Poezie
opțional anestezic
2 min lectură·
Mediu
înaintăm prin ceață ca niște somoni în amonte
lăsăm cîteva urme firave ale trecerii noastre apoi murim
plutim cu burta umflată la suprafața cerului
cîte un urs ne înșfacă și devorează grăsimea
în rest obișnuitele repetiții
bătrînul de la doi are alzheimer îl aud noaptea cum rîcîie pe acoperișul balconului
se crede pisică îl aud cum tușește de parcă cineva ar scutura o pătură
în rest obișnuitele renunțări
nu mai cheamă nimeni ambulanța cînd cineva își dă ochii peste cap
nu mai cheamă nimeni descarcerarea cînd mă trezesc cu mîinile încleștate de pat
agățat de locul care cîndva a fost al tău
acum patul e un sicriu în care exersez noaptea despărțirea de toți ai mei
visez că sînt angajatul unui mafiot japonez și că trebuie să ucid
mă trezesc speriat cu mîinile vinete
ca limba floricăi pe care bunică-miu a lovit-o cu toporișca-ntre coarne
drumuri de țară prelungi văd satele uriașe țestoase
din care ies oamenii ca niște pui se îndreaptă spre plaje pustii
spre oceane de ceață
mă întreb oare cîți vor scăpa de rechinii electrici
ca o sinagogă bizară orașul meu s-a împărțit
tinerii într-o parte bătrînii în alta își apără cu sfințenie teritoriul
seara se întîlnesc la hotar se amușină
bătrînii salivează la mirosul de viață
tinerii scot limba
întreabă ce mai aveți de trăit
*
prima ta zi la call-center a fost un dezastru
niciodată nu te-au urît așa de mulți oameni
vocea ta niciodată n-a părut mai stinsă
în inimă ți-a crescut un robot telefonic bună ziua sînt imitația inimii
momentan nu pot răspunde lăsați mesaj după prima sistolă
frate-miu pictează și el cu furie
l-au umilit polonezii bulgarii și rușii
într-o zi o să găsească o ramă perfectă o să intre în ea
și-o să urle din ea la toți trecătorii
în rest aceleași eșecuri
zi de zi înghit șosele mestec ușor
mi-aș dori să aibă gust de carne de struț ori a ceva
ce n-am mîncat niciodată
dar poate că eu nu exist și de aici senzația asta de lipsă
orbecăim prin ceață ca pruncii căutînd sînul mamei
poate că numai eu mai exist și de aici senzația asta de lipsă
cînd te trezești dă-mi un semn
ca să știu
002.442
0