Eugen Bodor

Ca să ni se-nchine-n zori, Binecuvântare, Vom face din frământări, Răsărit de soare. Lacrima s-o stergi de vrei, Din curiozitate, Ca să vezi in ochii mei, Lacrimi, râs, de toate. Că

Tu-mi desenezi, cu mâini sigure și pricepute, aroma unui măr. Și prin flacăra gălbuie, recunosc orizontul muribund. Cu un vechi curcubeu, luminez drumul și incerc să aflu, unde au rămas

Lasă-mă, asa din senin, dintr-un gest, al căldurii mele interioare, să- ți sărut degetul arătător, al mâinii tale stângi, care-mi cercetează si desenează, moale si cald, conturul buzelor

Moment lucid ! Dor de ieri, Și dor de-acolo, Dor de-acasă. Dor de locuri și imagini Din copilărie. Dor de prieteni,ce-au murit, Dor de sentimente, Ce călcate în picioare, Au zburat,s-au

Crăciun! Pustiul crângului, Și liniștea macabră, Ireală, A acestei civilizații, Din “Exilul bunăstării”, Cu tot belșugul si cu masa plină Cu de toate, Nu-mi poate înlocui, Forfota de

Primăvara, când se naște, Parcă-i pentru prima oară Orice răsărit de soare, Tot ce-i verde, Orice floare, Orice ciripit de păsri, Sau Orice gândac, Eu ies afară, Cu sufletul îmbrăcat În