Poezie
one beritza one capritza
1 min lectură·
Mediu
panikos își spunea vîrsta ca și cum
ar fi aruncat zaruri la table
șase unu ani șase unu
în cipru avea o turmă de capre
la noi în cartier avea un cîine
și multe regrete
șase unu șase unu
one vin pentru domnul
one beritza one căpritza și one nutz
pentru mine
toți aflaseră că e rost de băut moca
eu mă gîndeam că dacă ai ce să dai
toți oamenii sînt ai tăi
dacă nu
speli morții cu muscățel
toți se gudurau pe lîngă panikos
un fel de cățeluși abia fătați
panikos se gîndea la caprele lui
șase unu șase unu ani
prin țeasta mea se întîmplau tot soiul de întrebări
ca fulgerele într-o furtună de vară
de ce nu sînt regele momo
și mîinile mele un sambadrom pe care se întrec
femeile pe care nu le-am atins
de ce exersez paralizia cînd în loc de piept am pămînt
de ce nu i-am spus niciodată mamei că o iubesc
de ce nu m-am născut în cer și nu am vene elastice
să-mi înfășor cu ele picioarele
să strig în cădere bungee
și astfel să mă apropii de oameni
003.181
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “one beritza one capritza.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/13974346/one-beritza-one-capritzaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
