A-nebunit litera A !
S-a-nchis într-un cerc și-ntr-un pătrat
Și nu mai vrea să știe-acum
De nimeni.
Invalid alfabetul,
Decapitat,
S-a risipit în douăzecișișapte
(aproximativ)
De
Marmură caldă,
Marmură bună
Cu apa pământul în zori se cunună;
Marmură rece,
Marmură rea
Am sculptat într-o umbră de ieri moartea mea;
Marmură albă,
Marmură neagră
Fii dorului
TREI (litera, nu cifra !)
Tristețea numărului impar
Una nouă, una veche,
Una parcă nepereche;
Una șade, una trece
Una clipa o petrece;
Una pleaca, una vine,
Una va rămâne-n
Eu nu exist.
Sunt visul unui fluture
Pictat
Cu aripile arse
De dor.
Sunt umbra goanei
Cailor sălbatici
În noapte
Sunt îndoiala ochiului
Privind în sine însuși.
Sunt glasul amuțit
În
Știi,
Nici un suflet nu se pierde;
Se-nchid în trupuri
Sau mai rătăcesc
O vreme
Printre noi.
Îl am pe Diavol
Încrustat în mine.
(Să nu te miri: cu toții
Îl avem
Așa cum îl
“Am văzut lumea întreagă,
Înțeleptule,
Am văzut-o
Așa cum e...
O știu acum
Și-o înțeleg
Și chiar pe Dumnezeu îl pot vedea
Adesea
Rătăcind pe dealuri.
Sunt puternic
Și am
N-a vrut Dumnezeu
Să fiu o șuviță din părul tău,
Să-ți mângâi cu șoapte mirați umeri goi
Și-un orb
Să se mire de noi amândoi.
N-a vrut Dumnezeu
Să fii o vioară în sufletul
Maestrul
A-ntruchipat pe pânză, în ulei,
Un telefon cu firul rupt
Și-alăturea,
Dintr-un capriciu
De nebun
Fantomele unor scrisori
pe care nu le va primi
Nicicând.
Loz în plic
Numai cine nu joacă nu câștigă !
Plata în valută
Forte:
Cu câte o speranță
Câștigați cinci ani de indulgențe,
Cu patru
Un buchet de trandafiri
Sau un apus de
Ce-ai vinde
Ca să mai trăiești un an ?
La început
Þi-ai da o zi de fericire
Ori poate-o săptămână...
Și-apoi
Ai să începi să numeri
Cât ți-a mai rămas.
Cu timpul
Ai să-mi vinzi
Clepsidrele sunt mute
Iar legi
Din alte lumi mă-opresc
În a le-atinge.
“De câte ori
Ar trebui să le întorci
Până grăunțele de timp
Vor curge cum au curs odat’ ?
Întreagă
U
Când cauți frumusețea fizică, vei căuta tinerețea. Atinsul. Trupul. Când cauți FRMUSEÞEA, nu contează “ce cauți”. FRUMUSEÞEA e-n toate, dacă e-n tine.
D.o.i.
Cifrele, literele nu
Ți-a spus: „Eu te-aș iubi în fiecare zi”;
Eu m-aș (de tine-n fiecare zi), îndrăgosti.
Ți-a spus: „Mărită-te cu mine, să-ți fiu soț”;
De tu mi-ai fi soție-amant ți-aș fi.
Ți-a
Am să picur patru pași
Din mersul tău
Deasupra
Timpului mișcării-eterne
Astfel încât
Zeii
Să se poată bucura
De unduirea trupului tău.
Am să presar un dor
Din gândul
Când copiii vor tace
Lumea va amuți.
Pe pământ, liniște
În sfârșit se va face.
Ale lor jucării
Le-om uita în tăcere;
Nici o lume nu piere
Cât se joacă copii.
Printre măști
Când te-aș iubi (de te-aș iubi)
Păstrată-n mine
Ai putea să-adormi.
Iar la trezire să te regăsești
Mai mult ca nicăieri
În mine,
Deși nu te-aș cunoaște pe de-a-ntregul
Niciodată
Intenționam să te invit la o cafea...
De teama unui “NU”
Am amânat
Până-ai băut cafeaua
Cu un altul.
Intenționam să dau pomană-unui copil
Care cerșea...
Din jenă-am amânat
Până copilul
S-a
Frustrarea unei litere silită să rămână de-a pururi “chiar lângă’, dar niciodată “în”. Mai mult, stigmatizată prin obârșia-i nevocalică, asistă cu neputință la “încă mai” îndepărtarea sa de către
Oare cum ar privi casa mea,
Oare cum ar gândi fata mea,
Oare cum aș rosti “ÎNTRU”, eu,
Într-o limbă română în care
Alfabetul
Ar începe (ironic ?)
Cu “B” ?
Girafe mov
În jungle violete
Se-mpotmolesc, străine de gramatici,
În “UNU
Înmulțit
Cu UNU”.
Căci unu-ori unu
Pot să facă doi,
Sau alb,
Sau roșu
(uneori fac negru)
Și-adesea
Într-o zi
Voi pleca.
Nu știu nici unde,
Nu știu nici când,
Și nici măcar de ce;
E-n firea lucrurilor
Să se-ntâmple,
Poate...
Într-o
Voi pleca
Și-ntr-alta
Eu mă voi
