Poezie
diary of a dream
horses
2 min lectură·
Mediu
în fiecare dimineață îmbătrânesc mi-e tot mai greu să mă hotărăsc cine sunt
aș putea fi un fiord în care se prăbușesc lucruri mărunte
aș putea fi o placă tectonică tremur pământul tremură odată cu mine
nu pot să văd nimic prin geamul de la balcon
sticla a prins o crustă de carne
pot să-mi imaginez doar animale cu puii în gură
oameni cu puii în gură
peste noapte a bătut vântul
eu visam că dorm sub o piatră
m-am trezit orb și în siguranță
astăzi vreau să fiu cal
să fiu un cal negru cu ochii acoperiți
să am zăbală frumos colorată să mi se pună în coamă tot felul de flori
astăzi vreau să fiu cal
niciodată nu voi greși drumul spre casă
astăzi vreau să fiu silvia să am părul scurt
bărbații să fluiere după mine eu să le răspund printre dinți
astăzi vreau să știe cineva
că exist
numele meu e briceagul pe care mi l-a dat tata
numele meu e briceagul cu care desfac orice femeie
numele meu e umbra de care mă sprijin
numele meu e busola și ceasul
stau întins pe covor și mi-e bine
ea stă întinsă în mine și totul e bine
mă gândesc la o peșteră
vreau să fiu peșteră cu desene ciudate pe cord
fragmente de vânătoare sau conversație
mâinile moi și mâinile puternice
mâinile reci și mâinile rotunde
gura mea nu e gura mea
viața mea nu e viața mea dimineața e frig
am înghețat cu gândul că nimic nu-mi aparține
vor veni zile mai calde în care mă vor striga silvia
vor veni zile mai calde în care voi sta întins pe covor
astăzi nu vreau decât să mă cabrez ca un cal ce-și aruncă stăpâna din șa
astăzi nu vreau decât să am părul scurt și să trăiesc printre dinți
astăzi vreau doar să știe cineva că exist
064.436
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 312
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “diary of a dream.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/238313/diary-of-a-dreamComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
existi, sigur ca existi,
existenta asta
nu-i un motiv sa facia tita zgomot
nu poti sa fii un cal si sa stai pe covir
nu poti sa ai parul scurt
sa fii un cal si sa te cheme silvia
poti sa fii un cal pur si simplu
si-asta-i bine
fiindca un cal
e o persoana deosebit de respectabila
mai ales cind se intoarce seara acasa
se trinteste pe covor
si zbiara ca-l cheama silvia
mi-a placut poezia ta
existenta asta
nu-i un motiv sa facia tita zgomot
nu poti sa fii un cal si sa stai pe covir
nu poti sa ai parul scurt
sa fii un cal si sa te cheme silvia
poti sa fii un cal pur si simplu
si-asta-i bine
fiindca un cal
e o persoana deosebit de respectabila
mai ales cind se intoarce seara acasa
se trinteste pe covor
si zbiara ca-l cheama silvia
mi-a placut poezia ta
0
Distincție acordată
\" stau întins pe covor și mi-e bine
ea stă întinsă în mine și totul e bine\".
un poem al cautarii si al regasirii, al unei linisti ce sta se se aseze, sa cada din interior catre exterior.
mie acest poem imi da sentimentul libertatii si detasarii de sine, poate idn cauza calului si al imaginilor animalice. imi place tonul simplu, atat de curat i9ntr-un fel si sincer.
mie imi par deosebite aceste poeme incare contopirea eului se face cu elementele naturlae, aproape bucolice.
si elementul acesta de covietuire \" pot să-mi imaginez doar animale cu puii în gură
oameni cu puii în gură\".
ea stă întinsă în mine și totul e bine\".
un poem al cautarii si al regasirii, al unei linisti ce sta se se aseze, sa cada din interior catre exterior.
mie acest poem imi da sentimentul libertatii si detasarii de sine, poate idn cauza calului si al imaginilor animalice. imi place tonul simplu, atat de curat i9ntr-un fel si sincer.
mie imi par deosebite aceste poeme incare contopirea eului se face cu elementele naturlae, aproape bucolice.
si elementul acesta de covietuire \" pot să-mi imaginez doar animale cu puii în gură
oameni cu puii în gură\".
0
Exista un film de la care pornit idee textului, Omul cal. E vorba de un un alb, o fata palida prinsa de pieile rosii, si repartizat unei batrine, sa faca treburile pe linga casa.
Anni, Luana, Deea, multam pt lectura, nu pariati pe mine, ca schiopatez.
Anni, Luana, Deea, multam pt lectura, nu pariati pe mine, ca schiopatez.
0
cum sa pariem pe calul preferat
care se culca pe covor
si se albeste intre versuri
care se culca pe covor
si se albeste intre versuri
0
parcă așa se numea acel cal celebru, a lui Caligula, ridicat la rangul de senator.
în rest, numai bine
în rest, numai bine
0

trist de poetic
existi
dragule pe
covor
precum caii
care nu se impusca