Poezie
Stare
1 min lectură·
Mediu
M-am întins undeva,
nu știu unde,
și m-am închis sub pleoape,
prelung.
Am început să-mi simt picioarele
înfipte într-un alt anotimp desculț.
Mâinile îmi curgeau, grinzi de flori,
din nu știu ce abisuri
spre nu știu ce mări.
Gândurile mi se împingeau unele într-altele,
neroadele,
mușcându-mi hain din acel zvâcnet
care nu știu dacă-mi era inimă
sau doar sâmbure de clepsidră.
Am încercat,
am încercat să găsesc o formulă
nemaigăsită,
după care să-mi adun toți îngerii
să le rup aripile
și să-i fac geometrie,
până am căzut într-o oglindă de cuvinte
blegi și moarte,
îngropându-mă în zâmbete din lemn lăcuit,
care se arcuiau nu știu încotro,
înspre ce clipă borțoasă.
Mă doare albastrul cerului
și mă simt hai-hui,
al nimănui.
001818
0