Deja vu

(...o făclie de Paști)

1 min lectură·1 mai 2005

Mediu

Am mai trăit poezia aceasta odată.

Și se făcea că o clipă era decupată dintr-un vis

străfulgerând morganatic în deșert

pentru ca într-o altă clipă de apoi

să sufere o dublă refracție până dincolo

de absolutul molecularității matrixului

din cristalul de nisip cuibărit

într-o firidă adâncă a tălpilor mele

răstignite undeva pe marginea drumului

odihnindu-se, în sfârșit, resemnate.

Așaaaaa.....să-mi trag sufletul!

Este zi de odihnă în a șaptea zi.

Acum, privesc lumina coborâtă pe masa mea

îndestulată de trup pironit și de sânge...

și mai revăd cum reînvie lacrima de bucurie

a mărgăritarului cu rădăcina adânc îngropată

printre grăunțe de suflet.

Cred.

014.304

Eugen Constantinescu. “Deja vu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-constantinescu/poezie/119135/deja-vu

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Ai dreptate am corectat, multumesc pentru trecere...