Emilian Lican

M-am mirat și eu pentru că nici odată la timpul ăsta nu au fost mai multe... :)

Fiecare vede ce dorește, ce simte.
(Nu) cu tare mulți ani în urmă se dăruiau de crăciun și nuci...
Spunea cineva că învelea nuci în staniol și le agăța în bradul de crăciun.
Ce să mai spun acuma... Cele două nuci încă în coajă verde sunt agățate și acum de nucul meu vânjos.
Este real și asta m-a inspirat în timp ce foșneam frunzele cautând nucile căzute precum amintirile prin rezonanța timpului...
Mulțumesc pentru lectură și comentariu!

Lecturând versurile autoarei am suspinat adânc și profund îngândurat de fiorul vântului parcă iscat din senin, am murmurat:
-Acestă toamnă... Este superbă toată!
M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, de frică să nu mă audă nevasta mea. Nu m-a auzit. Of!
Bucuros mai citesc o dată aceste versuri care îmi plac atât de mult!
Frunzele toamnei dezvelesc ușor pomii în timp ce poetele descriu suave finețuri ...

Am lecturat cu deosebită plăcere!

Textul curge atât de frumos încât de la:

,,Preotul este de acord cu orice nou proiect şi se roagă s(ă) tot fie proiecte."

Aproape că am ,,mâncat" cu bucurie toată povestea fiscului până la finalul ei fabulos de amuzant și adevărat, zic eu.
Cu stimă și bucurie pentru plăcuta lectură!

Am lecturat cu plăcere această poezie care mi-a scânteiat imaginația spre universul liric-eminescian, cred eu...
Nu mai am ce face pentru că deja m-am aprins a scrie acest comentariu.
De fac bine, de fac rău, rămâne bun făcut... :)

,,Fac ceva și nu e bine, fac un rău și-i bun făcut"

Pe lângă aerul melancolic, am întâlnit în compunere și ofuri filosofice cum ar fi:
,,Sunt nimic, dar sunt al sorții, fiul ei cel nou născut"
Remarc cu plăcere că Luna este doar sugerată în tabloul liric iar de aici se pastelează accentuat frumoasa elegie...
,,Răsărind prea somnoroasă pe un colț pictat de astre,"

Cu bucurie așez o steluță pe laurii acestor versuri în care parcă și autorul ar avea o premoniție...
,,voi strânge-n brațe mâine laurii cununii"

Cel mai mult îmi place că nu se sufocă scriitori când scriu, se sufocă oamenii care nu ar scrie... Foarte profund!
Giulgiul cu formele sânilor ne amintește că datorită lor avem raiul pe purgatoriul-pământ iar în Rai nu mai este nevoie de vreun giulgiu-veșmânt... :)
Cu stimă pentru compunerea ta!

Trebuie doar corectat...

Ar fi păcat să nu le corectezi.

Am senzația că am lecturat despre o păpușă din spatele unei vitrini olandeze...

Îmi plac versurile care au totuși un mesaj destul de învechit în prezent și probabil de actualitate și în viitor dacă o să rămânem luminați doar de palide felinare...
Eu cred că sunt necesare proiectoare puternice iar acestea mai pot fi încă construite și cultural.

Textul este interesant și m-a amuzat...
Totuși exprimă punctele dumneavoastră de vedere care sunt toate foarte discutabile.
Un japonez nu ucide doar un rechin, un chinez nu este doar un bob de orez cum nici marea majoritate a românilor nu își doresc să își părăsească țara.

Am lecturat cu empatie compunerea din care izvorăște neputința de a repara ceva ce acum este imposibil...
Îmi place în mod deosebit expresia:
,,apa norilor aș fi strâns-o
în carafe albastre"
Nu înțeleg:
,,uimit să te simt"
Sau
,,uimită să te simt"
Cu stimă pentru creațiile dumneavoastră!

Las un semn de lectură deoarece îmi place cum amintirile copilăriei sunt transmise în text precum un vis frumos pe care dimineața îl face uitat instantaneu, ca în mai toate visele frumoase, prin aburii cafelei de dimineață...

Câteodată îți vine o idee, cum este și acest text, iar datorită ei se înfiripă o compunere care poate fi frumoasă, sau nu atât de grozavă...
Oricât de mult ne-ar place nu reușim să facem de fiecare dată capodopere literare indiferent de efortul depus...
Totuși consider că este foarte important să fie corect scris până și la un punct în lipsă sau în plus...
Așadar orice observație este bine venită pentru mine deoarece micile lipsuri aparent nevinovate pot cataloga greșit o compunere și pe autorul, autoarea, ei.
Spre deosebire de proză în poezie sunt permise anumite abateri de la regulile, de obicei, stabilte...
Cratima, punctul, virgula, punct-virgula, sunt artificii aplicate de multe ori în textul poetic și pentru a da o oarecare cursivitate lecturării...
,,Lecura curge precum apa"-Cum ar spune unii critici...
Cratima în poezie mai poate fi pusă tocmai pentru a continua sau întării o idee, având rolul de punct, sau în unele situații de a paranteza o frază fără a mai edita și parantezele.
Punct-virgula mai poate avea rolul de o virgulă într-o pauză nedefinită. Din această cauză am hotărât să rămână ,,i-aș" cu ,,i". Litera mare a rămas după ce am înlocuit cratima cu punct-virgula...
Dialogul constructiv ne face mai pasionați de preocupările noastre și ne apropie în dorința de a face cât mai puține greșeli cum poate este total greșit și acest comentariu până la proba contrarie.

Pun și punctul lipsă după ,,N"-Se mai întâmplă...
După cratimă se scrie cu literă mare din câte știu eu deci rămâme ,,Părul", și ,,Înapoi".
M-am mai gândit și modific și ,,i"-ul deoarece, chiar nu este cazul unei referiri cu nume propriu...
Încă o dată vă mulțumesc!

Rămâne cu ,,I" după cum a sesizat și Ilie, cred că este corect și așa... :)

,,Aș dori să tot mai fie; I-aș înghesui și-o șpagă."
Se prezintă mai bine.
Vă mulțumesc din nou pentru atenția acordată textului!

Mulțumesc pentru observație!
Acum corectez i-urile. Of!
Cratimile nu se spațiază. Acum câțiva ani credeam și eu asta dar...
Cu stimă!

Ai dreptate! Chiar sună și mai bine...
Mai las un pic și o să modific. :)
Mulțumesc!

Rugăciunea.