de cate ori mi-am zis

nu fi speriat, mi-am zis, ca iluzie frica are nuanțe mult mai răscolitoare este precum dragostea fără limite, imposibilă aproape are miros exotic, seve preparate cu ierburi picante un fel de trecere printre viscerele noastre lent, infinit dureros, fără culori doar treceri imunde și iubirea noastră este o frică cu margini ca stare sau mult mai mult, plecare ca un strigăt, ca spațiile dintre ochii noștri ce frumoși suntem între priviri toamna se caută în iarna fricilor estompate eclipsele nu fac obiectul disimulărilor astrale sunt sânge din trupurile noastre, pământ, nu simt nimic sub ele, ca timpul sau dincolo de el, acea senzație proscrisă, de frică