Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

somon file & charta de la otawa

tipografii interioare

2 min lectură·
Mediu
cel mai bine înțelegi cît de puțin îți trebuie
cînd mai ai patru țigări
afară miroase a zăpadă topită
auzi cum se scurge de pe acoperișul centralei termice în care ai fost o singură dată
și te-a izbit în piept mirosul de păcură
te gîndești că aseară ai mîncat somon file
peștele ți-a făcut întotdeauna mintea să meargă mai repede
ai putea scrie acum un eseu despre charta de la otawa considerațiuni introductive
despre echitate sau mă rog
despre dreptul tău de a avea pe cineva alături
de la balcon poți vedea ștrandul
anul trecut ai scris că e cea mai importantă investiție pentru oraș în ultimii ani
acum au furat pînă și balustrada de inox de la intrarea-n bazin
o scurtă conversație vrei cafea? eu o beau întotdeauna amară
eu o beau întotdeauna dulce
pe vremuri mi se părea matur s-o beau amară
spuneam cu voce tare să mă audă toți
vă rog fără zahăr
de parcă ar fi venit preotul cu sfințitul
căldura din cameră te înfășoară ca pacea pe care o simți
cînd te rogi divinei îndurări
telefonul sună răspunzi din reflex ziarul de roman bună ziua
mătușa ta rămîne blocată voia să știe doar dacă ai rezolvat ceva
pentru vărul tău
cu angajările în armată despre care
i-ai povestit
dar ai mîncat somon file știi să răspunzi
pentru moment angajările la bugetari sînt blocate
doamne ce țară ce oameni oftează mătușa
tu ai citit charta de la otawa și-i dai dreptate
fratele tău a plecat după motoare
nimic nou nimic special
în casharlton îți povestea despre chopperul lui de vis
făcuse rost de o lădiță metalică în care ținea o sută de gloanțe de calibrul 20
voia să decoreze cu ele rezervorul să-l facă stil army
dacă ai putea te-ai ascunde în gropile din asfalt
să te joci de-a războiul așa cum făceai cînd erai mic
te ascundeai în gropile din lutărie
închipuiai o grenadă dintr-o piatră mai mare
scoteai un cui închipuit și imitai cum puteai mai bine o ditamai explozie
azi noapte te-ai trezit brusc după ce-ai imitat somnul
o ditamai lună voia să înghită cerul
pur și simplu îți venea s-o iei la întrebări
să-i explici că la otawa e centrul conceptului de echitate
să mă rog
dreptul tău de a avea pe cineva alături
002.346
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
382
Citire
2 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

emilian valeriu pal. “somon file & charta de la otawa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/13930533/somon-file-charta-de-la-otawa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.