Poezie

Stare

1 min lectură·4 aprilie 2012

Mediu

M-am întins undeva,

nu știu unde,

și m-am închis sub pleoape,

prelung.

Am început să-mi simt picioarele

înfipte într-un alt anotimp desculț.

Mâinile îmi curgeau, grinzi de flori,

din nu știu ce abisuri

spre nu știu ce mări.

Gândurile mi se împingeau unele într-altele,

neroadele,

mușcându-mi hain din acel zvâcnet

care nu știu dacă-mi era inimă

sau doar sâmbure de clepsidră.

Am încercat,

am încercat să găsesc o formulă

nemaigăsită,

după care să-mi adun toți îngerii

să le rup aripile

și să-i fac geometrie,

până am căzut într-o oglindă de cuvinte

blegi și moarte,

îngropându-mă în zâmbete din lemn lăcuit,

care se arcuiau nu știu încotro,

înspre ce clipă borțoasă.

Mă doare albastrul cerului

și mă simt hai-hui,

al nimănui.

001.821

Eugen Popiți. “Stare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-popiti/poezie/14004545/stare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.