Poezie
blue american
looney toones
3 min lectură·
Mediu
cîteodată mi-e atît de dor de tine încît mi se rupe splina iar globulele mele învață cum să trăiască mai mult de 120 de zile.
cîteodată mi-e atît atît de dor de tine încît mă trezesc umblînd aiurea pe străzi și nu le mai recunosc îmi pun întrebări stupide ca să fiu pregătit pentru tot ceea ce nu știi ca de exemplu cum au inventat primii oameni salata de vinete.
pe drumul spre piață 42 de oameni cu sticle de lapte i-am numărat chiar 42 de oameni de lapte 42 de oameni ca niște bidoane desfăcute așeptînd alți oameni să guste număr oamenii să nu-mi aduc aminte de tine uneori mi-e atît de sete încît îmi vine să ling pereții gangului pe unde se prelinge apa spartă din țevi îmi vine să ling transpirația ce se prelinge pe brațe doar ca să nu mai simt gura uscată.
a venit bîlciul. nu-mi plac bîlciurile. cînd eram mic mă dădeam în balerină voiam să fiu o balerină să învîrt oamenii în fusta mea și să-i arunc acolo unde nu-i poate găsi moartea. tata a tras la țintă a câștigat o sticlă pe care scria vin de masă și un cocoș de gips. cînd a plecat a luat cu el cocoșul într-o noapte la franciscani i-a crăpat capul în două. cît mi-am dorit să moară de cancer ca tatăl tău poate lumea m-ar fi privit altfel.
am izolat podeaua de la bucătărie iarna trecută mi-a pocnit toată gresia. mă uit la oamenii care vînd lapte oamenii ăștia nu vor mai fi mîine dacă nu-i vezi ai putea crede că nu există ori că sunt niște fluturi care trăiesc doar o zi. mă întristez apoi mă bucur îmi spun că cel puțin pentru moment o duc bine mi-e puțin teamă să fac planuri poate nu se împlinește niciunul. mă trezesc dimineața cu ochii lipiți ca un fetus de nu știu ce mamifer seara când mă întorc acasă am impresia că toți copii pământului se joacă pe spatele meu numai că toți copii pămîntului sunt zile în care nu se întîmplă nimic.
aici e strada pe care m-am împiedicat și mi-am rupt adidașii
aici e strada pe care m-a prins o ploaie cu trăsnete
aici e strada unde m-am întîlnit cu bebetto și prietenii lui
aici e strada unde îmi place să beau bere neagră la doză și orașul acesta e gata.
cînd ești copil te visezi atît de înalt încît doar picioarele mai rămîn pe pămînt.
cînd crești lumea se micșorează ca atunci cînd pui carnea la fiert și vezi apa cum scade.
cîteodată mi-e atît de dor de tine încît splina pocnește ca gresia de iarna trecută.
044.275
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 444
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “blue american.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/1736489/blue-americanComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EPM-am gindit initial la varianta ta de la final dar din doua considerente nu am modificat: in primul rind mi se pare cam abrupt si in al doilea rind \"gresia_iarna\"
In ceea ce priveste dorul, l-ai intuit corect, ca si cum nu mi-as aduce aminte. Multam.
In ceea ce priveste dorul, l-ai intuit corect, ca si cum nu mi-as aduce aminte. Multam.
0
AMal doilea text de dor si durere, de bidoane si sete, si sunt convinsa ca revin , ceea ce nu era chiar asa cu citeva ore in urma....BRAVO EMIL PAL.....proza ta o voi inscrie in memorie ca si inca cele citeva citite azi , venite ca o licoare in serile cu bataturi pe pleoape, multam
0
EPMultumesc de ambele semne si de lectura.
0
și pentru asta se așează detalii detalii o reconstituire derulată automatist:
oameni sticle de lapte străzile cu urme de adidași hărtăniți străzile cu spaime străzile care fac o lume să fie \" gata\"
bon
eu aș scoate pe \" de\" din ultimul rînd \"ca gresia iarna trecută\" îmi sună altfel