e-atâta liniște la noi în oraș
mai dorm cetățenii prin piețe,
mai plânge-n batistă câte-un nevoiaș
și câtă mâhnire pe fețe.
e-atâta liniște la noi în oraș
doar câte-un plânset surd se
haideți să ne privim în noi înșine
să ne oglindim în sufletele noastre chinuite
ca intr-o fântână
și să ne spunem înșine cum arătăm
fiecare să se redescopere
fiecare să recunoască
în el
în
în inima mea,dorul
și-a adunat vreascuri;
a turnat peste ele amintiri
scăpărând apoi din dragoste
peste oameni și locuri_
acum arde în mine dorința
reîntoarcerii.
Straiele nopții,a lumii pruncie,
Și cicluri de fum,ale vremilor spasme
Le aduni.Apoi,cu semn de vecie
În scoarțe lucioase ai putut să le prinzi
Le vinzi!
Albastre flori,zămislite-n
sunt doar un poet
în țara poeților
lacrima ofurilor voastre
neauzite.
sunt doar un poet
în țara tristeții
o mică stea pe cerul de ceaun
doar atât.
sunt doar un poet
în țara
Oriunde-ai fi tu ești român,
Și de-ai fi sluga ori stăpân,
Oricâte averi de vei avea
Avere nu-i ca țara ta.
Oriunde-ai fi tu ești român
Și-n pieptul tău un mic cătun
Din cei mai bun din
Pierit-a vara cu un muget scurt
Rănită iar de-o veche melopee
Ce-o cânta pașii toamnei.Se aud
Cum galbene mor frunzele pe alee.
Pierit-a vara c-un surâs amar
Căci ne-a lăsat săraci cum ne
O!Doamne,ai grija de noi,
De nația româna,
Cât suntem de goi...
Ferește-ne de război,
De acei care pâna
Ieri se luau de mâna
Și care urzeau
Þara o dadeau,
Celor de la Est
Celor de la
Prin virginile poiene
Plâng mioare și plâng fluturi
Iar poetul prin poeme
Lăcrimând așterne stihuri,
Lupii ce le dau târcoale
Tot zâmbându-și coltii falși,
Bulbucați se ling de bale
Cu mândria