... aragaze
avatare ...... avataruri
chermesă ..... chermeză
conteiner .... container
dintr-o dată . dintr-odată
o dată ce .... odată ce
o dată cu .... odată cu
foarfece ..... foarfecă
ilar ......... hilar
ignorează .... ignoră
moto ......... motto -ultimul DEX precizează: „scris și moto”, ambele forme fiind acceptate.
nici un ...... niciun
nici unul .... niciunul
nici o ....... nicio
Paști (sg.) . Paște (pl. Paști)

De asemenea, DOOM 2 introduce o serie de cuvinte:
a accesa, adidas (pantof), agreement, aviar, banner, babysitter (pl. babysittere), background (pl. backgrounduri), bermudă,
bip, boschetar, a deflui, hotline, macho, link, fitness, nelegal, dixieland, a dili, hacker.
Una peste alta, e bine că ai intervenit aici, pentru că m-ai pus la muncă și s-au clarificat câteva probleme.
E.S.

Dacă nu-ți place lumnânarea, n-am ce face și vin cu alte propuneri pentru al doilea epitaf al tău, care este:

Unei prostituate

În cavou-i – o splendoare! –
Șade,-ntinsă, evident,
Într-o lungă așteptare,
Dar nici urmă de client!…
(Ioan Toderașcu)

Sesizând golurile din primele două versuri, ți-am propus o variantă de modificare a acestora. E cea cu lumânarea, la care ai avut obiecții.
Acum îți propun:

Unei prostituate

Dându-și ultima suflare,
Stă întinsă indolent
Într-o lungă așteptare...
Dar nici urmă de client.

Sau:

După viața de pierzare,
Stă întinsă indolent...

Sau

Sub inscripții funerare,
Stă întinsă indolent
Într-o lungă așteptare...
Dar nici urmă de client.

Sau o variantă cu o modificare ușoară a versului patru:

Scufundându-se-n uitare,
Stă întinsă indolent
Într-o lungă așteptare...
Și nici urmă de client.

Sau modificând numai primele două versuri:

În tăceri sfâșietoare,
Stă întinsă indolent...

Am eliminat petele desre care ți-am vorbit.
Rimele în „-are” sunt numerose. Poți vorbi despre lespezi funerare, despre răcoare, despre întristare, suspinare etc.

În legătură cu primul epitaf, mențin acea propunere de modificare a tuturor celor patru versuri, pe care ți-am făcut-o de la început.
E.S.

1. „Eugene, Eugene. După ce Grigore Chitul și Nelu Gârda au apreciat epitafurile, vii tu și spui că au probleme. Propunerile tale de îmbunătățire cred că ar avea un efect invers, așa că stau cuminte și nu umblu la ele.”
(Ioan Toderașcu)

Mulțumesc pentru că mi-ai spus numele de două ori. Înseamnă că ți-am dat de gândit, dar cred că disimulezi cu talent.
În primul tău epitaf , cuvântul „adresă” face trimitere la primirea corespondenței și obturează celălalt sens. E adresa noului domiciliu, iar un chirurg nu operează acasă. Așa că tot la factura TV ajungi. Sau la o amendă mai veche de circulație. Dacă te-ai fi gândit la un sens dublu, așa cum spui, trebuia ca pe cel poștal să-l fi făcut recesiv, dar în catrenul tău tocmai acest sens îl exclude pe cel pe care l-ai fi vrut, și sugerezi altceva.
În consecință, ajung tot la epitaful scris de mine în comentariul meu anterior. Am conceput acel epitaf astfel încât să fie trecut ușor și la persoana întâi, „să se închine” rimând în acest caz cu „mine”.

„La propunerea ta pentru al doilea epitaf, te întreb ce lumânare arde atâta vreme, dat fiind că "locatara" stă într-o lungă așteptare? Dar probabil lumânarea este stinsă...”
(Ioan Toderașcu)

Cât despre epitaful al doilea, acolo ai câteva pete ianadecvate în primele două versuri, pe care ți le-am scos. Cuvântul „lumânare” crează atmosfera. Chiar și cei care ți-au dușmănit personajul scriu pe coroana de flori „regrete eterne”. Consideră „lumânarea” fie o prezență simbolică, fie una concretă. Dacă o vrei cât mai contondentă, e sculptată în marmură. Dacă o vrei nestinsă, e una electrică.
Ioane, de ce nu lași puțin orgoliul deoparte ?
Cât privește primele patru catrene din grupajul tău, păstrarea discreției asupra concluziei la care ai ajuns era și cerința mea.
E.S.

Evei (Constant Petrescu)

Mult mai târziu, mi-a oferit
Un măr, pe post de fruct oprit.
La vârsta mea, tot ce mai pot,
E, ca din el, să fac compot.

Biblică (Nae Bunduri)

Când s-a plictisit de tot,
Moș Adam, sătul de viață,
A făcut din măr compot
Și din Eva...o "dulceață"

Constatare

Din fruct oprit, compot, dulceață
Și epigrame la ceaun,
Cei doi poeți au scos pe piață
Noi sortimente de magiun.
E.S.

Epitafurile sunt cele mai interesante din grupaj, dar din păcate au câteva probleme. Să le luăm pe rând.
1.
Unui chirurg

S-a mutat, de-o lună, două,
În cavoul său cel șic,
Însă, pe adresa nouă.
Nu primește niciun plic!

Aici ideea sugerată e alta decât cea pe care ai intenționat să o exprimi. „Adresă” se interpune între titlu și plic. Iar cuvântul „adresă” face trimitere la primirea corespondenței și datorită lui, în plic poate fi ultima factură de la cablu TV, o amendă mai veche de circulație, sau o somație. Eu l-aș elimina și propun modificarea tuturor celor patru versuri :

Unui chirurg

Unii stau să se inchine
La cavoul tău un pic,
Dar oprindu-se la tine
Nu-ți mai lasă niciun plic.

2. Să luăm și celălalt epitaf :

Unei prostituate

În cavou-i – o splendoare! –
Șade,-ntinsă, evident,
Într-o lungă așteptare,
Dar nici urmă de client!…

Catrenul conține câteva goluri în primele două versuri, așa că îți propun :

Unei prostituate

Sub această lumânare
Stă întinsă indolent,
Într-o lungă așteptare...
Dar nici urmă de client.

Despre primele patru catrene, nu aș comenta. Te rog numai să-ți pui singur întrebarea câte dintre ele sunt epigrame și câte nu. Și tot în sinea ta să-ți răspunzi. Sau, nuanțând, care este gradul epigramatic al fiecăruia.
E.S.

Moto
„Așa, ca o curiozitate, dacă o omoram pe Albă ca Zăpada ai fi avut aceeași reacție?”
(Dan Norea)

Norică, îți spun doar ție între patru ochi, că moto se scrie acum cu un singur t.
La întrebarea ta de mai sus, răspunsul e clar: tu i-ai omorât și pe Albă ca Zăpada și pe Aladin și pe Cenușăreasă și Capra cu trei iezi și ai braconat și lebedele. A scăpat neatins de tine Harap Alb cel voinic și cu paloș ascuțit. Eu am reacționat numai la catrenul bietei Fetițe cu chibrituri, unde ai fost prea plin de cruzime.
Tu ești vrăjitoarea cea rea și faci din Albă ca Zăpadă un miriapod poligam. Un prințișor îi cere oficial o mână, iar ea mai are încă șase mâini de oferit altor șase prințișori. Catrenul cu douăsprezece lebede l-ai zăpăcit rău. În poveste, prințesa Eliza țese niște cămăși din urzici. Bine ar fi fost să te fi pus și pe tine să îmbraci una când ai scris aceste catrene, așa te-ar fi cumințit și ai fi stat nemișcat. Dar tu îți pierzi și cămașa de pe tine.
Sunt două variante: una ar fi Povestea celor șase lebede a fraților Grimm. Sunt prea puține lebede și înseamnă că nu te referi la aceasta. Mai e Hans Christian Andersen cu „Lebedele”. Dar acolo sunt unsprezece lebede și Eliza țese unsprezece cămăși. Să înțeleg că ai scris catrenul după ora douăsprezece noaptea când stăteai nedormit cu ochii pe cămașă ca s-o păzești? Și cum ora douăsprezece noaptea înseamnă ora zero, ai rămas dintr-o dată fără cămașă. Asta ai vrut să spui? Ai scris adânc.
Duhul lămpii lui Aladin nu e duhul din pieptul lui Aladin. Aladin freca lampa și nu-și freca pieptul. Mai bine scriai Epitaful lămpii lui Aladin și catrenul ar fi avut puțină logică. Și putem continua să analizăm și celelalte două catrene.
Norică, îți mai spun o dată: tu ai talent și e păcat că nu ești pretențios cu tine și accepți să pui sub numele tău niște catrene mai slăbuțe.
Eu încerc doar să te mobilizez.
E.S.

„Ia spuneți voi, cum poți să faci un epitaf epigramatic fără să fii cinic? Doar e umor pe seama morții cuiva.”
(Dan Norea)

Îți răspund eu, Norică.

1. „Fetița cu chibrituri.

Ca reclamă aprindea
Câte-un băț, aici-colea;
Ultimul a fost să fie
Lângă o benzinărie.”
(Dan Norea)


Încep citând două epitafuri ale lui Păstorel Teodoreanu. El nu le-a numit epigramatice și așa a evitat exagerările dăunătoare:

Aici zace Păstorel,
Veșnic și nemângâiat
Că e prima dată mort
Fără ca să fie beat...

Și

Aici doarme Păstorel,
Băiat bun și suflet fin,
Dacă treceți pe la el,
Nu-l treziți, că cere vin!

Din punct de vedere tehnic, epitaful tău e irepoșabil, dar din păcate e fără suflet.
Problema e legată de ținta pe care ți-ai ales-o. Poți inscripționa epigramatic mormântul multora, dar nu te poți atinge de mormântul unui copil, chiar dacă e un personaj de poveste. E o limită morală pe care o avem în codul genetic și pe care tu ai încălcat-o.
Compară doza ta de cinism cu ceea ce găsești în epitafurile lui Păstorel. Există o limită în toate, iar tu ai cam exagerat.

2. „În loc să caut șase idei, mi-a fost suficientă una singură. Multe basme au numerale în ele.”
(Dan Norea)

Caut perseverent, ca Diogene, ideea despre care vorbești și o tot caut cu Lampa lui Aladin, dar despre această strădanie epuizantă, altă dată. Acum mă întorc la butoi (butoiul de vin, evident).
Diogene este fondatorul filozofiei cinismului, iar etimologia cuvântului e grecească: vine de la kion, care înseamnă câine. Cinismul poate fi salutar, dar în doze adecvate și nu în toate împrejurările.
E.S.

1. Am sesizat doar un viciu de prozodie existent, așa cum de altfel mi-ai și cerut să fac, pentru a te întrepta.
2. Îți faci prea multe complexe. De unele am încercat să te scap în comentariul anteror. Acum spui:
La cealaltă ești pe lângă!Exemplul nu-i edificator."La trei păzește" nu e așa orice horă, e horă oltenească și nu ei sunt vinovați că avem un buget auster.

a. Hai să vedem primul tău catren:

Triști, săraci, cu fețe supte,
Și cu buzunare rupte,
Vom dansa toți oltenește,
Hora lor: La trei păzește.

Nu rezultă de nicăieri că ar fi ei vinovați de bugetul auster. Așa că fii liniștit. Suntem cu toții săraci. Cât despre hora oltenească, întâi e horă și pe urmă e oltenească. Poți s-o iei și invers, tot acolo ajungi: la horă și la originile ei dacice.
Gata, e cazul să nu-ți mai faci probleme.
b. Dar dacă te simți tu bine așa cum ai fomulat punctul 2., OK, ai dreptate, fă-ți probleme. Pe mine nu mă neliniștește dacă sunt pe lângă horă.

Pentru poante originale, prozodie, respectarea cu strictețe a temei, consider că grupajul merită o steluță.
(Dan Norea)

Am observat un lucru interesant: prozodia e atât de strictă, încât până și titlurile epigramelor sunt în ritm. Începând de la titlul epigramei a doua, până la titlul ultimei, toate titlurile sunt în trohaic: „La înmormântarea soacrei”; „Bolșevicii la paradă”; „Compliment”; „Epitaful unui jucător de șah”; „Epitaful unui om distrat”, toate sunt în trohaic.
Pe „Compliment”, îl putem considera și într-un ritm ternar, în anapest.
Numai primul titlu, „Surpriza ghinionistului”, pare că nu respectă vreun ritm. Dar dacă ne uităm mai bine, putem identifica o combinație de ritmuri cuaternare: peon 2 cu peon 3.
Nu-i așa, Norică?

Îi voi spune lui Norică: .„N-ai să scapi de ce ți-e frică”

1.toate bune, dar "nepotul cel scump" și ultimul epitaf parcă ies în evidență.
Nefiind de aceeași părere cu Eugen Sfichi, care are alte preferințe, sper să nu începem o polemică.
(Dan Norea)

Norică, îți voi vorbi strict la obiect: Eu nu am amintit ultimul epitaf al lui nea Mitru, care a fost evidențiat de tine, pentru că are prebleme cu ritmul în versul doi.

Dac-aici ai nimerit,
Toarnă vin dintr-un clondir,
Nu mă plânge, n-am murit…
Prins-am loc în cimitir!
(Petru Milos)

Ritmul e trohaic, dar versul doi face excepție: acolo prima silabă e accentuată, a doua neaccentuată, a treia și a patra sunt accentuate, a cincea și a șasea neaccentuate. Totul pornește de la „dintr-un”, care are accentul pe i și astfel srică ritmul.
Am evitat să sesizez acest lucru în primul meu comentariu. Prin corectarea versului doi, epitaful ar deveni într-adevăr bun.

2. Re: nea Mitru

E.Sfichi, la prima am ezitat."Vom dansa toți oltenește, Hora lor" ori asta se potrivea perfect pe vremea lui Ceaușescu,
(Petru Milos)

Horele la români sunt străvechi. Se spune că sunt o moștenire dacică. Nu au apărut recent, nu sunt legate de momentul despre care vorbești, așa că nu trebuie să-ți faci nicio problemă. Mie îmi place primul tău catren, cel care te-a neliniștit și din care ai citat mai sus.
Întăresc printr-un fragment din „Umbra lui Istrate Dabija-voievod” scrisă de Eminescu:

Dar ție ți place doina, hora,
Îți place-al viței dulce rod,
Tu povestește tuturora.
De moș Istrate-voievod.

Așa că nu-ți fă probleme.
E.S.