ENE VASILE

Mi-e sufletu-ncleștat de suferință iar inima îmi bate ca-n oțel aș vrea să îmi aduci în odăiță nu mult, ci-un simplu bilețel aș vrea să-ți mângâi pielea fină pe-un cântec trist, sub

Gând de-o zi: \"Astăzi mă simt mai bine trist Am un număr mai mic de bătăi de inimă pe minut, Consum mai puțină energie, alerg mai puțin Nu îmi mai este frig cu toate că stau pe loc, Mă

zece înseamnă o cifră care mă suprimă pe mine mie sunt mai mic decat ar trebui să fiu cu a zecea parte decimat de la capăt către coada pe care încerc s-o descriu unui subconștient sclav

Totul este ireal: Privirea refuzată la amiază, După cantina ordinară, Este la fel de adevărată ca și trăirea inconștientă. Nu sunt lucid de mine.. parca-ș avea cel puțin 10 trăiri

de suflet mi se leagă ca scaiul de câmpie sedimentul original al zilei trecute prin viața-mi de marți, prezenta încă de față mi se leagă minutul mi se leagă ora mi se leagă roșul de semafor mi

ninge puturos cu umbre de adevăr peste negrul pustiu infinit o cană de ceai aburind mi-a mai rămas să adulmec după trupul tău rece încolăcit în frunzele moarte căzute de mult din nevoia

Ipocrit e de fapt Universul că se lasă călărit așa ușor de către gândul meu sclav iluziei; ipocrit și ocheanul ce-l mărește pe placul fiecăruia- \"Vrei Calea Lactee? Ia de-aici... mică,mare,

Filozofia-i de-o viață era capul plecat pe ore târzii gura mulată pe buze neciobite încă diferența dintre avans și lichidare ca timp drumul spre casă pe care oricum îl știa cu ochii

Nu pot.... degeaba..... nu pot! gândul mi se oprește, ca și privirea, pe monitor sau pe tastatură... și-atât.. nu mai trăiesc nici-o emoție privind imaginea-mi reflectată pe verdele virtual

Nu vreau să cred că sunt mințit întreaga viață... ..că ipocrită-i de fapt natura lucrurilor în sine și nu truda mea de-a părea zi de zi ok. Nu pot să cred că m-au mințit toți,pe rând; Adam oare

De m-aș pune de-a curmezișul ideilor încet,încet aș apropia sfârșitul... ....prin abandon; De m-aș contopi cu voința vulgară a majorității nici abandonul nu mi se va mai permite ca drept de

Din ce în ce mai mult refuzăm să iubim natura; s-ar putea să mă corectați:\"uităm\"! mai trist ar însemna. \"Refuzăm\" ar fi măcar un act deliberat, s-ar putea spune că ne-am asumat

Ipocrită-i de fapt lumina că se lasă asimilată, și nu natura mea ce-o primește ne-ncăpătoare; ipocrită-i de fapt viața că se lasă trăită și nu sufletul meu prins la mijloc.. fără de-un...

Era o încolăcire de spirit pe-un fir de viață; de la vârsta de 17 ani începea să clădească drumuri spre origini iar lumea i se părea schelet de lemn ridicat spre cerul intangibil- oameni pe

Să zicem că dacă n-am avea la îndegând dorul lucrurilor și faptelor ce ne-au făcut fericiți cândva, ar trebui s-avem la îndemâna în fiecare seară.. o sinucidere, și-n fiecare dimineață.. o