Emilian Lican

Am lecturat această dimineață!

Sunt deacord că am mai scăpat nişte ,,virgule", dar cred că poezia este sufletul omului!

Aievea acea fetiță cântată de:
Pelvis Prâslea şi Ionică Sucileanu...

Cam aşa
Calea de mirean te-așteaptă
Să mai sari o altă treaptă
Clopotarii bat, în uliți
Când, prin tine trec cinci suliți
(De cinci şi nu o miie...
Dumnezeu poate să ştie!)
Ce mai ții la tine-n sare
E o lacrimă (din) mare...
Nu ascunde, nu-ți piti
Te-or descoperi copiii
Căci ai gânduri pământii...
(Tata de fetiță, este orb
Prin petalele-i de garofiță!)
Când te-apropii de faleză
Pescăruși îți stau prin freză
E frumoasă? Nepaleză?
E Buddhistă sau creștină
Din lumini, nu-mi iau chinină
Cu trei aripi să te-atingă
Să te ningă, nu te ningă
Doi bondari cu-aripa(-)frigă
O micuță te tot strigă:
De-ar mai ninge într-un an...
Zac scrisorile-n maidan
(Încă un an, mai un an),
Către Zâna Zorilor,
(Eu mi-s darul floriilor!)
Ți-s iertă(ri)i-Mariilor
Stau Biserici, clopo(ț)ele
Se aud prin zgomote(!)
În atâtea bolte unde
Stă Iisus și (mă-ta) mă tunde
Că Maria nu-i niciunde.
Cu un glas de-i ca mătasea
Își închide-n Raiuri (-)casa
Diavoli, îngeri, Rai și Iad
Mă descopăr, mă acopăr
Taina Lui nu I-o descopăr
C-am găsit-o-n rugăciune!
Casa mea (e-o abstracțiune)
Căci nu știu să nu te supăr
(,,cel mai tare mă inervez când nu pot să enervez...)
Cu o frunză de ienupăr
Rugăciunea îmi vorbește
Maica ceartă, îmi grăiește
Să mă stâmpăr, să plec iute
Unde ciutele sunt multe... (Ah!)
Stau sub cruce, zac în haine
Mult prea mari, prea aspră-n taine.
Pe maidane unde-n brad
Șade acul bradului.
Cui să spun eu(?)Radului(!?)
Malului și fagului
Lui Mălin și lui Ion
(Şi lui Lican...)
Ioane cresc Iordanelor
De la Nord, de la Arad
Sau mai jos (din) m(e)re cad
Cui să spun eu, magului?
(Rugăciunea fagului...)
Să m-ascundă pe sub mare
Unde glezna-mi stă și-n sare.
Alta gleznă  nu își are
Zac în mare, stau în mare
Mai frumoasă, mai păgână,
Spune-mi tu, și nu te-îngână
Decât straiele de vară.
Ce-au rămas  să mă răsară,
Să m-ascundă azi în seară,
Unde marea este rară
Unde marea mi-e papară
Este rană, este rară...
De stejari bătrâni și-o ceară.
Să mă-nghită, să mă spună
Că sunt tristă, că-s nebună
Părul meu mătase tristă
Și cu lacrima-n batistă
Sunt o Cristă, nu îs Cristă.
Țin păcatele-n batistă...
Că nu-s multe... ”Când îmi vii?”
Eu mor, mă lasă,
Să fiu răni(i)  sălbăticoasă,
Să îți cresc păduri (a) casă
Unde mânătărci se lasă
Căci  am glezna prea frumoasă...
Sunt în zob lacrimile
Toate patru,  (cinci), patimile-
În pieptar (sunt) pietrile..
Și albastre dragostele(!)
Ale (t)ele, ale mele
De-s pingele, nu-s pingele.
Sunt trei (crai) de m-au călcat
(Nici unul pe săturat...)
Murele, pădurile
Unde-ncep cred malurile.
(Dracu mai ştie...)
Călăreții au plecat
Din zăpadă m-am sculat
Glezna-n miere s-a uitat
Ce șoptesc nodurile
Și cu gura (-) armurile
De ascultă lanțurile
Lanțuri cadă, dorul lasă(,)
Sunt lăsată,-(o) crăiasă
Mamă, poarta, jos, și-o lasă.
Căci intră pețit în casă:
Nu mă lasă... Mamă, lasă...
Unde-s oasă?
Nestemate-n părul greu,
Tinereții nu-i las greu
Sunt  argint în trupul `mieu
Și mă duc pădurile
Unde-încep (armurile).
Să văd toate lanțurile
Zacă-n oase toți sihaștrii:
Te iubesc din ochi albaștri
Să mă bleastăm în zadar?
Dacă-n lume nu-mi las zar...

(Cam până aici am citit)
Te descurci tu cu descântecul mai departe...)
Am lecturat cu plăcere, dar mai ai până la bucurie!

Azi o să postez la comentariul textului tău varianta mea.

Tu eşti ,,roşia" proprie-ți postări"
Eu doar încerc la textul tău de bază să te ajut.
Cu aprobarea ta, sigur, că pot şi alți studenți ai acestei academi de creație, să te ajute.
De fapt de asta suntem aici...
Îți propun o modificare a textului tău, de fapt...

Nu te-ai prins, deoarece nu eşti iaurt... Eşti poetă şi înțeleg...
Eu pot să îți ofer o variantă în următorul meu comentariu, la textul tău, dar ai trei obțiuni:
1. Rămâne al tău, mă onorează!
2. Mă treci coautor, mă onorează!
3. Îl ştergi, mă onorează!

Eu încă aştept revizuirea care îmi va aduce bucurie prin lectură!

Şăzi blând...

La fluturii din suflet doar poeta ştie!

Sexul este o religie, chiar şi în Biblie, care dacă nu şti s-o exprimi poetic, se pierde din ceea ce eşti, într-un scriitorcu valențe aiurea, nici măcar dubioase...
Zic şi eu.

Mai ales când zăresc pe perete umbra mâini tale,
Dar mă şi bucur când mă gândesc că de fapt este umbra ta...

,,nu te-aud,
nu te văd,
nu te simt,
nu te-ating,"

Important:
Unde este... nu te aud, nu te înțeleg!?

Îmi place stilul, ideia gândurilor necontrolate când cucugeabo începe să te frământe iar Kaoma te face să dai din şolduri...
Am lecturat cu plăcere!

Umbrile!
Steluță
Așa este?

Eu cred!
Supărarea asta...

Noi nu cred că ne înțelem. Eu sunt Emilian, iar tu tu ești Bogdan!
Ok!

,,Bătrâne"

Bătrăne!

Da!

Decât copiii poeziei...
Eu unul mă consider un copil în fața ta!
Am lecturat cu bucurie!