Poezii

Am atins cu degetul Suprafața tăcerii; M-am oglindit în luciul ei Și-am regăsit neliniști. Tentat de aparențe Am gustat (am sărutat cu gândul) Răsfrântul chip al îndoielilor De

Ți-a spus: „Eu te-aș iubi în fiecare zi”; Eu m-aș (de tine-n fiecare zi), îndrăgosti. Ți-a spus: „Mărită-te cu mine, să-ți fiu soț”; De tu mi-ai fi soție-amant ți-aș fi. Ți-a

Un bărbat Este complet definit De 7 femei: Mama, Sora, Prima iubită, Soția, Amanta, Fiica Și Moartea.

Intenționam să te invit la o cafea... De teama unui “NU” Am amânat Până-ai băut cafeaua Cu un altul. Intenționam să dau pomană-unui copil Care cerșea... Din jenă-am amânat Până copilul S-a

N-a vrut Dumnezeu Să fiu o șuviță din părul tău, Să-ți mângâi cu șoapte mirați umeri goi Și-un orb Să se mire de noi amândoi. N-a vrut Dumnezeu Să fii o vioară în sufletul

De cum mi-astâmperi pofta, Provoacă-mi foame; De cum mi-astâmperi foamea, Provoacă-mi sete; De cum mi-astâmperi setea, Provoacă-mi poftă.

Știi, Nici un suflet nu se pierde; Se-nchid în trupuri Sau mai rătăcesc O vreme Printre noi. Îl am pe Diavol Încrustat în mine. (Să nu te miri: cu toții Îl avem Așa cum îl

Eu nu exist. Sunt visul unui fluture Pictat Cu aripile arse De dor. Sunt umbra goanei Cailor sălbatici În noapte Sunt îndoiala ochiului Privind în sine însuși. Sunt glasul amuțit În

Te strig pe numele din urmă Ca să-mi răspunzi cu dragostea dintâi. Cât cer mi-ai fost, ți-am stat pământ Și ți-am primit sărutul ploii; Cuvânt mi-ai fost, te-am întrupat În veșnică

Într-o zi Voi pleca. Nu știu nici unde, Nu știu nici când, Și nici măcar de ce; E-n firea lucrurilor Să se-ntâmple, Poate... Într-o Voi pleca Și-ntr-alta Eu mă voi

Îngerii sunt nori cu aripi Și-s trimiși de Dumnezeu Să vegheze somnul mamei, Somnul tatei... Și pe-al meu. (...gata !)

Of pitic, pitic Nu mai ai nimic ! Nu mai ai bluziță Mi-a zis o fetiță. Mi-au spus mie norii Că și pantofiorii I-ai scăpat sub pat – neastâmpărat ! Ia uite pe stradă: Un om de zăpadă

Copiii Sunt inima lui Dumnezeu; Curați, frumoși și puri Răsare Soarele pe chipul lor Și ei ni-l dăruiesc, râzând, cu mâinile întinse. Nescriși în Cartea Sfântă, Ascunși de

Clepsidrele sunt mute Iar legi Din alte lumi mă-opresc În a le-atinge. “De câte ori Ar trebui să le întorci Până grăunțele de timp Vor curge cum au curs odat’ ? Întreagă

“Am văzut lumea întreagă, Înțeleptule, Am văzut-o Așa cum e... O știu acum Și-o înțeleg Și chiar pe Dumnezeu îl pot vedea Adesea Rătăcind pe dealuri. Sunt puternic Și am

Am să picur patru pași Din mersul tău Deasupra Timpului mișcării-eterne Astfel încât Zeii Să se poată bucura De unduirea trupului tău. Am să presar un dor Din gândul

Treptele plecaseră Undeva, departe. (contează unde?) Copiii nu râdeau. Era înnorat, Frig Și lumea se grăbea... Unde? Unde să te ascunzi De tine însuți?

Girafe mov În jungle violete Se-mpotmolesc, străine de gramatici, În “UNU Înmulțit Cu UNU”. Căci unu-ori unu Pot să facă doi, Sau alb, Sau roșu (uneori fac negru) Și-adesea

Oare cum ar privi casa mea, Oare cum ar gândi fata mea, Oare cum aș rosti “ÎNTRU”, eu, Într-o limbă română în care Alfabetul Ar începe (ironic ?) Cu “B” ?

TREI (litera, nu cifra !) Tristețea numărului impar Una nouă, una veche, Una parcă nepereche; Una șade, una trece Una clipa o petrece; Una pleaca, una vine, Una va rămâne-n

Dacă mi-ar aluneca umbra degetelor pe trupul tău gol mângâiat de șoapta lunii pline (de tine ? de EU ?) Te-ai mânia ? Probabil că da. (...ori poate ca nu...) Ai accepta atinsul

Femeia – mie, Cântecul - ție, Frumusețea – ei. Banii – nouă, Interesele – vouă, Puterea – lor. Ca de-obicei Bolnavii, Săracii Și morții Iar au rămas Ai nimănui.

Ce-ai vinde Ca să mai trăiești un an ? La început Þi-ai da o zi de fericire Ori poate-o săptămână... Și-apoi Ai să începi să numeri Cât ți-a mai rămas. Cu timpul Ai să-mi vinzi

Nebunul strigase La ceruri: “E viața o lume întoarsă Iar moartea Întoarcerea ei”. Nebunul știa. Nebunul știuse.

Maestrul A-ntruchipat pe pânză, în ulei, Un telefon cu firul rupt Și-alăturea, Dintr-un capriciu De nebun Fantomele unor scrisori pe care nu le va primi Nicicând.

Când te-aș iubi (de te-aș iubi) Păstrată-n mine Ai putea să-adormi. Iar la trezire să te regăsești Mai mult ca nicăieri În mine, Deși nu te-aș cunoaște pe de-a-ntregul Niciodată

Marmură caldă, Marmură bună Cu apa pământul în zori se cunună; Marmură rece, Marmură rea Am sculptat într-o umbră de ieri moartea mea; Marmură albă, Marmură neagră Fii dorului

Când copiii vor tace Lumea va amuți. Pe pământ, liniște În sfârșit se va face. Ale lor jucării Le-om uita în tăcere; Nici o lume nu piere Cât se joacă copii. Printre măști

A-nebunit litera A ! S-a-nchis într-un cerc și-ntr-un pătrat Și nu mai vrea să știe-acum De nimeni. Invalid alfabetul, Decapitat, S-a risipit în douăzecișișapte (aproximativ) De

U Când cauți frumusețea fizică, vei căuta tinerețea. Atinsul. Trupul. Când cauți FRMUSEÞEA, nu contează “ce cauți”. FRUMUSEÞEA e-n toate, dacă e-n tine. D.o.i. Cifrele, literele nu

Loz în plic Numai cine nu joacă nu câștigă ! Plata în valută Forte: Cu câte o speranță Câștigați cinci ani de indulgențe, Cu patru Un buchet de trandafiri Sau un apus de