Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

memory card empty

2 min lectură·
Mediu
o conferință de presă un deputat ne vinde gogoși
un lider de sindicat se pregătește de grevă
avancronica unui meci cu echipa locală
un hram printre sinistrați
apoi un moment în care nimeni nu vede
deschid gura larg ca o fereastră
închid ochii
și îmi închipui că ești cu mine la don petrică
emiliano emiliano îmi spune
tu îmi vorbești fără oprire
despre cum te-am înșelat cu lavinia
depre cum vodca din fața ta nu e votcă e o poșircă
puțin absent nu-mi doresc decît să te sărut acolo jos între coapse
și asta să fie o stare de existență continuă
*
în nopțile în care nu dorm
în nopțile în care mă sprijin de pereții lipicioși ai vreunei gări
ca de labiile unei femei
mă gîndesc la toți cunoscuții
necunoscuții
locuri senzații arbori
ce procesiune ciudată
încolonați trec prin mine oamenii buni
dana ioana victor și încă vreo doi
cineva mă trezește zîmbesc
sînt un barman la sfîrșitul programului
sînt o vitrină pe care scrie cu litere mari
avem inventar de la unu la două
*
dau cu piciorul într-o castană
e liniște
puțin înnorat
castana se rostogolește pe asfalt
de fapt nu-mi dau sema dacă ea se rostogolește sau eu
nu se poate opri
nu mă pot opri
aș putea iar să-ți vorbesc despre neputința de a nu te opri din mers
de parcă așa nu m-ar ajunge nimic
dacă picioarele nu mă ascultă
voi merge în gînd
nu mă ajunge nimic
stau în bucătărie o gîză se-nvîrte în jurul becului
ca un credincios în pelerinaj spre lourdes
nu e nimeni în preajmă
mănînc fără poftă supa știi tu supa aia făcută de mama
supa care-ți plăcea ție
lingura sună ca dracu în farfurie cam așa sună inima cînd se lovește de coaste
și nu poate să iasă
nu mă gîndesc la nimic
viața e o autoutilitară condusă de un șofer beat
ce se izbește de o stație GPL
055
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
321
Citire
2 min
Versuri
51
Actualizat

Cum sa citezi

emilian valeriu pal. “memory card empty.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/1804445/memory-card-empty

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@antrei-kranichAK
Antrei Kranich
mi-a placut cum incepi dintr-un real brut omniprezent, te adancesti treptat si rotesti poemul spre tine, mai intai in doi, apoi si mai jos, singur, \"în nopțile în care mă sprijin de pereții lipicioși ai vreunei gări
ca de labiile unei femei\", te ridici de acolo prin jocul cu castana care din nou vorbeste despre 2 si iesi la sfarsit intr-un real si mai agresiv decat cel de la inceput.

cu prietenie,
andrei t
0
@emilian-valeriu-palEP
Mi-a placut mult interpretarea ta pentru ca, inconstient, textul asa e. Sper sa-ti dai seama ca sint pur si simplu niste perceptii si cine nu rezoneaza il considera prost.
Multumesc si, chiar daca las semne foarte rar, te citesc oricum.
Vorba Danei, sint oameni care vorbesc si oameni care scriu.
0
@irina-vendisIV
Irina Vendis
\"stau în bucătărie o gîză se-nvîrte în jurul becului
ca un credincios în pelerinaj spre lourdes\"
mi se par două imagini frumoase, dar greu de acuplat, pentru că gâza se mișcă haotic în jurul unui centru, mereu pe lângă, pe când credinciosul înaintează aproape liniar spre o țintă

mi-au plăcut câteva scene, evadarea din cotidianul strivitor al primei strofe, rezemarea de pereții gărilor (labiile cred că ajungea, se subînțelege că sunt ale unei femei, poate mergea -lipicioși ca niște labii-), sonoritatea lingurii amestecând supa fadă, decupaj cinematic ce mi-a amintit de intro-ul de pe atom heart mother, identificarea cu vitrina de bar

modifică \"între copse\"

cred că mizarea în final pe expresii de genul \"viața e...\" e riscantă, pentru că toți încearcă să definească viața, fără a se putea apropia de complexitatea ei, ca gâza ta izbită de bec
chiar dacă imaginea cu autoutilitara e semnificativă ca dorință inconștientă de terminare cu, de foc purificator

la fel lovirea castanei cu piciorul, gest poetic uzat, dar îmi dau seama că e un risc asumat din partea ta, pentru a glisa spre \"neputința de a te opri\" din acest joc obligatoriu

e un poem din care rămâi cu \"un gust\" după lectură, ceea ce contează
0
@emilian-valeriu-palEP
Trebuie sa recunosc faptul ca e unul din comentariile cele mai pertinente pe care le-am primit. Atit ca atitudine cit si ca argumentatie. Bineninteles orice argumentatie e subiectiva.
Incerc sa explic, desi nu prea o fac.
Imaginea de care spuneai tu despre musca, personal, eu cred ca 80% din credinciosii care merg la Lourdes sint ori disperati(se-nvirt in jurul la ceva)
ori de dragul de a o face. Asa cum musulmanii se duc la Mecca sau Medina, asa au si crestinii, de orice confesiune, locurile lor de pelerinaj. Eu am gindit din punctul meu de vedere, m-as duce la Lourdes daca as fi debusolat.
Apoi, ai dreptate cind spui ca viata e greu de definit, dar toti avem dreptul la o parere nu neaparat general valabila, am vrut doar sa sugerez, prin definitie, violenta unor trairi, nu neaparat sa definesc viata insasi.
Ai intuit bine cliseul lovitului castenei, ca e asumat, dar dincolo de orice cliseu urmeaza alt cliseu. La fel cum ai intuit faptul ca nu fac altceva decit sa accentuez mersul in gind.
Eu nu am pretentii de scriitor, poet sau mai stiu eu ce(nu stiu daca ai citit textele mele vechi), nu vorbesc nici in plus nici in minus. Ceea ce ma bucura(si nu ma asteptam), e ca am gasit un com pertinent. In sfirsit. Multumesc.
0
@emilian-valeriu-palEP
Nu sint in masura sa-ti recomand, dar zic ca n-ar strica sa-i citesti pe Radu Herjeu, Radu Tudor Ciornei, Alina Manole, Andrei Horia Ghiorghiu, Matei Ghigiu, Ioana Barac Grigore, Claudiu Banu si, mai ales, Andrei Gamart si Cosmin Perta. Ma rog, in opinia mea
0