ene daniel

e-atâta liniște la noi în oraș mai dorm cetățenii prin piețe, mai plânge-n batistă câte-un nevoiaș și câtă mâhnire pe fețe. e-atâta liniște la noi în oraș doar câte-un plânset surd se

haideți să ne privim în noi înșine să ne oglindim în sufletele noastre chinuite ca intr-o fântână și să ne spunem înșine cum arătăm fiecare să se redescopere fiecare să recunoască în el în

în inima mea,dorul și-a adunat vreascuri; a turnat peste ele amintiri scăpărând apoi din dragoste peste oameni și locuri_ acum arde în mine dorința reîntoarcerii.

Straiele nopții,a lumii pruncie, Și cicluri de fum,ale vremilor spasme Le aduni.Apoi,cu semn de vecie În scoarțe lucioase ai putut să le prinzi Le vinzi! Albastre flori,zămislite-n

sunt doar un poet în țara poeților lacrima ofurilor voastre neauzite. sunt doar un poet în țara tristeții o mică stea pe cerul de ceaun doar atât. sunt doar un poet în țara

Oriunde-ai fi tu ești român, Și de-ai fi sluga ori stăpân, Oricâte averi de vei avea Avere nu-i ca țara ta. Oriunde-ai fi tu ești român Și-n pieptul tău un mic cătun Din cei mai bun din

O!Doamne,ai grija de noi, De nația româna, Cât suntem de goi... Ferește-ne de război, De acei care pâna Ieri se luau de mâna Și care urzeau Þara o dadeau, Celor de la Est Celor de la

Prin virginile poiene Plâng mioare și plâng fluturi Iar poetul prin poeme Lăcrimând așterne stihuri, Lupii ce le dau târcoale Tot zâmbându-și coltii falși, Bulbucați se ling de bale Cu mândria