în inima mea,dorul
și-a adunat vreascuri;
a turnat peste ele amintiri
scăpărând apoi din dragoste
peste oameni și locuri_
acum arde în mine dorința
reîntoarcerii.
Ne facem că ne e bine,
Mimăm c-am ieșit din noroi
Cu toate că stie oricine
Ce amar e amarul din noi.
Mimăm c-a crescut procentajul
Industriilor noastre prospere
Ce daca mai crește
Aș vrea să uit de-ar avea rost
La suflet să mă dreagă
Iubirea noastr-atât a fost
O urmă pe zăpadă.
Poveste e și totuși nu-i
Căci ne-am iubit odată
Ca o icoană prinsă-n cui
Făptura ta
La ceasuri târzii
Iubito te chem
Dacă n-ai sa vii
Trimite-mi un semn.
Un cântec de greier
O frunză pe lac
În luna lui prier
Pe-aleea din parc.
Trimite-mi luceferi
A vântului
sunt doar un poet
în țara poeților
lacrima ofurilor voastre
neauzite.
sunt doar un poet
în țara tristeții
o mică stea pe cerul de ceaun
doar atât.
sunt doar un poet
în țara
Prin virginile poiene
Plâng mioare și plâng fluturi
Iar poetul prin poeme
Lăcrimând așterne stihuri,
Lupii ce le dau târcoale
Tot zâmbându-și coltii falși,
Bulbucați se ling de bale
Cu mândria
e-atâta liniște la noi în oraș
mai dorm cetățenii prin piețe,
mai plânge-n batistă câte-un nevoiaș
și câtă mâhnire pe fețe.
e-atâta liniște la noi în oraș
doar câte-un plânset surd se
Mă ard ochii tăi,mă dor
Le simt chemarea iubită
În mine scripturile mor
Mă las purtat de ispită.
Mă prinde-n vrajă o iubire damnată
Și îngerii plăng, și cântă viori,
Suav și dulce amorul
M-opresc în poiana cu flori moarte.Suspin.
Plâng așteptând păsări care nu vin.
Chiar hohotul ierbii demult a pierit,
În ăst anotimp de coasă rănit.
E atât de sumbru, că nici eu nu știu
De e
Ascultați voi un moșneag
Cu inima amară.
Un păhărel de vin dulceag
Să-mi dați și o țigară.
Și dați-mi voie ca să șed
La masa dumneavoastră,
Oleacă sufletul să-mi dreg
Cu stropul de
În țara lui Þepeș ce doarme
În țara lui Ștefan-o doamne!
În țara Marii Uniri
poporul mai rabdă umiliri.
oare la ce bun s-au mai jertfit străbunii?
ne-au învățat degeaba rostul pâinii?
nici urmă
Straiele nopții,a lumii pruncie,
Și cicluri de fum,ale vremilor spasme
Le aduni.Apoi,cu semn de vecie
În scoarțe lucioase ai putut să le prinzi
Le vinzi!
Albastre flori,zămislite-n
Pic,pic,pic!Se scurge timpul
Cu fiecare picătură de ploaie
Anii ne dălțuie chipul,
Din plete curg secundele șiroaie.
Grăbiți,nici nu băgăm de seamă
Mai plouă câte o toamnă peste noi,
Furați
Singuratic prin pădurea
de ganduri
pășesc desculț.
și sub talpa mea,
la fiecare pas
trosnesc frânturi de ramuri;
și palide frunze foșnesc.
E toamnă prin pădurea
de gânduri...
Se lasă pe oraș un nins nocturn,
Copacii-s niște stafii neclintite.
De sus de tot, din bezna de ceaun,
Cad giuvaieruri albe-nveselite.
Lumina unui felinar stradal
Îmi spune acum că cerne
Orb
Mă strecor printre orbi.
Pe strada absentă,
Mută,
Pășesc cadențat
Pasul de orb.
Și bîjbîie orbii puhoi
Pe strada mare.
Ne mai lovim,
Orbiți,
Unii de alții..
Dar păstrăm cadența.
Cu crenguțele-i pletoase
Ne sărut-o salcie.
Dunărea, curgand la vale
Cu sclipirea-i lucie
A trezit împărăția.
Și-au ținut cu toții sfadă
Mai mare minunăția
Să se ducă și s-o vadă.
De prin
O tată!Hai să-ți cînt colindă
Colindă pentru cei ce nu-s
Să ieși afară-n prag la tindă
Să fulguie încet de sus.
Cum neaua între noi se-așterne
Și mâna-n clanță-ți amorțește
Trudita mână,n-a
Ședeam pe-o bancă amândoi
Eram major, eram bărbat.
Fumam de acum țigări de foi,
Că îmi luasem\"dreptul\" la fumat.
Tu mă priveai cu ochi mirați
Iar timpu-n loc parcă rămase,
Și am stat așa
Plouă rece și plouă mărunt
Pe tristu-mi vers,pe tristu-mi cuvant,
Pe pasărea moartă,pe negrul pamânt.
Cu crengile frânte mai plânge în vânt
Salcâmul sădit în cap de mormânt.
Plânge
Oriunde-ai fi tu ești român,
Și de-ai fi sluga ori stăpân,
Oricâte averi de vei avea
Avere nu-i ca țara ta.
Oriunde-ai fi tu ești român
Și-n pieptul tău un mic cătun
Din cei mai bun din
Și totuși, lumea e un bâlci perpetum,
Totul e timp, mișcare, fantezie.
Cum e acum, așa va fi și postum
Deci totul e o falsă frenezie.
Și totuși lumea-i ca un teatru trist,
De-ai s-o privești
Ce e moartea?V-ați întrebat?
M-am întrebat.
E așa , un vals.
Și valsul acesta îl dansezi
O singură dată!
M-ai sunt unii, se spune,
Ce l-au dansat
De două ori
Dar nu-i așa
Tot odată l-au
De prin viile amintiri
Am făcut o policioară
Rânduind apoi iubiri
De odinioară.
Dintre toate câte-am strâns
Și-s trecute ce mâhnire!
Una n-are loc în rând
Prima mea iubire.
Unde oare am
