Eugen Fulea

Îmi întorc adesea gândul atingând o amintire Care încă-și plânge versul rătăcit într-o iubire, De pe vremea când femeia era spirit fără chip Și aveam numai dorința să culeg un fruct oprit. Când

În noaptea de Crăciun aud doar nechezatul Sălbaticilor cai ce își colindă veacul... Și văd albind zăpada albastrului din cer Când ninge spre înalt-uri cu visele de ieri... P.S. În fiecare an

Iubirea mea a fost un râu, La început...doar un pârâu, Dar ploile l-au adâncit, Iar pietrele l-au limpezit. A fost șuvoi de neoprit Trecând cascade...nemblânzit; A fost și fluviu

Târfulița din parcare, (o femeie oarecare) Propunând-mi o favoare… Îmi cerea doar de mâncare. Nu era o fandosită Și vedeam că-i hămesită... Exploatată, jefuită Cu nemernica

Fac transplant de sentimente, Proaspete, efervescente La persoanele frustate, Cu iluzii refulate. Fac incizii complicate, Tai minciuni cancerizate, Iar în loc de vorbe goale Pun dorințe

Visând singur într-un nor Am uitat să mai cobor Și cum ploaia a-nceput La sfârșit… am dispărut. Dar ciudat…nu m-a durut, Dimpotrivă mi-a plăcut Prima mea teleportare Dintr-un nor în val de

Ne-am întâlnit în prag de seară Pe drumul ce intra în vară, Un simplu drum spre nicăieri Pierdut pe harta unei veri. Te-am întrebat de unde vii Și mi-ai răspuns că nu prea știi, Dar știi că

Pe drumul razelor de soare Care se adâncesc în mare, Iubirea a găsit o cale Să evadeze din uitare Cerându-și dreptul la visare. Și ca un semn de sărbătoare Chiar cerul oglindit în

Ia un vis și fezandează-l într-un cald și lung sărut Lasă-l cam o săptămână la foc mic neîntrerupt, Stoarce patru, cinci suspine în tigaie la prăjit Și nu te zgârci la \"suflet\"...condiment

Ai plecat la vânătoare Pe câmpiile celeste… Și sunt singur prin ninsoare În pădurile terestre. Am fost tatăl și cu fiul Îmbinați pentru o clipă, Ca radarul și cu glonțul Într-o singură

am găsit un ghiocel având primăvara-n el ți-l voi dărui în zori mâine când vei vrea să zbori dacă pleci pe steaua ta unde nu te pot urma tu vei fi pe cerul meu steaua nordului

Norii noștri de pe cer Având trupul efemer, Azi dansează duși de vânt, Mâine-s apă în pământ… Norii tăi și norii mei Schimbă fulgere-ntre ei, O secundă sunt uniți, Și apoi…iar despărțiți!

Între starea ta de bine Și zăpezile din mine Este o asemănare: Bem o bere fiecare... Între urletul din mine Și plăcerile din tine Diferența-i însă mare: Eu am răni, iar tu pui

În agonia dragostei... O floare blondă dintr-un tei Mi-a oferit un ceai; Îi simt și azi aroma ei - Deși, demult e-n Rai. P.S. Dispar pe rând oamenii mei (prieteni sau dușmani) E goală lumea

Am trimis aseară visul Și colindul stelelor Șă-ți deschidă paradisul În albastrul zorilor. Am trimis aseară gândul Să alunge orice nor Și să-ți dea ușor sărutul Cu un fulg aflat în

Cobor încet, purtat de-o frunză, Într-o duioasă amintire, Spre locul unde…ca o muză, M-ai fermecat cu o privire. P.S. Privirea ta, dulce-albastră, Ca floarea de…”nu mă uita” Se ofilește

Ieri am găsit un șipot de cuvinte Cu propoziții simple și frumoase Unde la fel ca-n apele de munte Curg vise și dorințe tumultoase. Un șipot vechi de pe un drum de țară Din care am băut pe

După prima zi Tu mi-ai cucerit sufletul, dar eu îți voi învinge rațiunea. După un schimb de teritorii luptele vor continua până când eu voi fi cu totul al tău iar tu numai a mea. (Eu, învinsul

Sunt un Val plecat în larg Ca un vas fără catarg, Fără hărți, fără busolă, Fără flamură la provă. Sunt pribeagul ideal Nu mai vreau să vin la mal, Știu că unde voi ajunge Când plec nimeni nu

Dacă faci sex fără dorință, Chiar și în patul conjugal, Se spune cu îngăduință Că este un viol...moral. Dacă faci sexul cu plăcere, Dar nu în patul conjugal, Se spune fără ezitare Că este

Ti-am trimis un ghiocel având primăvara-n el si te rog când vei pleca, să îl iei în lumea ta. p.s. Ai primit un mărtisor: chin(t)esenta unui dor, chin(t)esenta unui vis, foc din focul

Am plecat la drum, prin mine, Să te regăsesc pe tine; Și intrând întâi prin vise (chiar prin zone interzise) Am aflat că la plecare Le-ai lăsat în dar o floare; Pe cărarea din pădure Am găsit

E sfârșit de primăvară, Vântul mi-a șoptit aseară Că pe cer pot să apară Flori, ca norii albi de vară. Mâine te aștept, în zori, Să culegem iar culori De pe cerul plin de flori Răsărite

Fulgerarea gândului Sparge poarta timpului Intră-n casa visului Cu lumina binelui Stinge focul răului Iar imaginația Rupe gravitația Și eliberând iubirea Își sfințește