Poezie

Panăzecepezece

(\"- Vă jur că nu am folosit ceară! Vă jur! Vă jur!\")

1 min lectură·16 februarie 2005

Mediu

O liniște cu miez de tăcere

îmi șuieră peste coaste fără soț,

pe sub brațe, pe sub mâini

cu palmele neîntoarse spre cer.

Preț de o clipă,

mi s-a părut că aud un hârșîit

pe la vârfurile aripilor...

Poate a fost o părere.

Poate.

Poate ea, țărâna însuflețită ce sunt,

să nu își ia lumea în cap

în timp ce zboară?!

Poate, dar până una-alta,

suntem în perioada fluxului

iar eu îți mângâi coastele

cu priviri înspumate,

guler răsfrânt de vânturi

și răvășită neresemnare sub pleoapă.

Știi?!

M-am obișnuit să aud

respirația întretăiată a mării,

să simt cum îmi cresc

pene de albastru cu negru

(depinde de unde privești cititorule!)

străpungându-mi porii ființei.

M-am încumetat

-pentru a câta oară ? -

să îmi țes covor de vise sub tălpi

din când în când, trăgându-mi sufletul

după mine, departe...

departe de firea dezlănțuită.

003.376

Eugen Constantinescu. “Panăzecepezece.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-constantinescu/poezie/106544/panazecepezece

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.